Comisia Europeană

Şeful Poliţiei Mangalia, „lucrat” în afacerea Kaufland

Cine se teme că Nicolae Pescaru ar putea ajunge şeful IPJ Constanţa?

Nicolae Pescaru, şeful Poliţiei Mangalia a fost acuzat de Marian Guţă, şeful Simpa Trans, că ar fi hărţuit-o sexual pe Simona Guţă, soţia acestuia. Pentru că afirmaţiile celor doi abia atârnau într-un fir de credibilitate, jurnaliştii DEZVĂLUIRI au demarat o anchetă pe acest subiect. Concluzia? La mijloc nu a fost vorba decât de o răzbunare, a cărei miză esta faptul că Pescaru le-a stricat celor doi o afacere de milioane de euro, încă dinainte să înceapă: a fost singurul care s-a opus înfiinţării hypermarketului Kaufland, chiar în curtea Poliţiei.

Un articol de Andreea PAVEL

Pe de altă parte, comisarul şef de la Mangalia este cunoscut pentru intransigenţa şi corectitudinea sa, care de multe ori au reprezentat piedici în calea superiorilor din IGPR. Dat fiind faptul că postul pentru şefia IPJ este liber, iar Nicolae Pescaru ar avea toate şansele să câştige un concurs organizat corect, putem considera că acuzaţiile soţilor Guţă, chiar dacă nefondate, au jucat bine rolul „călcâiului” vulnerabil al lui Pescaru. Un călcâi ce a fost căutat în permanenţă de superiorii poliţistului, dovadă fiind nenumăratele controale comandate „de sus”, efectuate de-a lungul celor 12 ani, de când Pescaru este comisar şef la Mangalia şi care s-au dovedit a fi nefondate. Şi acum, că i-au găsit „călcâiul”, i-au transmis şi „mesajul”: să stea în banca lui şi să-şi ia gândul de la şefia IPJ. Vă prezentăm în rândurile ce urmează cine sunt cei doi care l-au acuzat pe şeful Poliţiei Mangalia, ce prieteni au şi ce relaţii şi-au creat de-a lungul anilor, concluziile rămânând să le conturaţi singuri.

Nemţii de la Kaufland, speriaţi de corupţie

 Şeful Poliţiei Mangalia ne-a povestit şi cum i-a găsit pe investitori făcând măsurătorile în curtea instituţiei: „Norocul meu este că într-o zi i-am găsit în curte, făceau poze şi, normal, şi  planuri. I-am întrebat ce caută acolo şi, de asemenea i-am întrebat dacă au idee că se află în curtea unei instituţii militare, deci angajaţii au dreptul să-i împuşte? Habar n-aveau că fuseseră duşi de nas, ei credeau că lucrurile se află în legalitate şi nicidecum nu îşi imaginau până unde poate ajunge corupţia românească. Totuşi, sunt nemţi… . S-au speriat când au aflat cum stă treaba şi au fugit cât au văzut cu ochii, spunând că aşa ceva nu le mai trebuie”, a mai declarat Nicolae Pescaru. Acestea fiind zise, se pare că Pescaru a stricat o afacere de milioane de euro a celor cărora nici prin gând nu le-ar fi trecut că la valoarea lor (sic!) se pot împiedica de-un poliţist.

Poliţistul care le-a „pescuit” planul

Deşi actualul Consiliu Local nu era de acord cu decizia celor doi, cuplul Guţă-Tusac n-a ţinut cont de nimeni şi nimic, continuându-şi planurile. Aşa se face că cei doi întocmiseră atât schiţa magazinului, cât şi măsurătorile necesare, ba mai mult, toate detaliile erau puse la punct şi pentru crearea unui sens giratoriu în zonă. Toate erau bune şi frumoase, doar că micii afacerişti aveau nevoie şi de aprobarea Poliţiei Mangalia: ”M-a deranjat foarte tare atitudinea lor. Ştiau că nu pot face afaceri cu mine şi au încercat să obţină aprobarea pentru teren ocolindu-mă. Terenul este concesionat Poliţiei pe 20 de ani, deci ceea ce vroiau ei să facă este ilegal”, ne-a declarat Nicolae Pescaru.

