La „prezidenţialele” precedente, Băsescu a scăpat porumbelul cu homosexualii. Responsabili cu aceste zburătoare nefericite sunt, acum, oamenii preşedintelui. Strânşi la Palat, precum un Divan al înţelepţilor din regat, sub mecenatul celui mai puţin probabil Mecena, membrii comisiei prezidenţiale pentru prevenirea pericolelor sociale au aruncat bomba cu prostituţie şi droguri uşoare. Din nefericire, sau înadins, au ales să o facă în cel mai prost moment – ecoul propunerilor emise astfel având şanse să se piardă în vacarmul campaniei, sau să aibă parte de abordări radicale, demagogice.
Un editorial de Răzvan PETRE
Dintr-un punct de vedere, e bine că au aruncat raportul acesta pe piaţă tocmai acum. Şi bine ar fi şi dacă legalizarea prostituţiei ar fi pe lista subiectelor de campanie. În primul rând, ar fi un semn de civilizaţie. În ţara ne-vecină, dar foarte prietenă, numită scurt S.U.A., unde foametea, pensiile, justiţia şi alte asemenea subiecte elementare (şi care permit o alunecare rapidă spre demagogie) nu mai ţin capul de afiş de decenii, oamenii politici au o agendă dominată de subiecte morale. Avortul, homosexualitatea, cercetările pe celule umane, ecologia, prostituţia, războaiele juste sau injuste – toate probleme de natură etică – iată lista scurtă a subiectelor de interes general, asupra căreia politicienii americani revin, la fiecare ciclu electoral. Noi, care mai avem mult până vom ajunge să ne permitem nivelurile de superficialitate şi ignoranţă ale publicului american, trebuie să ne mulţumim cu promisiuni deşarte, despre o viaţă mai bună, mai îndestulată, mai liniştită.
O dezbatere autentică despre prostituţie ar fi un exerciţiu periculos. Asta pentru că e imposibil să abordăm acest subiect, fără a atinge problema de fond – starea de minciună în care trăim. Prostituţia e peste tot. Pe şoselele de centură, prin parcuri, în cluburile de noapte şi saloanele de masaj erotic, ale căror reclame le găseam până şi în revistele editate de către Biroul Român de Audit al Tirajelor. Afirmaţia că legalizarea prostituţiei ar duce la exagerbarea fenomenului şi la propagarea bolilor cu transmitere sexuală, este, aşadar, mincinoasă, pentru că fenomenul există deja, iar dovezi despre exagerbarea lui nu există. Există, însă, milioane de euro care ajung anual în buzunarele interlopilor, mii de femei exploatate şi o întreagă reţea de oficiali care trăiesc pe picior mare din şpăgile încasate pentru a se preface că nu văd amploarea căpătată de prostituţie. În momentul în care negăm existenţa prostituţei organizate şi afirmăm că legalizarea ei ar însemna exagerbarea „fenomenului”, ne alăturăm oficialilor ce închid ochii. Ei sunt motivaţi de şpăgi, adică o fac pentru bani. Noi de ce o facem?
Cu siguranţă, nu am ajuns la nivelul unei democraţii autentice, în care lucrurile sunt bine legiferate şi instituţionalizate, iar Parlamentul şi Guvernul au ca roluri doar supravegherea societăţii şi ajustarea micilor probleme, din mers. Dar următoarea problemă care ar trebui abordată ar terbui să fie ieşirea din starea de minciună: Avem legi, dar ele nu se aplică; avem instituţii, dar ele nu îşi fac treaba. Poliţia, Justiţia, Parlamentul, Guvernul şi agenţiile lui, serviciile deconcentrate şi autorităţile locale de tot felul – toţi fură, ascund adevărul şi trag chiulul cât se poate. Între timp, miliarde de euro se duc pe apa sâmbetei, pe proiecte inutile, sau direct în economia neagră, subterană. Avem o grămadă de probleme, dar ne prefacem că nu le vedem. Şi cât timp o să continuăm să le negăm, evitând chiar şi dezbaterea lor, nu o să putem „să trăim bine!”.
