Litoralul românesc

Firma care administrează hotelul Laguna din Mamaia a stricat nunta unor tineri

SC Gold Consult SA încalcă un contract legal de dragul unor avantaje materiale

Cel mai important eveniment din viaţa unui cuplu, cununia, trebuie să fie în acelaşi timp şi cel mai fericit. Viitorii miri  îşi programează din timp toţi paşii ce duc în cele din urmă la altar: aleg cu grijă localul (uneori cu aproape un an înainte), stabilesc data nunţii, „arvunesc” formaţia şi firma de organizare a evenimentului, aleg meniul, trimit invitaţiile de nuntă, într-un cuvânt, fac tot ceea ce este omeneşte posibil ca fericitul eveniment să nu fie umbrit de nicio neplăcere sau de vreun incident neplăcut. Uneori, se întâmplă însă, din păcate, ca planurile făcute cu grijă să îţi fie date peste cap, chiar de către organizatorul pe care l-ai ales cu bună credinţă…

Un articol de Mihai CORNEA 

O nuntă programată cu grijă şi un contract legal

Un astfel de incident a umbrit şi nunta programată de tânărul Ilie Darie, cel care a ales vara anului 2013 pentru a se căsători cu aleasa inimii sale. Cei doi au fost atraşi de site-ul pompos al hotelului Laguna din Mamaia, obiectiv situat pe malul Lacului Siutghiol, în apropierea Arenelor Tenis IDU. Locaţia era superbă, iar posibilitatea de a face cununia pe pontonul de lângă hotel i-a atras imediat pe cei doi tineri. Pe data de 13 septembrie 2012, cei doi tineri au mers la hotel Laguna, unde s-au întâlnit cu administratorul obiectivului, Camelia Mirela Mihalcea. Cele două părţi au convenit ca nunta să aibă loc pe 17 august 2013, au stabilit meniul (160 de lei de persoană) şi numărul de invitaţi (80-100). Viitorii miri au plătit chiar şi un avans de 1000 de Ron, pentru a fi siguri de locaţie!. De la bun început, cele două părţi s-au înţeles ca nunta să aibă loc, în aer liber, pe pontonul de lângă hotel. Toate elementele înţelegerii au fost stipulate exact într-un contract de prestări servicii, încheiat între Ilie Darie şi Camelia Mirela Mihalcea, aceasta semnând în calitatea sa de administrator al firmei SC Gold Consult, societatea care conduce hotelul Laguna. Aceasta a luat avansul, a tăiat chitanţa şi le-a spus celor doi tineri să revină cu o săptămână înainte de eveniment, pentru a pune la punct ultimele detalii. Aparent, totul părea în regulă. Marele şoc însă urma să vină…

Organizatorul a uitat că trebuie să pregătească evenimentul

Pe 10 august 2013, cu o săptămână înainte de nuntă, cei doi au mers la Hotel Laguna, unde administratorul Mirela Mihalcea le-a spus să revină luni pentru a discuta detaliile. Pe 12 august, părţile s-au întâlnit din nou, iar familia Darie a aflat cu groază că cei de la Laguna nu mai găseau contractul încheiat în 2012 şi că evenimentul lor nu figura în evidenţele societăţii. Mai mult decât atât, Hotelul Laguna arvunise altă nuntă pentru acceaşi dată, însă contractul cu a doua pereche fusese făcut în octombrie 2012, la o lună după acordul încheiat cu familia Darie. Păcăliţii i-au arătat directoarei contractul şi chitanţa de avans, iar aceasta şi-a recunoscut scrisul şi semnătura. I s-a dat termen pentru a rezolva problema, în sensul de a vorbi cu mirii nunţii ulterioare şi să găsească o soluţie. 24 de ore mai târziu, familia Darie a a revenit la Laguna, unde se afla şi cealaltă pereche, care era însoţită de avocaţi. Cei de la hotel au fost de la început interesaţi să dea câştig de cauză celei de a doua perechi din raţiuni pur economice, acest al doilea cuplu având un număr mai mare de invitaţi decât familia Darie. Astfel, din dorinţa de a câştiga mai mulţi bani, cei de la Laguna nu au vrut să ţină cont de un contract legal încheiat. Mai mult, Mirela Mihalcea a venit cu tot felul de soluţii absurde de rezolvare a diferendului, de genul „daţi şi voi cu banul”. Cea care conduce Laguna le-a propus apoi soţilor Darie trei soluţii, una mai proastă ca alta: mutarea cu o zi a nunţii (pentru duminică 18 august), mutarea nunţii la piscină sau mutarea nunţii la un alt hotel şi anume Florida. După două ore de „negocieri”, Mihalcea a decis să onoreze cea de a doua nuntă, care avea să îi aducă mai mulţi bani. Că se încălca astfel un contract, acest lucru conta mai puţin…

