Consiliul European

Balene la Roşia Montană

Protestul Roşia Montană – Piaţa Universităţii (partea a doua) mi-a adus aminte de un film american foarte prost, difuzat acum vreo 10 ani. Se făcea că, într-un orăşel din mijlocul SUA, o fabrică de ceva scăpa un agent toxic în canalizare, sau în pământ, iar situaţia degenera. Prima se prindea o cucoană, mamă singură a doi copii, din care ăl micu’ se îmbolnăvea şi medicii nu ştiau de ce. La început, nimeni nu o credea (“Ce tot vorbeşte femeia asta?!?”), aşa că ea îşi căuta aliaţi la un ONG ecologist din zonă. Aici, doi tineri plăpânzi, apatici o întâmpinau pe cucoană cu toată simpatia, dar nu o puteau ajuta prea tare, pentru că nu ştiau nimic de fabrica din localitate. În schimb, ei îşi prezentau proiectul la care lucrau cu sârg, invitând-o pe femeie să li se alăture în acţiunea “Salvaţi balenele!” Repet, acţiunea se petrecea undeva în buricul SUA, la vreo 1000 de kilometri de cea mai apropiată balenă.

Un editorial de Răzvan PETRE

 

Dovada faptului că şi în filmele americane e un dram de adevăr stă în protestul din Piaţa Universităţii. Şi aici, şi la Cluj, mii de oameni s-au strâns să protesteze împotriva exploatării aurului de la Roşia, la fel cum deunăzi mii de oameni s-au strâns împotriva gazelor de şist la Bârlad. În sinea mea, faptul că nişte români se ridică din faţa calculatorului, sau de la un grătar cu mititei, ca să protesteze pentru mediu, mă bucură enorm. Şi probabil m-aş fi dus diseară la culcare cu zâmbetul întipărit de această bucurie, dacă nu m-aş fi ridicat recent eu însumi din faţa calculatorului, ca să dau o raită prin ţară. Ocazie cu care am constatat că mediul, buna cuviinţă, drepturile cetăţeneşti şi legile ţării sunt călcate în picioare, fără ca asta să deranjeze (măcar aparent) pe cineva.
Avem oraşe în care se taie copaci cu miile, oraşe în care dispar parcuri cu totul, pentru a face loc unor mall-uri. Avem rezervaţii transformate în zone de grătar, culmi de munte asfaltate şi acoperite cu hoteluri, vile şi vilişoare. Avem o Deltă – încă o mai avem, până când se va sufoca sub gunoaie, “proiecte de dezvoltare turistică” cu canalizarea direct în Dunăre, turişti care campează în natură şi lasă tone de gunoaie în urmă şi braconieri cu curent.
Săptămâna trecută am fost la Urlătoarea, la Buşteni. Printre altele, am găsit un nene care îşi făcea hotel la 10 metri de panoul cu “Parc Natural” şi o cucoană care îşi pusese tarabă în buza cascadei şi care vindea sucuri la PET (PET-urile ajungeau apoi în pădure) şi porumbul fiert de bărbat-su 10 metri mai încolo, între copaci. Bineînţeles, Parcul Natural Bucegi are şi o administraţie (şi un director venerabil, care aduce de departe cu Adrian Păunescu în vremurile bune) care se pricepe de minune la tocat aiurea banii statului şi cei ai UE, dar nu în stare să facă ordine pe cel mai circulat traseu din rezervaţie. Dar unde sunt cetăţenii, activiştii de mediu, ONG-ştii fără-mamă-fără-tată care să protesteze şi să pună autorităţile la treabă?
Răspunsul a venit câteva zile mai târziu: Ei sunt în Piaţa Universităţii. Cu îndârjire, cu aplomb, militează din buricul Capitalei, pentru salvarea Roşiei Montane. Ceea ce e un lucru bun, o demonstraţie că în final s-a trezit în Român spiritul conştiinţei de mediu. Din păcate, e şi o demonstraţie a faptului că suntem la nivelul americanilor din film, care militau pentru salvarea balenelor, dintr-o localitate aflată la 1.000 de kilometri de ocean.

 

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top