Știați că Liceul Tehnologic Dimitrie Leonida din Constanța (cunoscut și sub numele de Liceul Auto) le oferă posibilitatea elevilor să facă gratuit școala de șoferi pentru categoriile B și C? Cel puțin asta stă scris în oferta educațională din acest an. În realitate, situația nu e chiar așa, de când în curtea liceului a rămas un singur camion, un Iveco. Alte cel puțin trei camioane au dispărut pur și simplu, luând cu ele și două autoturisme Dacia.
De la 1 ianuarie 2023, Codul Rutier s-a schimbat, astfel încât permisul pentru conducerea de camioane poate fi obținut de la 18 ani, la fel ca în alte 17 țări europene. Decizia a fost luată ca urmare a penuriei de șoferi de camion, în toată Europa. Prin urmare, e de așteptat ca directorul Liceului Dimitrie Leonida să meargă cu roaga la Primăria Constanța după fonduri, pentru a cumpăra alte camioane în locul celor care s-au volatilizat. Înțelept ar fi, spunem noi, ca reprezentanții Primăriei să cerceteze mai întâi fenomenul dispariției, ca nu cumva să avem de-a face cu vreun Triunghi al Bermudelor constănțean, care să facă să dispară și noile camioane.
În fața unei provocări așa de mari, ne-am gândit să ne încercăm forțele și să elucidăm noi misterul acestei dispariții. I-am telefonat directorului Ionuț Pătrașcu, pe care l-am întrebat despre cele 5 mașini. Acesta ne-a asigurat că e vorba de mașini vechi, ale căror reparații depășeau valoarea lor și de aceea ele au fost casate, conform legii. Adică în urma deciziei Consiliului de Administrație al liceului s-a stabilit componența Comisiei de casare, care s-a ocupat de toată treaba.
Pătrașcu a refuzat să ne trimită copii după documente (decizia Consiliului de Administrație și acte emise de Comisia de casare), dar ne-a asigurat că ni le va arăta dacă vom merge la liceu, pentru o discuție față în față.
Intră în scenă profesorul de sport: Care mașini? Știu din folclor că prin 2010 au fost casate
Uite așa am ajuns să îl cunoaștem pe profesorul de sport Pătrașcu, ajuns director la un liceu de mecanică auto și să realizăm un interviu cu domnia sa.
După ce s-au consumat acuzațiile de rigoare de genul: „Vreți să murdăriți imaginea liceului”, cu care noi, jurnaliștii, ne întâlnim adesea (de regulă în cazuri cu miză mai mare decât imaginea unui liceu), domnul director s-a văzut nevoit să răspundă la întrebări.
A ales să o facă într-un mod foarte ciudat, de parcă discuția de la telefon nici nu avusese loc, iar el fusese parașutat în clipa aceea, din sala de sport direct pe scaunul incomod de director:
„Care mașini? Mașinile sunt în parcul auto, iar camioanele… Haideți să îmi spuneți despre ce camioane vorbiți, că nu… Adică vreau să înțeleg foarte bine. Să îmi notez, să verific și eu treaba asta (i-am dictat tipul, anul de fabricație și numerele de înmatriculare ale celor 3 camioane și două autoturisme Dacia – n.red.). Am să mă informez și am să vă dau o astfel de relație în ceea ce privește aceste mașini.
Eu știam că undeva în 2010, eu am venit în școală în 2012, știu din folclor că prin 2010 au fost casate. Eu nu eram în școală la momentul ăla. Eu în 17 ianuarie 2022 am ajuns director al acestei școli. Nu știu istoricul acestor mașini. O să mă interesez, o să vedem care este situația lor”.
Google Earth a dat de urma camioanelor!
Să ne oprim puțin în acest punct, pănă caută domnul director documentele mașinilor și să aruncăm un ochi pe Google Earth. Dacă vom privi cu ajutorul platformei americane în curtea liceului, în fața cantinei vom găsi perimetrul în care sunt parcate mașinile instituției de învățământ. Și acolo, ce să vezi: trei camioane, deși astăzi liceul mai are unul singur!
Pe fotografia de mai sus, am marcat cu 1. camionul care însă există (un Iveco) și cu 2. și 3. două dintre camioanele care, după cum spune distinsul director, au fost casate încă din 2010. Doar că, surpriză: Fotografia de pe Google Earth este din 2021! Deci cu 11 ani după ce ar fi fost casate! Asta dacă ne luăm după director.
Dovada că mașinile erau în curtea liceului anul trecut!
Credeți că ne-am oprit aici? Nici vorbă! Am tras cu ochiul și pe siteul liceului, unde am găsit Oferta Educațională 2022-2023. Într-una dintre fotografiile acesteia apar două camioane marca Roman. Cum ofertele educaționale se fac în fiecare an, la începutul verii, aceasta a fost făcută DUPĂ ce Ionuț Pătrașcu a preluat funcția de director!
Cum directorul încă nu a găsit documentele promise, ne-am gândit să vă mai dezvăluim ceva: Am intrat în posesia unui document, datat 4 ianuarie 2023, și care poartă pe el numele directorului, Pătrașcu Ionuț, document care vorbește exact despre mașinile pe care le căutăm, identificate cu tipul fiecărui autovehicul și numărul de înmatriculare! Nu sunteți curioși ce ar putea să scrie despre aceste mașini cineva care… nu știe nimic despre ele?
„Subsemnatul Pătrașcu Ionuț, director la Liceul Tehnologic Dimitrie Leonida <…>, cunoscând prevederile art. 326 Cod Penal privind falsul în declarații declar pe propria răspundere că autovehiculele prezentate în tabelul de mai jos au fost dezmembrate de către personalul cu pregătire tehnică al unității de învățământ.
Piesele, respectiv subansamblele rezultate în urma dezmembrărilor au fost folosite în procesul didactic la clasele cu profil mecanic și electrotehnic”.
Serios? Păi parcă nu știați nimic concret despre de aceste mașini, doar ce ați auzit din folclor, cum că ar fi fost casate prin 2010, înainte să ajungeți în școală, domnule director!
Pus în fața acestei contradicții, directorul a reacționat disonant, încercând să dreagă busuiocul, într-un mod neconvingător, așa cum puteți asculta mai jos.
Acesta este primul episod din odiseea dispariției a cinci mașini din curtea unui liceu din Constanța. Vă ținem la curent pe măsură ce aflăm mai multe.
Mihai Răzvan ROTARU