Legea este de partea familiei Darie

Tinerii înşelaţi la Hotel Laguna au reuşit in extremis să îşi salveze nunta, reuşind să găsească alt salon, cu doar o zi înaintea evenimentului. După ce acesta s-a încheiat, tinerii s-au decis să nu lase nereparată nedreptatea ce li s-a făcut, având de partea lor contractul, dar şi legea civilă. Articolul 1270, alin 1 din Codul Civil stipulează clar că „orice contract valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante”, pentru ca articolul 1350 alin 1 să menţioneze că „orice persoană (n.r. fizică sau juridică) trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat”, ceea ce în acest caz Gold Consult nu a făcut. De asemenea, articolul 1350 alin 2 C.Civ spune clar că partea contractuală ce nu îşi execută obligaţiile asumate este responsabilă de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi e obligat să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii. Culpa celor de la Laguna este aşadar clară, pentru că şi-au asumat obligaţia de a asigura evenimentul, cu respectarea orelor şi datelor stabilite de comun acord. Cei de la Gold Consult se scuză afirmând că nu au garantat organizarea nunţii lui Darie pe ponton şi că au oferit ca variante piscina şi restaurantul hotelului, (deşi acordul scris nu avea nicio legătură cu aceste locaţii).

Ce spune avocatul păgubiţilor

Avocatul familiei Ilie, Mădălin Calavri a declarat că în raportul cu tinerii miri, SC Gold Consult SA a adoptat o conduită lipsită total de bună credință speculând lacune contractuale, pentru a-i obliga pe aceștia să consimtă varianta mai proastă a organizării evenimentului. Lucrurile sunt însă foarte clare: „Pagina web a Hotelului Laguna prezintă la secțiunea evenimente imagini ce redau pontonul amenajat pentru ceremonii. Prezentarea web, din punct de vedere juridic, reprezintă o ofertă de contract adresată publicului. Prin urmare, chiar dacă nu este expres indicat în contract pontonul drept locație de derulare a evenimentului, din corelarea ofertei publice de contract, din depozițiile martorilor rezultă cu suficiență că părțile au convenit organizarea evenimentului pe ponton, astfel cum este prezentat și în oferta publică de contractare de pe pagina web”a afirmat Calavri. Avocatul mai menționează de asemenea: „Codul civil prevede că un contract se interpretează nu doar în temeiul clauzelor expres stipulate, ci și în corelație cu obiceiul comercial și / sau cutumele locului de perfectare a contractului.  Culpa contractuală a societății rezidă în principal din faptul că au consimțit, ulterior perfectării valabile a contactului cu Darie Ilie, la asumarea organizării unei alte nunți în aceeași locație și în aceeași seară. După care, încălcând orice obligație de loialitate ce trebuie să anime părțile unui contract bilateral, au neglijat informarea domnului Ilie Darie cu privire la această suprapunere de evenimente asumate, organele executive ale societății preferând să refuze efectiv accesul soților și a invitaților lor în incinta hotelului” a mai declarat reprezentantul legal al familiei Ilie. Interesant este faptul că SC Gold Consult nu le-a restituit tinerilor nici până în ziua de astăzi avansul de 1000 de lei, deși nunta nu a mai avut loc (prestația nu a fost executată). La aceste pierderi se adaugă cheltuieile suplimentare ocazionate de organizarea evenimentului într-o altă locație decât Hotelul Laguna. Toate aceste schimbări cauzate de atitudinea rău-voitoare a celor de la SC Gold Consult a condus la suferință psihică și emoțională în familia Ilie. Păgubiții intenționează să ceară în instanță repararea integrală a prejudiciului suferit, atât din punct de vedere material, precum și moral. Nu s-a stabilit cu exactitate cuantumul daunelor morale care vor fi solicitate în instanță, dar se studiază posibilitatea cererii unei sume cuprinsă între 25.000 și 50.000 de euro.

Cine este Gold Consult SA?

Despre Hotelul Laguna, toată suflarea Constanţei ştie că acesta îi aparţine cunoscutului om de afaceri Cameliu Babinciuc. Acest lucru nu se regăseşte însă şi în hârtii. Firma care administrează hotelul, SC Gold Consult SA are doi acţionari persoane fizice – pe administratorul Mirela Mihalcea (190 de acţiuni şi cotă de participaţie 20%) şi pe Elena Babinciuc (760 de acţiuni şi cotă de participaţie 80%), foarte probabil mama omului de afaceri sus-menţionat. Cameliu Babinciuc este administratorul firmei Grup Media Sud (un uriaş pe piaţa transportului de persoane în judeţul Constanţa) şi la care Elena Babinciuc de la Grup Consult este de asemenea acţionar. Doamna în cauză apare ca acţionar şi în vreo alte 6-7 firme care îşi desfăşoară activitatea pe raza judeţului Constanţa. Tot acţionar la GMS este şi Camelia Lenuţa Babinciuc, căsătorită Trofim şi care este sora omului de afaceri. Cameliu Babinciuc este acelaşi personaj controversat care în anii 97-98 era cercetat în numeroase dosare penale pentru implicarea sa într-o mega contrabandă de ţigări.

 

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top