Premierul Nicolae Ciucă a verificat stadiul lucrărilor la tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova – Piteşti și a declarat că valoarea totală a finanţării infrastructurii de transport în România este de 72,77 miliarde de euro. Pornind de la această informație deputatul George Șișcu afirmă că este necesar ca statul să urmărească îndeaproape cum sunt duse la capăt aceste lucrări.
„România are nevoie în următorii ani de finanţări de peste 70 miliarde de euro pentru infrastructura de transport. Estimarea îi aparţine premierului Nicolae Ciucă.
Ţara noastră va avea până în 2030 mai multe linii de finanţare. Pe lângă PNRR şi Programul Operaţional de Transport putem aloca fonduri şi de la bugetul de stat.
Numai infrastructura rutieră necesită investiţii de 34 miliarde de euro pentru proiectele anunţate deja în următorii 8-10 ani. Din acest moment, important este ca statul să urmărească zi de zi cum sunt duse aceste lucrări la capăt. Există o frustrare în societate, pentru că s-a promis mult şi s-a făcut puţin.
Lucrurile trebuie să se schimbe şi sunt semne că pe unele şantiere se lucrează altfel, cu mai multă răspundere şi seriozitate. Când te angajezi la ceva, trebuie să şi realizezi acel lucru. Instituţiile statului au datoria să se asigure că fondurile sunt cheltuite corect, iar lucrările sunt finalizate la termenul stabilit”, a transmis George Șișcu.