„Mi-am dat seama imediat că va fi schimbat Zaheu”

La surt timp după incident, apare şi o plângere penală pe numele lui Nicolae Pescaru, în care acesta este acuzat că ar fi hărţuit-o sexual pe Simona Guţă, soţia micului perdant în afacerea Kaufland: ”Când am auzit de plângerea penală şi, mai ales, când am aflat cine o semnează mi-am dat seama imediat că va fi schimbat Aurelian Zaheu”. Comisarul şef ne-a explicat şi de ce intuiţia a funcţionat atât de bine: „A fost primul lucru la care m-am gândit, înainte să apară zvonurile despre schimbarea acestuia. De ce? Pentru că de fiecare dată când se schimbă şefia IPJ, pe numele lui Pescaru mai apare o plângere, o sesizare, orice”, a declarat comisarul şef.

Guţă, şeful Simpa Trans, cercetat penal pentru furt

Pe vremea când era puşti, Marian Eugen Guţă, actual acţionar unic la Simpa Trans SRL (firma care asigură transportul Constanţa-Mangalia-Bucureşti şi retur) a fost cercetat penal pentru furt de roţi de rezervă. Prin anii ’95-’96, pe numele acestuia a fost întocmit un dosar penal care se află în arhivele Poliţiei Mangalia. Puţini sunt cei care ştiu că fostul minor cercetat penal pentru furt avea să ajungă, în 2004, să se afle în relaţii bune cu PSD. Unele voci susţin chiar faptul că acesta ar fi fost secretarul Organizaţiei de Tineret Social-Democrat din Mangalia, afirmaţie neconfirmată oficial. De asemenea, acesta a legat o relaţie strânsă cu actualul primar al oraşului, Claudiu Tusac. De curând, patronul Simpa Trans şi edilul Mangaliei erau foarte încântaţi de înfiinţarea unui magazin Kaufland, chiar dacă acesta ar fi urmat să treacă prin curtea poliţiei.

Consilierul PSD Maganu amendat pentru trafic de droguri

Un alt aspect necunoscut de mulţi este că în trecut, Bogdan Maganu, alături de alţi doi apropiaţi ai lui Marian Guţă, a picat pe mâna celor de la Crimă Organizată. Cei trei au un dosar întocmit pentru trafic de droguri. Cantitatea de cannabis cu care aceştia au fost prinşi a fost mică, drept pentru care au scăpat doar cu amendă penală, aşa cum ne-a precizat şi Nicolae Pescaru. În prezent, Bogdan Maganu este consilier PSD în Mangalia. În altă ordine de idei, un zvon care circulă prin oraş, dar care până acum nu a fost confirmat oficial, este că naşul lui Marian Guţă ar fi Nuredin Beinur, un controversat om de afaceri din oraş.

„Voi candida doar dacă se va organiza un concurs corect”

Una peste alta, Nicolae Pescaru este un ghimpe bine înfipt în coastele atâtor persoane, încât nici el nu îşi poate de seama de unde „i se trage”. Plângerea soţilor Guţă se poate traduce printr-un avertisment din partea reprezentanţilor IPJ care se gândesc cu groază la posibila preluare a şefiei instituţiei de către Pescaru, având în vedere că datorită experienţei profesionale şi a CV-ului, ar fi cel mai potrivit pentru funcţia atât de râvnită. Iată un personaj incomod în breasla în care activează, mai ales dacă ar ajunge şeful IPJ, şi care nu de puţine ori a avut „nebunia” necesară de a refuza să încalce legea, chiar dacă la ordinul superiorilor. Ori, de ce nu, acţiunea lui Guţă poate fi considerată pur şi simplu o răzbunare din partea celor care au pierdut afacerea Kaufland. Oricum, Nicolae Pescaru îşi linişteşte adversarii: ”Voi candida la IPJ doar dacă îmi voi da seama că se va organiza un concurs corect. Altfel, nici nu mă gândesc”, a conchis şeful Poliţiei Mangalia.

Cine se teme că Nicolae Pescaru ar putea ajunge şeful IPJ Constanţa?

