Cu ocazia sărbătoririi Sfântului Dumitru, locuitorii din Comana au avut încă un prilej de bucurie: şi-au sărbătorit comuna printr-o petrecere de zile mari organizată de administraţia locală în cinstea zilei localităţii.
Astfel, în jurul orei 12:00, după încheierea sfintei slujbe religioase, locuitorii comunei Comana s-au îndreptat cu mic, cu mare către Căminul Cultural. Cu ajutorul sponsorilor, primarul Ion Adam a reuşit să asigure o masă bogată şi delicioasă pentru 200 de persoane.
Un articol de Andreea PAVEL
Micii sfârâiau pe grătarele din curtea Căminului Cultural, acolo unde bucătari şefi erau chiar fraţii primarului comunei. În interiorul căminului, „vinovate” de organizarea şi servirea ireproşabilă au fost câteva angajate din cadrul Primăriei, care pe cât de tinerele şi harnice au fost pe tot parcursul petrecerii, pe atât de modeste s-au dovedit a fi şi în momentul în care a venit vorba de dezvăluirea identităţii lor. Primarul Adam a stat la intrarea în Cămin până când şi ultimul invitat şi-a făcut apariţia şi i-a primit cum se cuvine pe toţi musafirii. Copii, vârstnici, români sau rromi, toţi s-au bucurat pe melodiile ansamblului „Plaiuri Dobrogene” şi i-au mulţumit atât primarului, cât şi viceprimarului pentru că le-au oferit o zi de sărbătoare în care au lăsat grijile deoparte.
În jurul orei 13:00, când toţi invitaţii îşi ocupaseră locurile în sala arhiplină, primarul a luat cuvântul, fără însă a ţine seama de un discurs pregătit dinainte. Astfel, spontaneitatea şi bunădispoziţia au fost cuvintele de la ordinea zilei comunei Comana: „Am puţine emoţii, inerente. Chiar dacă lucrurile nu merg mereu bine, sunt foarte mândru să fiu lângă dumneavoastră, pentru că sunt alături de cei care mi-au acordat încredere. Unitatea este cea mai importantă în aceste momente grele. Prin înţelegere şi unitate vom putea reuşi să depăşim această perioadă. Îmi doresc să fim puţin mai buni şi să ne ajutăm reciproc. La mulţi ani şi multă fericire tuturor, mai ales celor care azi îşi sărbătoresc ziua numelui!”, a conchis primarul Ion Adam.
