Consiliul European

Topul oamenilor pentru care alegerile nu au însemnat mai nimic

Alegerile din decembrie au constituit, pentru mulţi, un punct terminus, un moment de evaluare a rezultatelor, dar şi începutul unei bine-meritate vacanţe. Pentru câţiva dintre actorii politici, însă, ele nu au fost decât un punct pe traseu, scopurile şi proiectele lor având scadenţa după o perioadă mult mai lungă.
Alegerile i-au prins bine lui Dan Diaconescu. Nu a mai apucat loc în Parlament, dar e destul de evident că nici nu îşi dorea acest lucru. Momentan, el, partidul lui şi aparatul media din spatele partidului se află în Opoziţie. Poziţie politică în care principalul (dacă nu chiar singurul) avantaj este că poţi să te victimzezi, să critici non-stop şi să promiţi marea cu sarea (scutit, fiind, de a le şi livra). Financiar, milioanele de euro donate obligatoriu către partid de către migratorii numeroşi care au vizat un loc de parlamentar PPDD ar fi trebuit să echilibreze balanţa contabilă a trustului de presă. Ba chiar ar fi trebuit să iasă binişor pe plus. La o adică, Diaconescu ar fi putut să vină cu sacul de lovele plimbat pe Oltchim, să bată la poarţile CNA şi a Fiscului, să îşi achite amenzile şi datoriile adunate de OTV. Dar – să fim serioşi – Voiculescu a preferat să bage editura Jurnalului Naţional în faliment decât să plătească salarii şi datorii, deci de ce n-ar proceda şi Domnu’ Dan la fel?

Un editorial de Răzvan PETRE

 

Pe lista băieţilor pe care alegerile parlamentare nu i-au interesat figurează, la loc de cinste, Barosso et Co. România e o miză importantă în Parlamentul European, unde ocupă locul 7 la numărul de reprezentanţi, surclasând ţări ca Belgia, Olanda şi Portugalia (nu mai vorbim de ţările mici – Bulgaria, Cipru, ţările baltice etc.). Pentru populari, decalarea europarlamentarelor de alegerile naţionale e o situaţie cum nu se poate mai bună. Demersurile împotriva majorităţii USL ale unora ca Merkel, Barosso şi restul popularilor pot fi interpretate şi în cheia erodării Stângii din România. Luând în considerare numărul mare de europarlamentari români, precum şi viteza cu care se erodează un guvern român pe perioadă de criză, Partidul Popular European câştigă, în medie, un loc de europarlamentar român, o dată la fiecare 2-4 luni.
Recunoscut, altă dată, ca fiind omul care produce surpriza după alegeri, Băsescu nu a mai scos, de data aceasta, niciun iepure din pălărie. În actualul mandat, el pară că s-a “cuminţit”, sau în orice caz, că a „înţelepţit”. Băsescului hăhăind, cu fesul pe ureche, la băi de mulţime, la vizite pe şantier sau la inundaţii a fost substituit de un Preşedinte diplomat, sfătos, preocupat de strategii înalte. Puse de adversarii politici pe seama “întăririi statului poliţienesc”, numirile făcute de el la şefia Serviciilor i-au adus contacte importante în lumea diplomaţiei. La fel, Băsescu a ales să susţină fără ezitare proiecte controversate ale companiilor din minerit şi petrol, care controlează, la nivel mondial, cele mai importante grupuri de lobby. Dăcă adăugăm la acestea aparenta lipsă de implicare în rezolvarea problemelor PD-L, devine din ce în ce mai evident că preşedintele nu are de gând să iasă la pensie, sau să redevină simplu membru de partid după finalul mandatului. Deocamdată, lista posibilităţilor este deschisă – ONU, UE, sau mai degrabă NATO. Se riscă cineva la un pariu?
Nu putem încheia fără a vorbi de Victor Ponta. Ca şef de Guvern, el are o expunere maximă la riscul de a deconta toate neajusurile guvernării pe timp de criză. De aceea, nu îşi poate permite nicio greşeală. Dacă orice soldat are în raniţă bastonul de mareşal, atunci orice politician are bastonul de preşedinte. Iar Ponta, ambiţios şi energic cu este, mai mult ca sigur că are în vedere posibilitatea acestui gen de „promovare”. Până să îşi permită să purceadă pe acest drum, el mai trebuie să înlăture un obstacol: Încă de la desemnare, Emil Boc a fost etichetat ca fiind marioneta lui Băsescu; deşi îşi dă silinţa, Ponta mai are încă de demonstrat că nu e marioneta lui Voiculescu…

 

Actualitate

To Top