 

 

Şeful Poliţiei Mangalia, „lucrat” în afacerea Kaufland

 

 

Nicolae Pescaru, şeful Poliţiei Mangalia a fost acuzat de Marian Guţă, şeful Simpa Trans, că ar fi hărţuit-o sexual pe Simona Guţă, soţia acestuia. Pentru că afirmaţiile celor doi abia atârnau într-un fir de credibilitate, jurnaliştii DEZVĂLUIRI au demarat o anchetă pe acest subiect. Concluzia? La mijloc nu a fost vorba decât de o răzbunare, a cărei miză esta faptul că Pescaru le-a stricat celor doi o afacere de milioane de euro, încă dinainte să înceapă: a fost singurul care s-a opus înfiinţării hypermarketului Kaufland, chiar în curtea Poliţiei.

Pe de altă parte, comisarul şef de la Mangalia este cunoscut pentru intransigenţa şi corectitudinea sa, care de multe ori au reprezentat piedici în calea superiorilor din IGPR. Dat fiind faptul că postul pentru şefia IPJ este liber, iar Nicolae Pescaru ar avea toate şansele să câştige un concurs organizat corect, putem considera că acuzaţiile soţilor Guţă, chiar dacă nefondate, au jucat bine rolul „călcâiului” vulnerabil al lui Pescaru. Un călcâi ce a fost căutat în permanenţă de superiorii poliţistului, dovadă fiind nenumăratele controale comandate „de sus”, efectuate de-a lungul celor 12 ani, de când Pescaru este comisar şef la Mangalia şi care s-au dovedit a fi nefondate. Şi acum, că i-au găsit „călcâiul”, i-au transmis şi „mesajul”: să stea în banca lui şi să-şi ia gândul de la şefia IPJ. Vă prezentăm în rândurile ce urmează cine sunt cei doi care l-au acuzat pe şeful Poliţiei Mangalia, ce prieteni au şi ce relaţii şi-au creat de-a lungul anilor, concluziile rămânând să le conturaţi singuri.

 

 

 

Nemţii de la Kaufland, speriaţi de corupţie

 

 

Şeful Poliţiei Mangalia ne-a povestit şi cum i-a găsit pe investitori făcând măsurătorile în curtea instituţiei: „Norocul meu este că într-o zi i-am găsit în curte, făceau poze şi, normal, şi  planuri. I-am întrebat ce caută acolo şi, de asemenea i-am întrebat dacă au idee că se află în curtea unei instituţii militare, deci angajaţii au dreptul să-i împuşte? Habar n-aveau că fuseseră duşi de nas, ei credeau că lucrurile se află în legalitate şi nicidecum nu îşi imaginau până unde poate ajunge corupţia românească. Totuşi, sunt nemţi… . S-au speriat când au aflat cum stă treaba şi au fugit cât au văzut cu ochii, spunând că aşa ceva nu le mai trebuie”, a mai declarat Nicolae Pescaru. Acestea fiind zise, se pare că Pescaru a stricat o afacere de milioane de euro a celor cărora nici prin gând nu le-ar fi trecut că la valoarea lor (sic!) se pot împiedica de-un poliţist.

 

 

Poliţistul care le-a „pescuit” planul

 

 

 

Deşi actualul Consiliu Local nu era de acord cu decizia celor doi, cuplul Guţă-Tusac n-a ţinut

cont de nimeni şi nimic, continuându-şi planurile. Aşa se face că cei doi întocmiseră atât schiţa magazinului, cât şi măsurătorile necesare, ba mai mult, toate detaliile erau puse la punct şi pentru crearea unui sens giratoriu în zonă. Toate erau bune şi frumoase, doar că micii afacerişti aveau nevoie şi de aprobarea Poliţiei Mangalia: ”M-a deranjat foarte tare atitudinea lor. Ştiau că nu pot face afaceri cu mine şi au încercat să obţină aprobarea pentru teren ocolindu-mă. Terenul este concesionat Poliţiei pe 20 de ani, deci ceea ce vroiau ei să facă este ilegal”, ne-a declarat Nicolae Pescaru.   

