Primăria vine în sprijinul unităţilor de cazare-alimentaţie publică
O iniţiativă a primarului Ovidiu Brăiloiu a fost votată, recent, în Consiliul Local al oraşului Eforie. Pentru a veni în sprijinul agenţilor economici din turism, care administrează unităţi de cazare, alimentaţie publică şi agrement, primarul a propus, şi Consiliul Local a aprobat, emiţând o hotărâre în acest sens, ca taxele de parcare, în zonele amenajate în acest scop, din apropierea acestor unităţi de turism, să fie substanţial mai mici, faţă de cele percepute în mod normal, conform tarifelor aprobate de C.L. Astfel, pentru un loc de parcare din vecinătatea unui hotel, de exemplu Europa (foto), se percepe suma de 5 lei pe zi, faţă de 20 de lei pe zi sau 10 lei pentru 8 ore, cât este tariful „standard”.
Un articol de Paul PÂRVU
Aşadar: o reducere la un sfert din taxa normală! Această oportună măsură îi ajută pe „ oamenii de turism” nu numai să îşi atragă clienţi, dar le aduce şi punctajul necesar încadrării într-o clasificare superioară, pe stele, acordată de Ministerul Turismului. În altă ordine de idei, Primăria Eforie a depus eforturi (şi rezultatele se văd!) pentru asigurarea unei curăţenii exemplare în oraş şi în zonele turistice, a reabilitat căile de acces pietonale şi a reuşit să le ilumineze corespunzător, astfel ca cele două staţiuni (Eforie Nord şi Eforie Sud) să aibă un aspect cât mai „prietenos” pentru turişti, mulţi, puţini, câţi vor fi în acest sezon estival. Şi tarifele la energia electrică sunt mai mici, faţă de alte locuri de pe litoral, datorită contractului făcut de primărie cu SC. Transenergo Bucureşti SA, o firmă care furnizează astfel de servicii, alta decât „eternul” şi mai „scumpul” furnizor ENEL Dobrogea. Acest lucru se reflectă şi în costul sejurului, pe care l-au fixat clienţilor administratorii activelor turistice.
