Litoralul românesc

Primarul din Costinești nu are curaj să îi oblige pe yoghini să intre în legalitate

Spectacolul pornografic Miss Shakti s-a desfășurat și anul acesta în uriașul cort construit fără autorizație

Dumincă, 1 septembrie, Costineşti, zona cortului yoghinilor de la MISA. Am venit să vedem dacă autorităţile locale îşi ţin promisiunea de a interzice activităţile în acest spaţiu care funcţionează fără niciun fel de autorizaţie de 12 ani. În faţa cortului în care se organizează spectacolul pornografic Miss Shakti e agitaţie mare. Mai mulţi yoghini ies din incintă, unde participaseră la o conferinţă. În faţa cortului, mai multe tarabe la care „confraţii” vând leacuri „miraculoase”, sucuri mai mult sau mai puţin “naturale”, pietre „energetice”, mâncare vegetariană şi multe alte nimicuri.
Pe terenul de lângă cimitir găsim o agitaţie şi mai mare: în spatele gardului de sârmă sute de femei şi bărbaţi se pregătesc de spirală, aceleaşi tarabe unde se vând miracole credulilor, maşini de patrulare, agenţi de pază. Aflăm de la Dumitru Preda, angajat al Primăriei Costineşti care emite autorizaţii pentru „tarabagii”, că cei de la spirală „nu prea au autorizaţii”: „Sincer să fiu, nu am intrat acolo niciodată. Ei vând tot felul de prostii pe la tarabele alea, dar noi nu am mers înăuntru, că au pază” (!).

Un articol de Mihai Răzvan ROTARU

Într-un fel de drept la replică adresat ziarului DEZVĂLUIRI, care a fost postat pe un site al MISA, yoghinii încercau să manipuleze opinia publică spunând că o construcţie provizorie nu are nevoie de autorizaţie. Nimic mai fals! Viceprimarul staţiunii Costineşti, Marian Băduică, a recunoscut nelegalitatea situaţiei în care se află construcţia cu pricina şi ne-a promis, la începutul lunii august, că nu le va mai permite yoghinilor să organizeze activităţi în acestă construcţie improprie, ţinând cont şi de faptul că participanţii se expun la riscuri mari în cazul unui accident. Este ceea ce recunoştea şi primarul Traian Cristea încă din 2004, când declara pentru un ziar local că i-a pus pe yoghini să obţină autorizaţii de la Direcţia de Sănătate Publică, Mediu, Pompieri. Au trecut de atunci nouă ani, timp în care reprezentanții primăriei s-au mulțumit să ridice neputincioase din umeri, de parcă „rugăciunile” colective ale yoghinilor le-ar fi spălat creierele.

Streaptease și scenarii porno la Miss Shakti

În acelaşi drept la replică, yoghinii vin cu câteva fotografii care vor să demonstreze
cuminţenia activităţilor din cort. Aceste fotografii pot în cel mai fericit caz să ne dea dreptate atunci când atargem atenţia asupra riscurilor la care se expun atâţia oameni „închişi” într-o incintă prevăzută cu două ieşiri înguste, în cazul producerii unui incendiu de exemplu! În ceea ce priveşte „decenţa” şi „spiritualitatea” ce domnesc acolo prezentăm şi noi câteva fotografii, precum şi „scenariile” unor scenete de „teatru” de la spectacolul-concurs Miss Shakti din anul 2006 (oferite de un fost yoghin):

Femeia curcubeu
Femeia este îmbrăcată cu şapte văluri de şapte culori diferite. Dansează cu şapte bărbaţi. Fiecare bărbat reprezintă un centru de forţă, dansul este specific fiecărui centru de forţă. Fiecare obiect de vestimentaţie pe care îl dă jos femeia corespunde şi el unui chakre – la Muldhara dă jos ciorapii, la Anahata sutienul etc. Bărbaţii o dezbracă.

Inspiratoarea făuritorului de săbii
Făuritorul de săbii nu mai face săbii bune. Gărzile împăratului îi aduc înapoi săbiile, le trântesc în faţă, îl îngenunchează şi îi spun: Ai trei zile să faci o sabie adevărată sau e vai şi-amar de tine. Făuritorul este disperat, nu ştie ce să facă. Aprinde o ofrandă de lumină, flori, fructe, invocă o dakini, eventual în faţa unei reprezentări ai ei.
Apare dakini, jocul fetei cu săbiile, pare că o înghite, pare că o scoate din yoni (organul sexual feminin) etc. După dans pune săbiile la picioarele lui.

