Actualitate

Primarul din Mangalia: Nu mai dezinformaţi! Cinematograful Pescăruş va fi reabilitat

Primarul Municipiului Mangalia, Cristian Radu, a lămurit printr-o postare pe contul de Facebook situaţia Cinematografului Pescăruş, în urma apariţiei în spaţiul public a unor informaţii false care spuneau că primăria vrea să demoleze clădirea pentru a vinde terenul. Cristian Radu spune în postare că se demolează doar o anexă construită ilegal şi se igienizează zona:

„În ultimele zile, în spațiul public au apărut unele informații inexacte despre situația Cinematografului Pescăruș. Din păcate, știrile false sunt promovate chiar de unii consilieri locali PSD-ALDE, care ar putea mai întâi să se documenteze și apoi să informeze corect populația, în loc să încerce manipulări de genul zidului de 7 metri de pe Aleea Teilor.

Așadar, la Cinematograful Pescăruș are loc acum o acțiune de demolare a unei anexe construite ilegal în fața clădirii principale, în urma cu 15-20 de ani, atunci când primarul de la vremea respectivă a oferit cinematograful unor așa-ziși investitori locali, care l-au transformat în discotecă.

Noi am depus la CNI cerere de finanțare pentru reabilitarea clădirii, însă dosarul nu poate intra în evaluare, cu acea anexă lipită ilegal de clădirea cinematografului. Totodată, dorim să igienizăm zona și să creăm mai mult spațiul pentru parcări și trafic pietonal. Vă vom ține la curent cu demersurile privind finanțarea proiectului prin CNI sau identificarea altor surse de finanțare.
Vă mulțumim pentru înțelegere și ne cerem scuze pentru disconfortul creat pe durata lucrărilor!”.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top