Deşi, oficial, România a obţinut oprirea construcţiei canalului
Anul trecut, România părea să fi rezolvat, odată pentru totdeauna, divergenţele transfrontaliere cu Ucraina. Problema platoului continental şi a Insulei Şerpilor fusese tranşată în curţile de justiţie europene. La fel, după ani de zile în care problema fusese abordată cu prudenţă, organismele internaţionale au luat atitudine în privinţa Canalului Bîstroe, cerând Ucrainei să pună capăt lucrărilor de modificare a cursului natural al Dunării. Cu toate acestea, ucrainenii continuă să ducă aceeaşi politică sovietică, de ignorare a forurilor europene şi mondiale. În ciuda faptului că au fost somate să pună capăt lucrărilor, autorităţile de la Kiev îi dau înainte cu proiectul. Mai mult, pentru a-şi demonstra capacităţile şi puterea, oficialităţile din ţara vecină nu se sfiesc să declare că vor continua contrucţia canalului, în virtutea „interesului naţional”.
Un articol de Răzvan PETRE
În paralel, în stilul consacrat cu ocazia diferendului privind Insula Şerpilor, guvernul ucrainean şi autorităţile locale din Odessa practică o sistematică intoxicare mediatică, în încercarea de a convinge atât opinia publică, cât şi comunitatea internaţională, că România face fel de fel de manevre pentru a distruge Delta şi pentru a ameninţa teritoriul ucrainean.
Demarat în urmă cu câţiva ani, proiectul Bîstroe vizează lărgirea şi adâncirea unuia dintre canalele naturale din Delta Musura (deltă secundară a Dunării, formată la vărsarea Braţului Chilia în Marea Neagră). Scopul final este de a deschide Braţul Chilia şi porturile Izmail şi Chilia navigaţiei maritime şi de a permite ucrainenilor să rivalizeze, din acest punct de vedere, traficul de pe Braţul Sulina şi porturileTulcea şi Galaţi. Pentru a putea realiza aceste obiective, autorităţile de la Kiev trebuie să asigure adâncimea minimă ce permite navelor maritime să intre pe Dunăre, precum şi să prevină depunerea aluviunilor transportate de fluviu, care ar putea sufoca noul canal, chiar înainte ca el să fie dat în funcţiune.
Principala problemă a proiectului ucrainean o reprezintă modificarea substanţială a debitelor pe Braţul Chilia. Odată realizat, Canalul Bîstroe ar prelua o parte mai însemnată a apelor Braţului Chilia, ceea ce ar duce la modificarea regimului hidrologic pe malul românesc al braţului, cu posibile consecinţe nefaste asupra unor întinse arii protejate, recunoscute pentru importanţa lor la nivel mondial. Pentru a evita un potenţial dezastru ecologic (a cărui probabilitate de producere, în cazul contruirii canalului, a fost luată în considerare chiar şi de oamenii de ştiinţă ucraineni), o serie de organisme internaţionale cu competenţe în domeniul mediului au cerut Ucrainei să pună capăt, de îndată, lucrărilor. Oficial, Ucraina s-a conformat.
Şmechereala – politica de stat a ucrainenilor
Cel mai serios adversar al proiectului Bîstroe este Convenţia de la Espoo, privind impactul de mediu, în context transfrontalier. După ce biroul Convenţiei a fost sesizat de România privind proiectul ucrainean, acesta a dispus sistarea lucrărilor şi începerea unei runde de negocieri, completate de studierea mai aprofundată a impactului pe care construirea canalului l-ar putea avea asupra fragilului ecosistem deltaic. Cu toate acestea, ucrainenii nu s-au sfiit să-i dea înainte cu lucrările de contrucţie a canalului „Dunăre-Marea Neagră” – cum este numit proiectul Bîstroe în Ucraina. Săptămâna trecută, Ministerul Afacerilor Externe al României a cerut ofical explicaţii Ambasadei Ucrainei, privind anunţul public al realizării unui baraj şi al extinderii digului de la intrarea Canalului. Puse în aplicare după ce, oficial, ucrainenii ar fi trebuit să sisteze lucrările, cele două acţiuni dovedesc, o dată în plus, că autorităţile de la Kiev nu dau doi bani pe regulamentele internaţionale pe care s-au angajat să le respecte.
Presa ucraineană – portavocea autorităţilor de stil sovietic
Mişcarea MAE român nu este urmarea vreunei cercetări a situaţiei din teren, sau a unui pont venit din zona serviciilor secrete, ci se bazează pe informaţii făcute publice chiar de către autorităţile ucrainene. Astfel, continuând cu succes politica de imagine socialistă „la extern – promisiuni ferme, la intern – realizări măreţe”, oficialii de la Kiev duc o vastă campanie duplicitară. Pe de o parte, ei promit organismelor internaţionale că opresc lucrările, iar, pe de altă parte, servesc presei din Ucraina comunicate de presă în care anunţă, cu fast, inaugurarea unor noi construcţii, pe canal.
În acelaşi stil sovietic, canalele de informare oficială intoxică opinia publică ucraineană cu tot felul de teorii conspiraţioniste, privind presupuse operaţiuni oculte ale Statului român, menite să saboteze securitatea, suveranitatea şi dezvoltarea Ucrainei. Un ultim episod al acestui serial SF îl reprezintă anunţul făcut de autorităţile de la Kiev, privind faptul că România ar scoate aluviuni de pe braţul Sulina, pe care le-ar arunca, pe ascuns, în gura Canalului Bîstroe. Conform ucrainenilor, această manevră ar avea în vedere diminuarea debitului pe Bîstroe, dar şi… micşorarea teritoriului ucrainean, prin blocarea fluxului de sedimente ce curge pe acest braţ (ceea ce ar duce la accelerarea eroziunii marine). Pornind de la această dezinformare, Kievul a sesizat deja Convenţia Espoo, privind impactul transfrontalier al acestei presupuse operaţiuni mişeleşti a autorităţilor române…
Încetinirea lucrărilor, provocată nu de UE, ci de Mama Natură
În faza iniţială, Ucraina a demarat lucrările la Canalul Bîstroe într-un ritm foarte alert. După ce prima etapă a proiectului a fost realizată fără a se lua în seamă obiecţiile României şi ale organismele internaţionale, Ucraina a început, brusc, să joace după reguli, invocând o serie de chichiţe şi de vicii de procedură în demersurile Statului român. Construirea canalului a intrat într-o fază lentă, ucrainenii părând că vor să tragă cât mai mult de timp. Această schimbare de atitudine, pusă iniţial pe seama presiunilor crescânde ale comunităţii internaţionale, are, însă, un motiv mult mai concret şi mai presant pentru partea ucraineană. Este vorba de geografia Deltei Dunării. Deşi acest teritoriu este numit, pe bună dreptate, „cel mai nou pământ al Europei”, aluviunile deltaice sunt depuse pe un fundament stâncos, recunoscut ca fiind cea mai veche rocă de pe suprafaţa Pământului. Scutul Mării Negre, numit şi Bugeac, începe în Dobrogea de Nord şi se continuă pe sub Deltă, până înspre Odessa şi Crimeea, ieşind la suprafaţă din loc în loc (un exemplu este Insula Şerpilor). După ce au dragat, în primă fază, mâlurile şi argilele de pe canalul Bîstroe, ucrainenii au dat, pe porţiuni extinse, de acest substrat stâncos, a cărui sfredelire este mult mai dificilă, întrucât operaţiunea necesită mult timp şi mult mai multe resurse.
