Actualitate

Comuna Mircea Vodă va avea o rețea de canalizare extinsă. George Ionașcu, primar: „Un pas spre normalitate”

Primarul comunei constănțene Mircea Vodă, George Ionașcu, a anunțat de curând că localitățile Mircea Vodă și Satu Nou vor face un pas important către „normalitate”.

„După câțiva ani de muncă susținută și eforturi comune în sprijinirea și atragerea de fonduri europene, operatorul regional de apă a reușit să atragă fondurile europene necesare și să semneze contractul de lucrări pentru implementarea sistemului de canalizare în comuna Mircea Vodă ( localitățile Mircea Vodă și Satu Nou) și comunele învecinate”, spune primarul.

George Ionașcu face referire la recentul proiect anunțat de RAJA SA, cu o valoare de peste 56 milioane de lei, prin care se vor moderniza și dezvolta sistemele de alimentare cu apă și de canalizare din zonele de implementare ale contractului de lucrări CL 24 – Rețele apă Cernavodă, Făclia și Tortoman. Aducțiuni Făclia, Cernavodă. Rețele de canalizare Cernavodă, Satu Nou și Mircea Vodă.

Având în vedere că perioada de execuție propriu-zisa este de 18 luni, sperăm că la finele anului 2022 să ne putem branșa la sistemul de canalizare și să spunem că s-a făcut un nou pas spre normalitate, adaptat nevoilor curente și respectând normele de poluare. Sunt în continuare priorități majore proiectele de alimentare cu gaze naturale și continuarea programului de modernizare a străzilor”, spune primarul Ionașcu.

Concret, în localitatea Mircea Vodă se vor realiza:

  • Extindere rețea de canalizare: 12.701 m
  • Cămine de vizitare: 323 buc
  • Cămine de decantare: 3 buc
  • Stații de pompare apă uzată menajeră: 3 buc
  • Racorduri noi: 548 buc
  • Conducte de refulare aferente stațiilor de pompare: 4570 m

În localitatea Satu Nou se vor realiza:

  • Extindere rețea de canalizare: 11.356 m
  • Cămine de vizitare: 282 buc
  • Cămine de decantare: 3 buc
  • Stații de pompare apă uzată menajeră: 3 buc
  • Racorduri noi: 746 buc
  • Conducte de refulare aferente stațiilor de pompare: 4694 m

„Pentru comuna Mircea Vodă este un moment important pentru că de mult timp cetățenii așteptau creșterea gradului de confort și condiții mai bune de viață. Mulțumesc și felicit RAJA pentru că am ajuns la acest moment! Sunt convins că proiectul va fi dus la bun sfârșit!”, a declarat primarul comunei Mircea Vodă – George Ionașcu.

Contractul are o valoare totală de 56.393.428,97 lei cu TVA și face parte din Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în aria de operare a RAJA SA Constanța, derulat în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM), Axa Prioritară 3 – Dezvoltarea infrastructurii de mediu în condiţii de management eficient al resurselor, sprijinit financiar de Comisia Europeană.

Implementarea acestui contract este de o importanță majoră pentru creșterea calității vieții locuitorilor din localitățile Cernavodă, Făclia, Tortoman, Mircea Vodă și Satu Nou și pentru conformarea cu directivele europene. Lucrările de reabilitare și extindere a rețelelor de alimentare cu apă și a celor de canalizare cuprind 21 km rețea apă potabilă, peste 25 km rețea de canalizare, 605 cămine de vizitare, 1294 racorduri noi, 7 stații de pompare apă uzată și 9,3 km conducte de refulare.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

To Top