Actualitate

Primăria Tuzla vrea să organizeze un Festival Pescăresc Internațional

Consilierii Locali ai Consiliului Local Tuzla au aprobat în ședință ordinară propunerea primarului Reșit Taner de a se organiza în comuna Tuzla un Festival Pescăresc Internațional.

„Se aprobă depunerea proiectului privind organizarea unui Festival Pescăresc Internațional în comuna Tuzla, în 2 ediții, în cadrul măsurii 6 – Acțiuni de promovare a sectorului piscicol din zona pescărească Dobrogea Sud – Programul Operațional de Pescuit”, se arată în Hotărârea de Consiliu Local, adoptată cu 15 voturi pentru din cei 15 consilieri prezenți.

De implementarea acestui proiect se va ocupa primarul comunei, Reșit Taner.

Plaja Tuzla, gazda unor evenimente de marcă

În ultimii ani, plaja Tuzla a devenit locul unde se desfășoară două evenimente demarcă pentru iubitorii de gen: Festivalul Dakini și Living Rock Festival.

În anul 2017 debuta Festivalul Dakini, un eveniment de anvergură internațională ce aduce laolaltă muzica chill, psy-trance și micro-house, dansul, peste 100 DJ, speakeri și artiști celebri, workshop-uri și cel mai mare „yoga village” din această zonă a Europei. „Festivalul Dakini înseamnă libertate, diversitate, toleranță, conexiune, magie, elevare, armonie”, spun organizatorii.

Living Rock Festival revine în 2020 pe plaja din Tuzla și o nouă ediție „cu și mai multe surprize și voie bună, eveniment în cadrul căruia vom fredona alături de cele mai în vogă trupe.

Și cum surprizele nu vin niciodată singure, între 23 și 26 iulie 2020, vă așteptăm la Living Rock Festival alături de Zdob și Zdub, byron, Jurjak, Robin and the Backstaberrs, Ana & The Changes, și alți artiști care vor urca pe scena #livingrock”, spun organizatorii.

Ediția 2019 s-a desfășurat sub egida: „e momentul să ne luăm vara înapoi”, între 15 și 17 august 2019, iar cei care au venit la malul mării, la Tuzla, au petrecut ca pe vremuri. „Am pus muzica pe primul loc, berea la rece și am petrecut vreme de trei zile, pe cele mai vibrante acorduri rock”, se mai arată în descrierea evenimentului.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top