Săptămâna trecută, Organizaţia Naţiunilor Unite a dat publicităţii raportul pe 2012 privind indicele de risc natural al ţărilor membre. În acest raport, ţara noastră a fost plasată la mijlocul clasamentului, pe poziţia 82. Notele mediocre obţinute de România, precum şi faptul că nimeni din patria noastră nu s-a ocupat efectiv cu citirea documentului de la ONU (care are vreo 70 de pagini) i-au făcut pe mulţi dintre redactorii de ştiri să rateze lucrurile importante din raport. Pe subiectul lui s-au debitat o serie de tâmpenii, privind ţări presupus sigure (care, în realitate, sunt extrem de expuse dezastrelor naturale) şi privind faptul că România are, la nivel european, una din cele mai mari şanse de a fi lovită de un cataclism. Partea cea mai interesantă (şi cea mai nedescoperită) din raport este cea cu notele luate de ţara noastră pe fiecare captol în parte, în care se evidenţiază faptul că România este în primejdie nu numai din cauza cutremurelor şi secetei, ci şi din cauza corupţiei, guvernării ineficiente şi a disfuncţionalităţilor din sistemul medical.
Principalul aspect care pare să le fi scăpat ştiriştilor români ţine de natura indicelui de risc, pe baza căruia a fost alcătuit clasamentul. În calcularea acestuia sunt luaţi în calcul 20-30 de factori, de la probabilitatea de producere a dezastrelor, la numărul estimat de persoane de afectate şi la modul în care pot face face faţă diferite state provocărilor auncate asupra lor de Mama Natură.
Un articol de Răzvan PETRE
Cum se calculează indicele riscului
Raportul ONU se află abia la a doua ediţie. Scopul final este acela de a oferi o imagine de ansamblu asupra expunerii populaţiei civile în faţa dezastrelor naturale majore. Pentru a realiza acest lucru, specialiştii ONU au făcut o medie ponderată a nu mai puţin de 28 de factori diferiţi, împărţiţi în cinci categorii distuncte. În prima categorie se înscriu dezastrele naturale (cutremure, furtuni, inundaţii – cu pondere de 100% – precum şi seceta şi creşterea nivelului oceanelor – cu pondere de 50%), precum şi proporţia populaţiei fiecărui stat care este expusă acestor dezastre. Categoria a doua vizează capacitatea de rezista în faţa dezastrelor, indicatorii folosiţi fiind cei privind gradul de sărăcie, gradul de subnutriţie, infrastructura şi puterea economică. Ultimele două categorii privesc modul în care diferite ţări pot înlătura efectele dezastrelor, precum şi adaptabilitatea populaţiei, în faţa noilăr provocări ale Naturii. Indicatorii cuprinşi în aceste categorii variază, de la eficienţa guvernării, la numărul de medici la mia de locuitori şi la gradul de educaţie al cetăţenilor.
România, locul 44 mondial la riscul de dezastru
Din superficialitate, toţi redactorii care au preluat raportul ONU în presa românească au luat ca atare locul 82 mondial deţinut de ţara noastră, ca fiind o exprimare directă a riscului de producere a dezastrelor naturale. Unii au dus dezinformarea (involuntară) şi mai departe, preluând valorile finale ale indicelui din raport şi comunicând publicului că acesta ar fi probabilitatea de producere a unui dezastru în România. Astfel, unele canale media au comunicat (fals) că România are o probabilitate de circa 6% de a fi lovită de un dezastru natural. În realiate, însă, acesta este indicele final, iar cel privind riscul de dezastru natural are o valoare de 2-3 ori mai mare. La nivel european, România se clasează astfel pe locul 5, la mică distanţă de Serbia, Albania şi Grecia. Pe primul loc se află Olanda, care, fiind o ţară cu altitudini joase şi cu populaţia concentrată în zonele litorale, este foarte expusă în faţa riscului de creştere a nivelului oceanelor. La nivel mondial, România se clasează pe locul 44, datorită faptului că o bună parte a populaţiei este expusă riscului de cutremur, inundaţie, sau secetă.
Zonele de risc
Punctajul mare obţinut de ţara noastră la capitolul „risc natural” se datorează în special zonelor expuse la efectele cutremurelor de pământ. Astfel, cutremurele mari din zona Vrancea, cu o periodicitate de 30-40 de ani, afectează aproape integral Muntenia şi Moldova. Pe lista zonelor cu risc de seism mai figurează Dobrogea (care poate fi afectată de cutremurele de Shabla şi de pe falia Sfântul Gheorghe – din zona Tulcei), Banatul şi Ţara Făgăraşului (singura zonă din România, alături de Vrancea, cunoscută a produce cutremure de 7 grade magnitudine).
Un alt hazard natural, care şi-a făcut simţită prezenţa şi anul acesta, este seceta. Aceasta afectează puternic zonele de câmpie din sudul şi vestul României, o dată la câţiva ani. Lista pericoleleor naturale este completată de inundaţii. Multe din oraşele şi satele României sunt situate pe cursuri de apă, în lunca inundabilă şi în zone expuse viiturilor.
Corupţia şi deficienţele medicale ne slăbesc capacitatea de reacţie
Trecând peste capitolul „riscuri naturale” (care, aşa cum o spune numele, sunt de la natură şi nu pot fi schimbate), România obţine note bune la celelalte secţiuni ale indicelui, cu o singură excepţie. Astfel, benefiem de pe urma faptului că avem o democraţie funcţională şi un sistem economic decent, o populaţie în general bine hrănită şi cu un nivel scăzut al analfabetismului. Problemele apar la capitolul „capacitate de a face faţă unei situaţii de risc”. Aici, România are cel mai prost scor dintre toate ţările UE, fiind pe picior de egalitate cu Georgia, Macedonia, sau Africa de Sud şi la mare distanţă în urma unor ţări precum Cuba.
Care este motivul pentru această clasare? Simplu – acest indice ia în considerare nivelul de corupţie, eficienţa guvernării, precum şi doi factori privind sistemul medical – numărul de medici raportat la 10.000 de locuitori şi numărul de paturi de spital aferente aleluilaşi număr de cetăţeni. Conform raportului, capacitatea României de a face faţă unei situaţii de risc este slăbită şi de nivelul corupţiei – cel mai ridicat la nivelul UE – care poate afecta sever modul de atribuire a atribuţiilor şi a resurselor în caz de dezastru.
Ştiriştii au multe întrebări şi niciun răspuns
Confundând indicele ONU cu riscul real de dezastru, ştiriştii români s-au pus singuri în faţa unor ciudăţenii, pentru care nu au reuşit să găsescă explicaţii. Toată presa românească ne-a anunţat că „Islanda este ţara cea mai sigură din Europa”. Asta deşi, aşa cum au observat chiar redactorii ştirilor în cauză, Islanda este plină de vulcani activi şi periculoşi. La care am putea adăuga numărul ridicat de cutremure, inundaţiile de proporţii biblice provocate de erupţiile vulcanilor de sub calota de gheaţă şi puternicele furtuni atlantice care lovesc insulele în fiecare an. Explicaţia acestei contradicţii stă în demografia insulelor: Islanda are o populaţie foarte mică (cât cea a oraşului Constanţa), iar densitatea populaţiei este de 15 ori mai mică decât cea a Judeţului Tulcea (cu densitatea cea mai mică din România). Deci dezastrele naturale, deşi puternice şi numeroase, nu ucid, sau afectează, statistic, decât o mână de oameni. Ceea ce, bineînţeles, nu face ca Islanda să fie o ţară sigură…
