Actualitate

Pe scena Teatrului „Jean Bart“: Emma și Alec Blenche, în spectacol la Tulcea

„Călătoriile lui Erus prin România“ au pornit din județul Tulcea, cu un spectaculos eveniment pregătit de Alec și Emma Blenche, cu sprijinul Consiliului Județean Tulcea și Teatrului „Jean Bart“ Tulcea.

Miercuri, 8 iunie 2022, începând cu ora 10.30, sute de școlari și preșcolari tulceni au participat la evenimentul organizat în sala mare a Teatrului „Jean Bart“, acolo unde scriitorul de cărți pentru copii, Alec Blenche și fiica lui în vârstă de 9 ani, Emma, au spus povești, au cântat, au dansat și au impresionat publicul.

Spre deliciul publicului, pe scenă au urcat și mascotele Pac și Pac, doi iepuri – personaje de poveste care au animat atmosfera și au contribuit la buna dispoziție din sala teatrului tulcean.

Cei mici au călătorit, așadar, în frumoasa „Lume bună“ pe care Erus, personajul celei mai cunoscute cărți semnate de Alec Blenche, reușește să o salveze (dar nu înainte de a afla totul despre cele mai importante virtuți omenești: răbdarea, generozitatea, iubirea și recunoștința).

La eveniment au participat și administratorul public al județului Tulcea, Dumitru Mergeani, primarul municipiului Tulcea, Ștefan Ilie, prefectul județului Tulcea, Alexandru Dan Munteanu și inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean, Viorica Pavel, care au salutat organizarea acestui frumos spectacol și care și-au exprimat încrederea în continuarea unor astfel de activități, în beneficiul micilor tulceni. 

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top