Este de notorietate faptul că localitatea Techirghiol este printre cele mai căutate de turiştii români, mai ales în sezonul estival. Dat fiind acest lucru, administraţia locală, condusă de primarul Adrian Stan, a decis continuarea proiectelor în urma cărora numărul vizitatorilor să crească simţitor.
Un articol de Andreea PAVEL
Acestea fiind zise, cu ajutorul unor sume importante, provenite de la Guvern, în localitatea Techirghiol, se află în desfăşurare două proiecte foarte importante pentru dezvoltarea oraşului: amenajarea unui debarcader şi achiziţionarea unor vaporaşe ai căror beneficiari direcţi vor fi turiştii ce se vor putea plimba pe lac, iar cea de-a doua investiţie este reprezentată de amenajarea unui parc terapeutic, chiar în faţa Sanatoriului Balnear din Techirghiol. Potrivit declaraţiilor edilului oraşului, Adrian Stan, parcul terapeutic va fi finalizat anul următor, în timp ce primul proiect va fi gata în luna noiembrie a acestui an. Adrian Stan a mai declarat că în cei doi ani de când este primar a reuşit să depună spre finanţare peste 20 de proiecte, dintre care doar nouă au primit finanţare în valoare totală de… cinci milioane de euro!