Ştiri

Nicuşor Constantinescu îi pensionează pe şefii PSD Tulcea

Conducerea ineficiantă a PSD Tulcea a fost înlocuită din dispoziţiile coordonatorului numit de către conducerea centrală a partidului – Nicuşor Constantinescu. După ani buni în care filiala tulceană s-a bălăcit în mocirla unui trecut glorios, conducerea care a dus PSD-ul la limita dispariţiei de pe scena politică a predat mandatul. În fruntea PSD Tulcea a fost numit Dan Verbina, care îi va ţine locul fostului preşedinte, Trifon Belacurenco, cel puţin până la alegerile interne programate pentru luna aprilie. Din dorinţa de a nu-şi recunoaşte înfrângerea, Belacurenco şi ceilalţi şefi pesedişti au declarat că nu au fost destituiţi, ci că ei oricum lăsaseră filiala de capul ei, pentru a se ocupa de felurite alte probleme.

Un articol de Răzvan PETRE

Valul de schimbări de la Tulcea se anunţa a fi încă unul din episoadele disputei interne din PSD. Concret, este vorba despre urmările disputei avute la nivel central între Miron Mitrea şi Mircea Geoană. Gurile rele spun că numirea lui Nicuşor Constantinescu în funcţia de coordonator al filialei PSD Tulcea ar fi fost făcută pentru ca acesta să-i mătrăşească pe susţinătorii lui Mitrea. Împotriva acestei teorii se află argumentul că şefii PSD Constanţa au ajuns în acest partid cu concursul lui Miron Mitrea, fiind coordonaţi multă vreme de acesta şi părând să menţină o legătură bună cu liderul pesedist, pe a cărui nevastă (Manuela Mitrea) au susţinut-o pentru a obţine un mandat de parlamentar la Constanţa. 

Când doi se ceartă…

O altă dispută, care însă are şanse mai bune să fi dus la destituirea conducerilor filialei judeţene şi a celei municipale ale PSD Tulcea este cea prilejuită de împărţirea funcţiilor. Dacă în alte părţi cearta îi are ca protagonişti pe membrii PSD şi pe cei ai PD-L, la Tulcea s-au încăierat membrii aceleiaşi formaţiuni. Aici, şeful filialei judeţene – Trifon Belacurenco – şi cel al filialei municipale – Ioan Vărgău – erau deja în război, încă din perioada împărţirii candidaţilor pe colegii uninominale. Amândoi liderii vizau acelaşi colegiu electoral, care ar fi garantat accederea în Parlament. Această bătălie a fost câştigată de Belacurenco, care s-a ales senator, în timp ce Vărgău a rămas cu limba scoasă, şi fără mandat şi fără şansa de a obţine o funcţie cu greutate, cum ar fi fost aceea de prefect (funcţie pe care a deţinut-o în trecut). Ulterior, Belacurenco a încercat să-i tragă preşul de sub picioare lui Vărgău, atunci când s-au stabilit candidaţii pentru funcţiile cu greutate din administraţia locală. Lui Vărgău nu i s-a acordat sprijinul pentru funcţia de subprefect, cu ocazia unei şedinţe de Birou Permanent pe care acesta a considerat-o nestatutară.

Războiul a reizbucnit cu ocazia stabilirii candidatului pentru ocuparea  funcţiei de director executiv la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Tulcea. Pesediştii au avut a alege între Anişoara Radu, propusă de organizaţia judeţeană, şi Enache Şinghi – şeful adjunct la inspecţia fiscală în cadrul Administraţiei Finanţelor Publice pentru contribuabili mijlocii Tulcea – propus de municipiu. Pe linie de partid, Anişoara Radu avea argumente forte pentru obţinerea funcţiei, financiare şi electorale (ea a obţinut la alegeri un scor mai mare decât şeful filialei, dar, din cauza algoritmului, Trifon Belacurenco a ieşit senator, însuşindu-şi voturile Anişoarei). Cu toate aestea, partidul l-a ales pe Enache Şinghi – propus de oamenii lui Vărgău şi susţinut, se pare, şi de PD-L – ceea ce a dus la adâncirea faliei ce separa, deja, organizaţia municipală de cea judeţeană, şi care provocase o serie de scandaluri în cadrul organizaţiei.

Conducere nouă şi excluderi din partid

Un alt argument împotriva unei eventuale răfuieli anti-Mitrea este acela că noul preşedinte al filialei judeţene PSD este Dan Verbina. Unul dintre primii politicieni cărora li s-a lipit eticheta de „baron local”, Verbina este cunoscut, mai degrabă, ca un apropiat al lui Mitrea, el reuşind să devină unul din cei mai cunoscuţi oameni din Tulcea pe vremea când Năstase şi Miron Mitrea conduceau destinele partidului şi ale ţării. Dintr-un simplu reprezentant al minorităţii ucrainene, Verbina a ajuns politician de primă linie în PSD, fiind ales deputat. În perioada aceasta, firmele sale şi ale apropiaţilor săi au ajuns să facă legea în Delta Dunării, unde se băteau pentru supremaţia în domeniul concesiunilor piscicole cu firmele lui Alexandru Bittner.

În ceea ce priveşte filiala tulceană, Ion Vărgău, fostul şef al organizaţiei municipale, a fost înlocuit cu Vâlcu Stoian, unul dintre cei cinci consilieri municipali ai PSD, Vărgău fiind „zburat” şi din componenţa Birou Permanent Municipal. Pe lista demisiilor s-ar regăsi şi vicepreşedintele Constantin Mitache şi Traian Panait, ei riscând excluderea din partid pentru scurgeri de informaţii din interiorul organizaţiei.

Demişi sau demisionari?

După anunţarea modificărilor din fruntea filialei, cei doi foşti preşedinţi – de la judeţ şi de la municipiu – o dau cotită, pretinzând că au renunţat la funcţii pentru că au alte lucruri mai importante de rezolvat. Astfel, dacă acum mai puţin de o lună Belacurenco se vedea înşurubat în scaunul de preşedinte, acum el spune că vrea să se dedice activităţii de senator. „Chestiunea schimbării din funcţie nu cred că este de actualitate pentru că într-o lună şi jumătate vor avea loc alegerile statutare la organizaţiile locale şi judeţene, iar eu nu mă simt vizat de o eventuală schimbare”, declara el în urmă cu două săptămâni. Acum, când vântul schimbării îi bate în faţă, Belacurenco se pregăteşte să se mute la Babadag, unde îşi deschide un birou parlamentar.

În ceea ce-l priveşte pe Vărgău, şi acesta a dat-o la întors. În urmă cu o lună, el declara nervos că nimeni nu îl poate împiedica să candidaze pentru funcţia de subprefect şi pentru înnoirea mandatului de şef al filialei municipale. Deunăzi, el afirma că oricum aceste funcţii nu îl mai interesează şi că renunţase la ele încă din 15 ianuarie, când îşi începuse activitatea de comisar al Gărzii de Mediu. Deocamdată, locurile celor doi au fost ocupate de o conducere interimară. Având în vedere că alegerile din filială sunt foarte aproape şi că cei doi sunt în dizgraţia atât a conducerii centrale, cât şi a actualului coordonator, este puţin probabil ca cei doi să se întoarcă în vârful filialei.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top