Consiliul Local al comunei Murighiol, județul Tulcea, s-a întrunit astăzi în ședință extraordinară convocată de primarul Filip Ivanov, pentru a vota achiziționarea de tablete pentru toți copiii comunității. Consilierii au aprobat în unanimitate propunerea primarului, astfel că elevii din Murighiol vor avea tablete pentru învățământul on line.
Votul consilierilor a fost fundamentat pe o adresă a Inspectoratului Județean Tulcea, o solicitare a Prefecturii Tulcea și pe referatul de necesitate întocmit de Compartimentul Contabilitate, finanțe, taxe și impozite locale.
Conform unui comunicat al primăriei, tabletele vor avea următoarele caracteristici minimale: memorie 12 G, stocare 10 G, conexiune 4 G, diagonala 10, sistem de operare Android și cartelă prepay cu servicii de internet pentru minim 6 luni.
Totodată, reprezentanții primăriei Murighiol anunță că elevii pot printa gratuit la sediul instituției fișele de lucru folosite în procesul educațional.
Deoarece situația actuală necesită soluții rapide în vederea îndeplinirii acestor nevoi, acționăm prin implicarea pro-activă la nivelul comunității noastre, în spiritul solidarității între generații. Educația generațiilor de astăzi este bunăstarea comunității noastre de mâine, a transmis primarul Filip Ivanov.
