Actualitate

Preasfinția Sa Visarion, Episcopul Tulcii, la ceas de sărbătoare

Vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Mihai Huleni, și administratorul public al județului, Dumitru Mergeani, au participat joi, 21 octombrie 2021, la Episcopia Tulcii,  la manifestările prilejuite de sărbătorirea Sfinților Ardeleni Visarion, Sofronie și Oprea, zi în care Preasfinția Sa Visarion, Episcopul Tulcii își serbează onomastica și împlinirea vârstei de 62 de ani.

„Vă urăm, în numele Consiliului Județean și în numele tuturor tulcenilor, să vă dăruiască bunul Dumnezeu sănătate și ani mulți, putere de muncă și realizarea tuturor inițiativelor!“, a declarat, cu acest prilej, vicepreședintele Mihai Huleni.

„Preasfinția Voastră, astăzi, când sărbătorim trei sfinţi ardeleni şi onomastica dumneavoastră, dar și la aniversarea a 62 de ani de viaţă, vă urăm mulți ani să ne păstoriți de acum încolo. Așa să ne ajute Dumnezeu!“, a declarat administratorul public Dumitru Mergeani.

Născut la 19 octombrie 1959, în localitatea Tălmaciu, județul Sibiu, Preasfinția Sa Visarion a fost ales episcop al Tulcii la 5 martie 2008, iar la 25 martie 2008 a fost întronizat ca episcop titular al Eparhiei Tulcii de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în Biserica ,,Buna Vestire” din municipiu.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top