În ședinţa Senatului din 10.04, senatorul PSD Ștefan Mihu a făcut o declarație politică despre repatrierea rezervei de aur a României. Declarația senatorului constănțean a venit în urma votului pozitiv al Senatului, în calitate de prim for sesizat care a adoptat proiectul legislativ ce prevede ca Banca Națională a României (BNR) să repatrieze 91,5% din aurul depozitat de România în străinătate, respectiv aproape 56 de tone de aur.
“După cum este cunoscut, la ședința din 1 aprilie, Plenului Senatului a aprobat, cu o majoritate consistentă, proiectul de lege referitor la modificarea și completarea legii nr 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României, cu referire concretă la Raportul pe care această instituție are responsabilitatea să-l adreseze Parlamentului și Guvernului, în situații de risc deosebit legate de rezervele internaționale, inclusiv de aur ale țării noastre. Raportul ar trebui să includă și recomandările BNR privind « politicile guvernamentale macroeconomice necesare pentru preîntâmpinarea sau remedierea » unor asemenea posibile, dar evident, nedorite evenimente.
În același timp, modificările și completările legislative aduse prin Legea adoptată de Plenul Senatului vizează și criteriile de depozitare a rezervelor de aur ale României, în mod expres cuantumul maxim din cantitatea totală de aur, care poate fi depozitată în străinătate.
Subscriu în totalitate la argumentele / expunerea de motive care au însoțit proiectul de lege, potrivit cărora « nimic din situaţia economică a României nu mai justifică păstrarea unei asemenea cantităţi de aur ca rezervă în străinătate, cu costurile aferente, deloc de neglijat, în condiţiile în care această rezervă poate fi păstrată şi suplimentată, în mod corespunzător, în depozite din ţară ».
Apreciez, în același timp, că repatrierea rezervei de aur a țării ar fi în măsură să ofere argumente pertinente privind capacitatea țării noastre de a-și păstra, garanta și securiza prin propriile forțe integralitatea propriilor rezerve de aur !
În egală măsură, demersul repatrierii aurului românesc ar aduce un plus de credibilitate și prestanță României și statutului ei pe plan internațional, putând fi perceput, dacă vreți, drept un gest politico-diplomatic semnificativ de afirmare a independenței și suveranității naționale, fără a aduce atingere, prin aceasta, în niciun fel, ideii de păstrare a activelor financiar-bancare românești în bănci de prestigiu situate în afara teritoriului național.
Permiteți-mi să concluzionez, menționând poziția de data recentă a unei persoane deosebit de avizate în domeniu, am numit Guvernatorul BNR. Astfel, într-o intervenție publică a domniei sale, din 2 aprilie a.c., subsecventă deci aprobării în Senatul României a legii la care am facut referire, Guvernatorul BNR a ținut să precizeze că deși nu poate să vorbească în numele Consiliului de Administraţie al BNR « înclina, personal, da » față de inițiativa legislativă respectivă, adăugând, în continuare, că « scopul rezervei, inclusiv cea de aur, este să dea credibilitate”, iar « pentru aducerea aurului românesc în țară nu este nevoie de o lege, ci doar de acordul Parlamentului ».