 

 

 

 „Mi-am dat seama imediat că va fi schimbat Zaheu”

 

 

La scurt timp după incident, apare şi o plângere penală pe numele lui Nicolae Pescaru, în care acesta este acuzat că ar fi hărţuit-o sexual pe Simona Guţă, soţia micului perdant în afacerea Kaufland: ”Când am auzit de plângerea penală şi, mai ales, când am aflat cine o semnează mi-am dat seama imediat că va fi schimbat Aurelian Zaheu”. Comisarul şef ne-a explicat şi de ce intuiţia a funcţionat atât de bine: „A fost primul lucru la care m-am gândit, înainte să apară zvonurile despre schimbarea acestuia. De ce? Pentru că de fiecare dată când se schimbă şefia IPJ, pe numele lui Pescaru mai apare o plângere, o sesizare, orice”, a declarat comisarul şef.

 

 

 

 

Guţă, şeful Simpa Trans, cercetat penal pentru furt

 

 

Pe vremea când era puşti, Marian Eugen Guţă, actual acţionar unic la Simpa Trans SRL (firma care asigură transportul Constanţa-Mangalia-Bucureşti şi retur) a fost cercetat penal pentru furt de roţi de rezervă. Prin anii ’95-’96, pe numele acestuia a fost întocmit un dosar penal care se află în arhivele Poliţiei Mangalia. Puţini sunt cei care ştiu că fostul minor cercetat penal pentru furt avea să ajungă, în 2004, să se afle în relaţii bune cu PSD. Unele voci susţin chiar faptul că acesta ar fi fost secretarul Organizaţiei de Tineret Social-Democrat din Mangalia, afirmaţie neconfirmată oficial. De asemenea, acesta a legat o relaţie strânsă cu actualul primar al oraşului, Claudiu Tusac. De curând, patronul Simpa Trans şi edilul Mangaliei erau foarte încântaţi de înfiinţarea unui magazin Kaufland, chiar dacă acesta ar fi urmat să treacă prin curtea poliţiei.

 

 

 

Consilierul PSD Maganu amendat pentru trafic de droguri

 

 

Un alt aspect necunoscut de mulţi este că în trecut, Bogdan Maganu, alături de alţi doi apropiaţi ai lui Marian Guţă, a picat pe mâna celor de la Crimă Organizată. Cei trei au un dosar întocmit pentru trafic de droguri. Cantitatea de cannabis cu care aceştia au fost prinşi a fost mică, drept pentru care au scăpat doar cu amendă penală, aşa cum ne-a precizat şi Nicolae Pescaru. În prezent, Bogdan Maganu este consilier PSD în Mangalia. În altă ordine de idei, un zvon care circulă prin oraş, dar care până acum nu a fost confirmat oficial, este că naşul lui Marian Guţă ar fi Nuredin Beinur, un controversat om de afaceri din oraş.  

 

 

CASETĂ:

 

„Voi candida doar dacă se va organiza un concurs corect”

 

 

Una peste alta, Nicolae Pescaru este un ghimpe bine înfipt în coastele atâtor persoane, încât nici el nu îşi poate de seama de unde „i se trage”. Plângerea soţilor Guţă se poate traduce printr-un avertisment din partea reprezentanţilor IPJ care se gândesc cu groază la posibila preluare a şefiei instituţiei de către Pescaru, având în vedere că datorită experienţei profesionale şi a CV-ului, ar fi cel mai potrivit pentru funcţia atât de râvnită. Iată un personaj incomod în breasla în care activează, mai ales dacă ar ajunge şeful IPJ, şi care nu de puţine ori a avut „nebunia” necesară de a refuza să încalce legea, chiar dacă la ordinul superiorilor. Ori, de ce nu, acţiunea lui Guţă poate fi considerată pur şi simplu o răzbunare din partea celor care au pierdut afacerea Kaufland. Oricum, Nicolae Pescaru îşi linişteşte adversarii: ”Voi candida la IPJ doar dacă îmi voi da seama că se va organiza un concurs corect. Altfel, nici nu mă gândesc”, a conchis şeful Poliţiei Mangalia. 

 

 

Andreea PAVEL

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top