Autoritățile locale ale orașului Ovidiu, prin vocea primarului George Scupra, anunță organizarea și desfășurarea în ziua de miercuri 28 noiembrie a celei de-a doua ediții a Simpozionului „Ovidienii”. Evenimentul este dedicat poetului roman Publius Ovidius Naso, ocazie cu care și-au anunțat participarea autorități locale precum și personalități din lumea culturală și academică.
Startul evenimentul se va da la ora 11.00 și va fi găzduit de Centrul Cultural „Elena Roizen” din orașul Ovidiu.
La ora 13.00, în parcul „Poet Ovidiu” din oraș va fi inaugurat ansamblul statuar „Poet Ovidiu”.
La simpozion sunt așteptați reprezentanți ai Ministerului Culturii, ai Consiliului Județean Constanța și ai Prefecturii Constanța, ai Primăriei Constanța, ai Direcției de Cultură Constanța, ai Academiei Navale Mircea cel Bătrân, ai Universității Ovidius și cei ai Universității Maritime Constanța, senatori și deputați de Constanța, ai Ambasadei Italiei, ai primăriei Sulmona din Italia, ai Academiei Române.
Vor susține discursuri primarul orașului Ovidiu George Scupra, profesori universitari cum ar fi Mariana Cap-bun, Florența Nicolae, Sorin Rugină, fortul președinte al României Emil Constantinescu – în prezent președintele Institului Român pentru Studii Avansate și Civilizației a Levantului, sculptorul Vladen Babcinetchi, Annamaria Casini- primarul orașului Sulmona.
Din cadrul evenimentului cultural nu va lipsi și un moment muzical susținut de interpreta Paula Seling.
Finalul evenimentului va fi marcat de Fanfara Militară a Forțelor Navale Române care va interpreta imnul național a României, moment în care fi inaugurat, în fața sediului Primăriei orașului Ovidiu, ansamblul statuar Poet Ovidiu.
