Actualitate

Seria proiectelor ce urmează să se implementeze în orașul Isaccea

Administrația publică locală a orașului Isaccea, județul Tulcea, are pe agenda sa o serie de proiecte aflate în diferite stadii de implementare. Publicația Dezvăluiri va prezenta detaliat lista acestora, în ediția aceasta făcându-se referire la primele trei proiecte.

În valoare de 4,3 milioane de lei, proiectul „Acțiuni sociale și măsuri integrate prin mecanismul DLRC în comunitățile marginalizate din orașul Isaccea/Revărsarea” își propune să vină în sprijinul anumitor persoane defavorizate, aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială.

Prin proiectul finanțat de POCU 2014-2020, se urmărește operaționalizarea Centrului social de zi Revărsarea, structură finanțată prin SDL GAL Dobrogea de Nord Tulcea, plus 50 de persoane beneficiare de serviciile socio-medicale în perioada de sustenabilitate a proiectului.

De asemenea, 250 de persoane cu domiciliul în Isaccea, inclusiv în localitatea Revărsarea, aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială, vor beneficia de servicii integrate. Aceste servicii fac referire la minimum 124 de vârstnici care vor beneficia de măsuri socio-medicale, anti-discriminare și locuire și la minimum 126 adulți care vor beneficia de măsuri socio-medicale și de ocupare, dintre care 70 vor fi înscriși la cursuri în vederea obținerii unei calificări solicitate pe piața muncii și 56 vor beneficia de cursuri de antreprenoriat. Dintre acestea, 10 de persoane vor primi micro-granturi, iar 32 de persoane vor fi ocupate la ieșirea din operațiunile implicate.

Și activități socio-culturale, pe diverse tematici, precum transfer de cunoștințe de la generație la generație, privind tradițiile și obiceiurile locale, demonstrații și degustări gastronomice – rețete tradiționale împărtășite, cântec și dans tradițional, prezentare port popular, sunt cuprinse în acest proiect.

În ultimul rând, proiectul „Acțiuni sociale și măsuri integrate prin mecanismul DLRC în comunitățile marginalizate din orașul Isaccea/Revărsarea” prevede și achiziția de pachete de îmbunătățire a condițiilor de locuit (1 mașină de spălat) pentru 124 de persoane vârstnice.

Un alt proiect aflat în implementare în orașul Isaccea este „Restaurare și punere în valoare a monumentului istoric Cetatea ”Noviodunum” – proiect finanțat de Institutul Național al Patrimoniului.

Conform documentației tehnice, obiectivele generale ale proiectului sunt conservarea – restaurarea, interpretarea și prezentarea cetății. Astfel, primul obiectiv care trebuie atins este cel al conservării, al asigurării transmiterii monumentului către generațiile viitoare. Cel de-al doilea obiectiv, interpretarea și prezentarea se bazează pe primul, căruia îi conferă viabilitate pe termen lung. Valoarea investiției se va ridica la 314.338,47 lei.

Al treilea proiect prezentat este „CBConnect Trans – Dezvoltarea unei conexiuni intermodale transfrontaliere între Isaccea – Orlivka – Tulcea – Izmail”. Proiectul este derulat prin Programul Operational Comun Romania-Ucraina 2014-2020 și ar avea o valoare de 4.027.670,44 euro.

În cadrul proiectului vor fi cuprinse reabilitarea și modernizarea a 0.9 km de drum rutier de acces și instalarea iluminatului public a drumului; lucrările de terasament, dispozitivele de drenare, amenajarea trotuarului și iluminatul public; conectare la rețeaua TEN-T (Rețeaua trans-europeană de transport).

De asemenea, va fi reabilitată piața de gros prin creșterea spațiilor de vânzare, modernizarea construcțiilor, modernizarea facilitaților la standardele europene, restructurarea interiorului în funcție de nevoile identificate ale comercianților locali  (creșterea capacitații de la 25 de comercianți la 50 de comercianți).

Același proiect prevede și „Instalarea sistemului de monitorizare a traficului”, ceea ce presupune instalarea de camere video digitale, rețeaua de date de mare capacitate și echipamentul aferent, echipamente pentru afișarea imaginilor, echipamente de înregistrare a imaginilor și software de gestionare.

„Monitorizarea centralizată de supraveghere video este punctul focal al sistemului de supraveghere. Acesta funcționează 24 de ore pe zi și 7 zile pe săptămâna, asigurând înregistrarea permanentă a tuturor imaginilor capturate pe teren, precum și posibilitatea ca operatorii să intervină în orice moment, după cum este necesar”, se arată în proiect

Dispeceratul de Supraveghere va fi direct responsabil de supravegherea generală, informarea serviciilor de operare și gestionarea rețelei de sisteme Sistemul propus va fi implementat pe baza unei structuri hardware, implementata în jurul unui nucleu central, conectată permanent la sistemele de informații de urgență și la toate sistemele și serviciile de intervenție.

Ultimul obiectiv al acestui proiect este „Reabilitare construcției Trans Hub Isaccea – modernizarea centrului de informații pentru transport”. Hub de transport (HT) va funcționa într-o clădire existentă (spațiu BRD – Groupe Societe Generale), ce urmează a fi modernizată, dotată cu mobilier, echipament IT și software specializat.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top