Moment de cabaret
În panourile de sus apar 8 femei. Dansează. Apar şi dispar. Concurenta vine pe scenă, în faţă. Gesturile ei de striptease sunt punctate de mişcări ale grupului din spate.
La final, când concurenta este dezbrăcată complet panourile se desfac succesiv şi femeile de sus apar şi ele dezbrăcate complet.

Reporterița
O imagine din studio, de la Jurnalul de ştiri. Prezentatoarea din studio face introducerea la ştire. Are câte comentarii tendenţioase despre tabără şi spectacolul de Miss. Concurenta este jurnalista care vorbeşte în direct. Primele cuvinte ale ei sunt gen fitil, vrea să ne încondeieze. Comentând însă atmosfera, spunând cu un gen de ironie ce credem noi despre concursul de Miss, începe să trăiască această atmosferă, felul în care vorbeşte devine din ce în ce mai senzual, începe să facă striptease. Joc cu microfonul, cu cameramanul care e în echipă cu ea.

Jucătoarea de golf
Joc de golf în doi: bărbat şi femeie. Concurentul e năucit de figurile erotice ale jucătoarei (gesturi cu crosa, folosirea stâlpului de la gaura de golf ca un fel de bară etc., folosirea mingii de shambavi, când se apleacă provocator i se văd bikini, etc). Mingea este agăţată în vârful unei lansete care este mânuită de către un al treilea (joc senzual când mingea aterizează ca din întâmplare între sânii ei şi el încearcă să o scoată de acolo cu crosa de golf…)

Vizitatoare în muzeu
O femeie dintr-un grup de turişti, rămâne singură într-o sală cu statui bărbăteşti semi nude. Joc între ea şi statuile care se însufleţesc (se joacă provotor cu o eşarfă, le dă să miroasă dintr-o sticluţă de parfum, mângâieri etc)

Nașa
Naşul găseşte într-un compartiment o călătoare fără bilet. Vrea să-i dea amendă. Ea încearcă să-l înduplece cu rugăminţi. El pare intransigent, scoate deja chitanţierul de amendă. Ea începe să facă un striptease, el se îmbunează treptat. La final călătoarea îi conduce uşor mâna în bikinii ei, iar el scoate de acolo legitimaţia ei de supracontrol. El face feţe-feţe, supracontroloarea ia din mâna lui chitanţierul de amenzi, el încearcă să o înduplece, iar ea îi sugerează să facă un striptease.

 

Zâna apelor
Un prinţ e îndrăgostit de Zâna Apelor. De sus, de sub o arcadă a castelului, aruncă o undiţă în apă şi încearcă să o atragă. Pune pe rând în undiţă o bijuterie, o floare, o poezie etc. Zâna se dezbracă treptat, dar nu e cucerită de darurile prinţului. Prinţul îşi desprinde inima şi i-o dăruieşte, Zâna apelor este tot mofturoasă. Se face întuneric. Se aprinde iar lumina. În undiţa prinţului este ultima piesă de îmbrăcăminte a zânei. Zâna apare în spatele prinţului de după o arcadă, îi pune mâinile la ochi, e goală.

Șeful poliției îl contrazice pe viceprimarul Băduică

Luat la întrebări de ziarul DEZVĂLUIRI, Primarul Traian Cristea a declarat că a trimis yoghinilor o somaţie, dar nu ştie exact… ce conţine ea: „Le-am trimis o hârtie, că asta e ultimul an în care mai au voie să organizeze activităţi acolo. Nu ştiu să vă spun exact ce conţine somaţia, dacă este pentru demolare sau pentru intrarea în legalitate. Vorbiţi cu viceprimarul, că el ştie să vă spună exact”. Prea ocupat pentru a discuta cu presa, mai ales pe un subiect atât de incomod, viceprimarul Marian Băduică ne-a spus că odată trimisă somaţia acum e problema poliţiei.
Comandantul poliţiei Costineşti, Dorel Răcaru, e însă de altă părere: „Mai întâi trebuie să știm despre ce e vorba în această somație, dacă e demolare sau de intrare în legalitate. Apoi, o astfel de somație trebuie să aibă un termen. După depășirea termenului, Primăria trebuie să facă o plângere penală pe care să ne-o înainteze și abia apoi ne ocupăm noi”.

Actualitate

To Top