Conform informațiilor oferite de reprezentanții Primăriei, la Negru Vodă sunt 136 de persoane aflate în autoizolare. În general, cetățenii respectă restricțiile impuse de situație, societăților comerciale li s-a pus în vedere să faciliteze accesul între orele 11-13 persoanelor de peste 65 de ani.
La nivelul primăriei s-au format 3 comisii care au trecut pe la toți locuitorii de peste 65 ani, s-au distribuit materiale cu informații, s-a înființat o linie telefonică specială dedicată lor și, de asemenea, s-au luat numere de telefon de la fiecare. Cei care nu au aparținătorii pot suna și o echipa din primărie le va livra la domiciliu tot ceea ce este necesar.
În negru Vodă sunt 53 de persoane sosite din țări precum: Franța, Germania, Olanda, Belgia, Austria, Danemarca și Norvegia, aflați în autoizolare, unii singuri, iar alții împreună cu familiile.
Ordinea publică e asigurată de poliția națională, în cooperare cu Poliția de Frontieră și compartimentul pentru situații de urgentă din cadrul primăriei. Magazinele sunt aprovizionate zilnic sau la două zile.
„Știu că în momentul de față, din cauza situației, a apărut o stare de disconfort și neliniște în rândul locuitorilor de pe raza administrativ teritorială a orașului Negru Vodă! Mesajul meu către dumneavoastră este să ascultați de informările emise de autorități și, nu în ultimul rând, să vă protejați fiecare, în primul rând prin rămânerea la domiciliu!”, a transmis primarul Petre Urziceanu.