Cine ne-a băgat pe gât ACTA? (II)
Acordul internaţional ACTA, care vizează stoparea pirateriei industriale, a fost declarat de o serie de personalităţi şi de ONG-uri ca fiind un act ce contravine intereselor generale ale publicului. Principalul motiv a fost acela că el a fost negociat în spatele uşilor închise, fără ca societăţii civile să îi fie permis să participe la elaborarea sa şi fără ca el să fie supus unei dezbateri publice. În timp ce ONG-urile şi oamenii simpli erau ţinuţi deoparte, un număr de mari companii au avut acces la toate documentele acordului. Este vorba despre aceleaşi companii care au de câştigat de pe urma lui, care îl susţin public şi care sunt acuzate că vor să controleze comerţul internaţional, în beneficiul propriu. În acest articol vom prezenta principalele companii din industria muzicală, precum şi firmele şi personajele care le controlează. În momentul de faţă, circa 20% din vânzările de muzică se fac de către companii independente. Restul de 80% este împărţit de trei mega-companii – o firmă franceză cu ramificaţii în România, un fost departament al concernului Sony şi un imperiu industrial construit prin magie de un magnat rus.
Un articol de Razvan PETRE
Francezul de la cablu
Cel mai mare jucător de pe piaţa înregistrărilor audio este Universal Music Group (UMG), după achiziţia, în 2007, a competitorului BMG. În 2011, s-a extins şi mai mult, achiziţionând EMI – una din principalele competitoare, companie de top 5 din industria muzicală.
UMG este deţinută de conglomeratul media francez Vivendi. Pornită iniţial ca o regie autonomă din domeniul distribuţiei de apă potabilă, Vivendi s-a extins puternic în secolul trecut. A ajuns astfel să deţină operaţiuni în domenii ca televiziune (postul Canal Plus), televiziune prin cablu, colectarea gunoiului şi construcţii. Despre divizia de construcţii a companiei Vivendi aţi auzit, în mod cert, ea desprinzându-se din grupul-mamă sub denumirea de Vinci – băieţii deştepţi care ar fi trebuit să participe la contrucţia autostrăzii Braşov-Comarnic la preţul de 4,6 miliarde euro (pentru 55 de kilometri). Vivendi este un jucător important şi pe piaţa jocurilor pentru computer, controlând mărci renumite ca Sierra, Activision, sau Blizzard Entertainment. Acţiunile Vivendi sunt deţinute de o sumedenie de fonduri de investiţii şi bănci. Dintre cele mai importante numim: BlackRock (fondul de investiţii Nr. 1 în lume, după valoarea fondurilor administrate – peste 3,6 trilioane de dolari), Groupe Societe Generale (care deţine, printre altele, banca românească BRD), CDC (echivalentul franţuzesc al CEC-ului), BNP (bancă franceză de renume, sponsor tradiţional al Rolland Garros), Bank of America. Vivendi se clasează pe locul I în lume la producţie şi disptribuţie de muzică (prin Universal Music) şi pe locul I la producţia şi distribuţia de jocuri pentru PC (prin Activision Blizzard).
Preşedintele de serviciu
Al doilea mare jucător pe piaţa producţiei şi vânzărilor de muzică este Sony Music Entertainment (SME). Compania este (teoretic) independentă, ea fiind desprinsă din grupul Sony, la fel cum Vinci s-a desprins din Vivendi, pentru a fenta legislaţia din ţările în care asemenea companii sunt considerate un pericol pentru o piaţă concurenţială. SME are o cotă de piaţă de circa 25% din vânzările de muzică, la nivel global, având pe lista de artişti ca Michael Jackson. Începând cu 1 iulie 2011, Director General al Sony Music Entertainment este Doug Morris. Anterior, Morris a ocupat aceeaşi funcţie la Universal Music, dar şi la următoarea companie de care ne vom ocupa în acest articol – Warner Music. În prezent, SME este doreşte achiziţionarea unui alt mare jucător din industria muzicală – EMI – care a avut în deceniul trecut o cotă de piaţă de circa 10%.
Petro-dolarii ruseşti
Warner Music Group (WMG) este o fostă divizie a gigantului Time Warner, din care s-a desprins în 2004. Are o cifră de afaceri de 3,5 miliarde de dolari anual, dar profitabilitatea scăzut a condus la vânzarea companiei anul trecut.
Warner Music are faima tristă de a fi compania muzicală cea mai detestată. În ultimii 10 ani, ea şi-a atras numeroase critici pentru acţiunile sale exagerate, comise în numele protejării drepturilor de autor. Printre altele, compania a fost responsabilă pentru retragerea, sau blocarea sonorului a zeci (poate sute) de mii de videoclipuri de pe site-ul YouTube.com. Această campanie nu s-a limitat la videclipuri oficiale ale artiştilor, ci a ajuns până la retragerea filmelor de familie în fundalul cărora se puteau distinge slabe acorduri muzicale.
Proprietarul actual al WMG este Access Industries – o altă mega-companie, cu activităţi în domeniile petrochimiei, metalurgiei şi imobiliarelor. Axată în principal pe industria chimică, Access s-a extins puternic în ultimii 20 de ani. La această evoluţie rapidă a contribuit şi primirea călduroasă de care compania s-a bucurat în Rusia. Access a achiziţioat mai multe combinate de producere a aluminei şi aluminiului, fiind, alături de British Petroleum (BP), coproprietară a unei importante firme ruseşti din domeniul petrolier, numită TNK. Aceasta este a treia cea mai importantă companie petrolieră din Rusia şi una din primele zece la nivel mondial, având în exploatare numeroase câmpuri petrolifere din Siberia. Producţia zilnică a TNK este de circa 1,7 milioane barili, adică mai mult decât toate companiile din Kazahstan la un loc, sau circa ¼ din producţia SUA. Pe lângă activităţile din industria petrolului şi aluminiului, Access mai deţine şi numeroase proprietăţi imobiliare în SUA, Europa şi America Latină – în special hoteluri şi spaţii comerciale. Succesul extraordinar avut de concernul Access în Rusia are o explicaţie – persoana patronului. Len Blavatnik (pe numele său real – Leonid Antonovici Blavatnik) s-a născut la Moscova şi a emigrat cu familia în SUA. La 31 de ani, Blavatnik a fondat compania Access din nimic, iar cea mai mare parte a averii sale de circa 12 miliarde de dolari şi-a făcut-o din postura de „investitor strategic” în privatizările din Rusia. În ultimii ani, Blavatnik şi-a extins interesele de afaceri şi în Kazahstan, folosindu-se de relaţiile sale politice.
Blavatnik a avut o relaţie cordială cu Seghei Stepasin – Premierul-marionetă desemnat de Boris Elţîn pentru a-i pregăti calea lui Putin, fapt pentru care Stepasin a fost recompensat cu funcţia de preşedinte al Curţii de Conturi a Rusiei (pe care o deţine şi în ziua de azi şi probabil că o va deţine atâta timp cât va mai trăi Putin). Stepasin a făcut o vizite la Washington, pe vremea când era Prim Ministru, pe banii lui Blavatnik.
Leonid Blavatnik mai este cunoscut şi ca un sponsor generos al Partidului Republican din SUA, care are o strânsă relaţie cu grupurile de interes din Industria petrolieră. Actualmente, Blavatnik este al şaselea cel mai bogat om din Marea Britanie (unde locuieşte) şi al 72-lea din lume (la câteva poziţii sub Roman Abramovici).
