Băsescu – iepuraşul. Traian călare pe locomotivă. Băse, luându-se la trântă cu sistemul ticăloşit. Lacrimi la despărţirea de Dragă Stolo. Hamlet Băsescu, recitându-i lui Năstase: „A fi, sau a nu fi… comunist”. Apoi Băsescu, triumfător, la Universitate, agitând spiritele cu ţepele din Piaţa Victoriei. Toate astea par acum peisaje din alte epocă. Băsescu, însuşi, pare alt om. Hăhăielile tipice, dar şi gaşca veselă care îl purta la victorie după victorie, s-au risipit în vânt. Când Băsescu zice că se mai gândeşte dacă să candideze, poate părea doar o strategie. Dar figura lui tristă şi golul din preajma lui par a spune că este vorba de mult mai mult de-atâta…
Un editorial de Răzvan PETRE
În urmă cu patru-cinci ani, Băsescu nu avea rival pe scena politică. La orice eveniment, pozitiv sau negativ, Băsescu era prezent. Alerga dintr-un colţ al ţării în altul. Era primit cu braţele deschise şi la inundaţii, şi la petreceri. Imaginea sa, care îl făcea să fie atât de popular în rândul maselor, era a unui om hotărât, spontan şi apropiat oamenilor. Băsescu râdea, dansa şi glumea cu oricine. Chiar şi atunci când vizita victimele inundaţiilor, el era capabil să zâmbească şi să impulsioneze masele, pur şi simplu prin tonusul lui. Era un contrast uriaş între imaginea lui Traian Băsescu şi cea a celor ce l-au precedat. Prin opoziţie cu limba de lemn, cu rictusul tâmp şi cu discursurile plicticoase, el aducea glume, râsete şi o atitudine destinsă, umană.
După nici cinci ani de mandat, Băsescu arată cu totul altfel. Răsfăţatul maselor şi al televiziunilor s-a transformat într-un ins vindicativ, preocupat, coşcovit sub greutatea calculelor puterii. Zâmbeşte rar, râde mai puţin, şi atunci când o face, nu e râsul lui… . Pe măsură ce devine mai serios, preşedintele este mai puţin credibil şi inteligibil. Asta, în primul rând, pentru că lumea îl ştie şi îl apreciază când e vesel, iar un Traian Băsescu serios pur şi simplu nu se vinde. Sloganul cu care PSD şi PNL încercau să obţină demiterea lui Băsescu, la referendum, a fost „S-a schimbat. E obsedat de putere.”. „S-a schimbat. E obosit de putere”, aş zice eu despre Băsescu, astăzi… .
Încet, dar sigur, Băsescu s-a închis la Cotroceni, asemeni prinţesei din poveste, în turnul de fildeş. Accesul la puterea supremă şi normele stricte ale preşedinţiei nu se potrivesc deloc cu stilul gregar al lui Băsescu. Poate că el a devenit, pe parcurs, un preşedinte mai bun decât era la început. Dar, în acelaşi timp, pare să fie din ce în ce mai puţin el însuşi. Şi nu trebuie uitat că susţinătorii şi votanţii l-au ales pentru ceea ce era, iar nu pentru preşedintele care ar fi putut fi. Pierderea suferită prin transformarea din ultimii ani este cea mai evidentă în zona prietenilor. Rând pe rând, toţi consilierii de bază şi toţi simpatizanţii apropiaţi l-au lăsat baltă pe Băsescu. Felul în care izbucneşte împotria mogulilor şi a jurnaliştilor asmuţiţi asupra sa ne dă măsura singurătăţii prezidenţiale, care se simte pe atât mai înconjurat de adversari, pe cât este mai singur în faţa lor. La o privire atentă, devine evident că Băsescu are motive serioase pentru a nu-şi mai dori încă un mandat. Timpul este scurt, şi foarte curând, se va decide: Încă cinci ani la Cotroceni, sau „Să trăieşti bine, Traiane!”
