Interviu

Planurile de viitor ale Ministerului Mediului, Korodate de camarila coruptă din UDMR

Combinatorii UDMR-işti au blocat milioane de euro de la UE pentru proiectele de mediu.

Într-o finală suflare ce duhnea a pălincă ungurească, foştii combinatori din cadrul Ministerului Mediului, au încercat o ultimă umilire a actualului ministru Nicolae Nemirschi. Vineri, 13 februarie, euro parlamentarul liberal Magor Csibi susţinut de deputatul udemerist, fost ministru al mediului, Attila Korodi, a intenţionat să îi facă „un cadou deosebit pesedistului de la Minis­terul Mediului, Nicolae Nemirschi”.

Un articol de Ştefan Doru COPOŢ

Csibi urma să-i trim­ită lui Nemirschi un dicţionar explicativ al limbii române. Paradoxal, ungurele (sic!) ştia să interpreteze acest dicţionar în aşa fel încât şi-ar fi permis, să-i dea peste nas românului PSD-ist. Legându-se de o banală confuzie, bozgorul nu a pregetat nici un moment să-i dea peste nas actualului ministru, cel care l-a debarcat pe ungurele Korodi, urmaşul lui Attila hunul. Liberalul de Csibi Magor spera ca numai aşa omul din fruntea Ministerului Mediului va afla de „uriaşa”dife­renţă dintre situri şi site-uri.  Memorabilă este afirmaţia bozgorelui „şi în acest moment pe pagina Guvernului la pro­gra­mul de guvernare „Programul Na­tu­ra 2000” apare la site-uri şi nu la situri. Pe lângă acest lucru, ministrul ar putea afla că din programul Natura 2000 face parte şi biosfera Deltei Dunării, deci este un sit”.

Ceea ce au uitat se pare bozgorii korodişti, este faptul că tocmai ei au încălcat prevederile acestui program Natura 2000, pe şest, şi probabil pe multe lovele. Argument?  Simplu. Proiectul pentru Orăşelul Lacustru din Constanţa, amplasat pe lacul Siutghiol.

Miniştrii liberali de la Mediu, plătiţi pentru a bloca proiecte

Surse din cadrul Parlamentului European susţin faptul că anumiţi euro parlamentari cu strânse legături cu oameni din Ministerul Mediului din România, au fost şi sunt plătiţi pentru a bloca efectiv orice proiect ce ar putea fi eligibil în vederea obţinerii de fonduri europene ce ar urma să fie investite în protecţia şi conservarea mediului. Conform acestor informaţii, un grup de euro parlamentari, reprezentaţi de un personaj cu nume unguresc, ar fi în spatele tuturor blocajelor referitoare la nenumărate proiecte de mediu.  Numele acestui individ îl vom face public într-o ediţie următoare, până atunci însă, vom continua cu dezvăluirea manglelor.

În 2007, Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile (MMDD), în calitate de Autoritate de Management, a lansat o sesiune de selecţie a proiectelor din domeniul protecţiei naturii, în vederea acordării de asistenţă financiară nerambursabilă, în cadrul Programului Operaţional Sectorial de Mediu (POS Mediu).  

O iniţiativă genială ar spune oricine la prima vedere, dar după cum era de aşteptat, Ministerul Mediului a dovedit încă o dată că drumul spre iad e presărat cu intenţii bune. Şi asta, din cauză că, din nou, interesele unor oameni mai “grei” decât simpli ONG-işti au avut prioritate. Când în România sunt puse la bătaie peste 200 milioane de euro, în vederea îmbunătăţirii şi protecţiei naturii, e clar că nici un ban, sau prea puţini, vor fi folosiţi pentru  îndeplinirea scopului. Astfel, 48 de proiecte au fost înghesuite într-un sertar destinat problemelor insignifiante din minister, în timp ce autorii acestora au fost ca şi declaraţi „inapţi” în  managerierea banilor europeni destinaţi protejării naturii. Asta doar din cauza unor jocuri şi interese murdare din spatele uşilor mereu închise ale Ministerului şi organismelor intermediare (OI), mascate sub tot felul de amânări şi cerinţe stupide.

Proiectele trebuiau elaborate în concordanţă cu obiectivele şi strategia de finanţare aferente Axei Prioritare 4 – Implementarea Sistemelor Adecvate de Management pentru Protecţia Naturii a POS Mediu. Solicitantul trebuia să facă parte din următoarele categorii: administratori şi custozi ai  ariilor naturale protejate, APM-uri sau ARPM-uri, autorităţi publice (Consilii locale, Judeţene, MMDD), ONG-uri, institute de cercetare, universităţi, sau muzee. Propunerile de proiecte puteau  include următoarele categorii de activităţi eligibile: elaborare/revizuire a planurilor, strategiilor şi a schemelor de management al ariilor naturale protejate şi alte activităţi conexe (activităţi preliminare măsurilor concrete de investiţii sau conservare), investiţii în infrastructură pentru uz public orientată spre protecţia şi gestionarea mediului în ariile protejate, activităţi privind menţinerea şi îmbunătăţirea stării de conservare favorabilă a habitatelor în ariile naturale protejate, activităţi privind menţinerea şi îmbunătăţirea stării de conservare favorabilă a speciilor , activităţi de consultare, conştientizare şi informare, activităţi de instruire şi creşterea capacităţii instituţionale de gestionare a reţelei de arii naturale protejate. Pentru perioada 2007-2013, fondurile alocate pentru finanţarea proiectelor din Axa prioritară 4 a POS Mediu – Implementarea sistemelor adecvate de management pentru protecţia naturii se ridică la aproximativ 215 milioane euro, din care aproximativ 172 milioane euro reprezintă finanţare din Fondul European de Dezvoltare Regională şi aproximativ 43 milioane euro cofinanţare de la bugetul de stat. Cele 48 de proiecte pentru protejarea naturii au fost depuse la organismele intermediare responsabile de zonele în care erau amplasate ariile protejate. Toate aceste proiecte depuse au fost supuse aceluiaşi sistem de amânare şi suspendare a soluţiilor, cei care aveau datoria de a lucra asupra lor şi de a aproba demararea acestora fiind supuşi planului de anihilare a tuturor proiectelor de mediu din România. Explicaţia este foarte simplă! Dacă în România nu sunt investite acele fonduri, de banii respectivi vor beneficia alte ţări, de exemplu Italia,…… sau alte ţări europene. În acest context, coruperea euro palamentarilor şi a slugilor lor din vechiul sau actualul minister, este o realitate dureroasă de care profită adevăratele ţări civilizate.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top