Un elev al unui liceu din București a înjunghiat-o ieri în gât pe profesoara sa, punându-i în pericol viața. Este doar unul dintre miile de episoade violente din școlile noastre.
Dar ce așteptări putem avea de la elevi, dacă sunt puși în situația de a vedea o inspectoare și o profesoară certându-se în fața clasei?! Sau una agresând-o pe cealaltă.
Aceasta nu este o situație ipotetică, ci una care s-a întâmplat în realitate, în urmă cu o săptămână, la Liceul Tehnologic Dimitrie Leonida (fostul Liceu Auto) din Constanța.
Această altercație, după care ambele cadre didactice au depus plângere, vine pe fondul unei situații foarte tensionate care s-a creat la acest liceu, situație despre care publicația noastră a mai relatat. Practic, mai multe cadre didactice contestă modul în care conducerea liceului gestionează managementul instituției și acuză încălcări ale legii și ale regulamentelor. În tot acest timp, conducerea Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Constanța tace.
După publicarea unui articol în care vorbeam despre dispariția a trei camioane din curtea liceului, șeful ISJ, Sorin Mihai, a promis că va începe o anchetă, după care s-a așternut o tăcere asurzitoare. În școală nu au fost vizibile efectele vreunei anchete a ISJ, în schimb a început o vânătoare împotriva unor profesori indezirabili, care ar fi avut curaj să se adreseze publicației noastre.
Poate că măcar de această dată inspectorul general va avea o reacție, mai cu seamă că în acest nou scandal este implicată o inspectoare din directa sa subordine, cu care se spune că s-ar afla și în relații de amiciție.
Am discutat toate aceste lucruri cu profesoara Adriana Oprea, una dintre protagonistele altercației, la emisiunea DEZVĂLUIRI din INTERIOR.