Se ia una bucată revolver. Se introduce un glonţ în încărcător. Se închide încărcătorul şi se învârteşte, în aşa fel încât cel ce manipulează arma să nu poată şti unde se află glonţul. Se acţionează trăgaciul – dacă glonţul nu e pe ţeavă, ai câştigat. Dacă este – ai pierdut. Simplu.
Nu la fel de simpă de intuit este finalitatea alegerilor parlamentare, în România. Aici, sistemul electoral alambicat e completat fantastic de nestatornicia aleşilor, liberi să îşi schimbe alianţele şi afilierile peste noapte.
Se ia una bucată sondaj. USL se află acum undeva sub pragul de 50%. După o guvernare scurtă, dar plină de conflicte, bâlbâieli şi mini-remanieri, tendinţa este descrescătoare, deci probabilitatea ca Uniunea să prindă măcar jumătate din locurile de parlamentar e nulă. Poate în încercarea de a recupera procentele pierdute, poate pentru plata unor datorii, poate pentru bani, USL a plasat pe liste o serie de persoane care, fie ele cinstite, populare, talentate, nu vin din rezerva de cadre a partidelor componente. O fi bine? O fi rău?
Un editorial de Răzvan PETRE
Facem un recurs a istoria recentă: În 2004, PSD+PUR au câştigat alegerile. La mică distanţă de limita celor 50%. După care PUR s-a reorientat spre Alianţa D.A., împreună cu care şi cu UDMR au făcut o „soluţie imorală”, dar suficientă pentru a răsturna calculele anterioare. Nici guvernul D.A. nu a avut viaţă lungă. Alianţa a făcut implozie, iar Tăriceanu a condus minoritar, cu sprijinul foştilor adversari din PSD. În 2008, oamenii Partidului Demorat Liberal a preluat frâiele Puterii, alături de PSD-iştii care, până cu vreo 2 săptămâni în urmă îi înjurau, cot la cot cu liberalii. În 2009, PSD a sărit din schemă, dar Boc s-a menţinut, ajutat fiind de transfugii de la liberali şi social-democraţi. Ultimul episod a consemnat revenirea PSD şi PNL la putere, prin reîntoarcerea transfugilor la partidul-mumă. În România, politica nu e doar curvă, e şi armă cu repetiţie. Şi cu reversibilitate…
Am putea zice că politicienii din România au avut suficiente ocazii să înveţe lecţia, după toate aceste răsturnări, cauzate de migraţia aleşilor nu-tocmai-loiali partidelor care i-au pus pe listă. Dar iată că USL alege să ne demosntreze contrariul. Cel mai bun exemplu este introducerea pe liste a lui Gigi Becali, un personaj cunoscut pentru desele sale schimbări de discurs, opinie şi asociere. Sigur, Becali are puterea financiară de a aduce câteva mii/zeci de mii de voturi în plus, iar asocierea cu patronul Stelei, într-un an în care echipa de fotbal merge ceas, poate părea o idee bună. Dar ce o să zică Becali dacă, peste un an, în guvern va fi medicul Arafat („musulman”), sau Klaus Johannis („protestant”), sau dacă vreun minister va fi condus de o femeie, sau dacă un lider USL va fi pozat bând alcool? Se ştie, acestea sunt subiecte care pe Gigi Becali îl fac să strâmbe din nas şi să îşi schimbe părerea despre un om. La fel cum îl deranjează şi dacă cineva are o frizură deosebită, sau are prea puţin, sau prea mult păr (aviz Crin Antonescu!).
În timp ce USL înghesuie pe liste oameni dinafară, pe a căror loialitate se poate, sau nu se poate conta, adversarii lor par să fi priceput mesajul. Frustraţi, la mustaţă, de ocazia de a conduce România până la alegeri, PDL-iştii au conceput o listă de criterii care, oficial, vor lăsa pe liste doar candidaţi „curaţi”, iar – neoficial – vor asigura un corp de parlamentari cu 99% şanse de rămânere în partid. Ceea, deşi nu aduce beneficii imediate, poate fi un început de strategie bună. Mai ales că, se ştie – pe termen lung, ruleta rusească e un joc imposibil de câştigat…
