În plină criză, populaţia este din nou supusă unui jaf sistematic
Faţă de perioada anterioară sistării importurilor de gaze din Rusia, când intrau în ţară peste 7 milioane de metri cubi/zi de gaze naturale, adică 2,5 milioane de metri cubi prin staţia de la Medieşul Aurit şi 4,7 milioane de metri cubi prin staţia de la Isaccea, în momentul de faţă importurile sunt de doar 3 milioane de metri cubi pe zi, adică 1,4 milioane de metri cubi prin Medieşul Aurit şi 1,6 milioane prin Isaccea. Şi asta pentru simplul motiv că importatorii doar atât solicită deoarece nu prea mai au unde să-şi vândă gazul.
Un articol de Ştefan Doru COPOŢ
Industria, mai ales cea chimică, are producţia oprită din cauza crizei economice. În acest caz, gazele ruseşti ar fi de prisos, gazele din producţia internă, mult mai bune şi mai de calitate, fiind îndeajuns pentru consumul actual. În aceste condiţii, consumatorul final ar trebui să cunoască o scădere simţitoare a facturii la gaze. Ultima majorare a preţului gazelor pentru populaţie a fost înregistrată pe 1 iulie 2008, când acestea s-au scumpit cu 12,5% pentru clienţii Distrigaz Sud şi cu 11,6% pentru consumatorii casnici ai E.ON Gaz.Scandalul platoului continental al Mării Negre, acel El Dorado al aurului negru mult râvnit de românaşii deştepţi şi cu ochii albaştrii, ascunşi în spatele afacerii Sterling, nu face decât să provoace o nouă diversiune cu grave efecte economice asupra ţării şi mai ales asupra majorităţii populaţiei. Înalta trădare de care au dat dovadă personajele implicate în vânzarea resurselor naturale ale ţării ar fi sancţionată de exemplu în China cu pedeapsa capitală, sau în America, cu închisoarea pe viaţă. La noi însă, tupeul, aroganţa şi mârşăvia actorilor principali ai acestei piese de şantaj la care românii sunt obligaţi să fie doar spectatori, face ca deznodământul să lovească nu în vinovaţi, ci tot în bietul român de rând. Pentru a-şi conserva profiturile în această perioadă de criză, companiile ce au pus mâna pe resursele naturale, menţin acelaşi ritm nesimţit de teroare privind politica preţurilor, cel mai elocvent exemplu fiind cel al gazelor naturale vândute populaţiei.
ANRE serveşte interesele samsarilor de energie
Recent, un secretar de stat al Ministerului Economiei a afirmat că Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei nu este atât de imparţială pe cât ar fi trebuit să fie. Chiar mai grav, ANRE favorizează companiile care furnizează populaţiei gazele naturale. Şi asta în situaţia în care majorarea tarifelor la electricitate nu a urmat creşterile celor de la gaze naturale, afirma reprezentantul ministerului, fapt care dezavantajează producătorii de energie care sunt deţinuţi de stat în proporţie de 100%. Poziţia ministerului era ca procedurile de stabilire a preţului şi de negociere ar trebui schimbate. Atât furnizorii de gaze naturale, cât şi cei de la autoritatea din domeniu au refuzat să comenteze afirmaţiile secretarului de stat de la Ministerul Economiei. Anul trecut gazele s-au scumpit cu peste 20% după ce furnizorii au solicitat aceste majorări Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) din domeniu. În consecinţă, companiile care ne furnizează gaz şi-au justificat scumpirile cu majorarea preţului la gazul pe care il importau de la ruşii de la Gazprom. Din păcate formula nu se aplică şi invers, de vreme ce acum preţul gazului de import a scăzut, problema ieftinirii la populaţie fiind o utopie. Lipsa puterii autorităţilor în faţa furnizorilor este cauzată de lipsa totală a concurenţei pe această piaţă. O plăpândă încercare a Ministerului Economiei de a redresa situaţia este intenţia de a nu mai vinde companiile din energie, intenţionând să le privatizeze pe bursă.
Jaful E…on-line!
Pentru a-şi pregăti mişcarea, reprezentantul E.ON România Frank Hadinjak declarase recent că “se aşteaptă ca preţul gazelor livrate populaţiei să crească de la 1 aprilie, şi că se poartă discuţii cu Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), pentru a se aplica această majorare”. În opinia aceluiaşi E.On-ist, în discuţiile cu ANRE “cifrele noastre sunt justificate”(?!). Accentuând faptul că anul acesta preţul gazelor nu va scădea sub nici o formă, acelaşi Hajdinjak a susţinut cu aceeaşi ocazie faptul că “dacă în cursul anului 2008, compania a plătit un preţ mediu de 500 dolari pe mia de metri cubi, ne aşteptăm ca din trimestrul III, mia de metri cubi gaze să coste 300 dolari”. Vizavi de această declaraţie, secretarul de stat din cadrul Ministerului Economei, Tudor Şerban, a declarat la 23 ianuarie, în cadrul unei conferinţe de presă, că preţul gazelor livrate populaţiei ar trebui să rămână neschimbat şi după 1 aprilie. Asta demonstrează de fapt care sunt intenţiile parşive ale celor de la E-on.
Producţia internă nu aduce profit şmecherilor
Reluarea livrărilor de gaze din Rusia a lăsat indiferentă economia, care nu şi-a crescut cererea de consum. Ministerul Economiei a ridicat situaţia de urgenţă instituită după sistarea livrărilor de gaze naturale de către Rusia, „criza fiind gestionată cu succes“, după cum declara ministrul Adriean Videanu. Succesul nu a venit atât din partea acoperirii deficitului din producţia internă, cât mai ales datorită reducerii drastice a consumului industrial şi a temperaturilor de afară. Cu toate acestea, după mai bine de două săptămâni de aprovizionare a consumatorilor cu gaze exclusiv din producţia internă şi din depozitele de înmagazinare, criza ar fi trebuit să aibă şi o parte pozitivă. Aceasta se referă la preţul final plătit de consumatori pe luna ianuarie, care ar trebui să fie cel puţin la jumătate, prin comparaţie cu preţul din luna precedentă. Explicaţia ar fi destul de simplă: preţul gazelor interne este de doar 180-190 dolari/1.000 mc, faţă de cel din import, care a ajuns la 450-470 dolari/1.000 mc.
Faţă de perioada anterioară sistării importurilor de gaze din Rusia, când intrau în ţară peste 7 milioane de metri cubi/zi de gaze naturale, adică 2,5 milioane de metri cubi prin staţia de la Medieşul Aurit şi 4,7 milioane de metri cubi prin staţia de la Isaccea, în momentul de faţă importurile sunt de doar 3 milioane de metri cubi pe zi, adică 1,4 milioane de metri cubi prin Medieşul Aurit şi 1,6 milioane prin Isaccea. Şi asta pentru simplul motiv că importatorii doar atât solicită deoarece nu prea mai au unde să-şi vândă gazul. Industria, mai ales cea chimică, are producţia oprită din cauza crizei economice. În acest caz, gazele ruseşti ar fi de prisos, gazele din producţia internă, mult mai bune şi mai de calitate, fiind îndeajuns pentru consumul actual. În aceste condiţii, consumatorul final ar trebui să cunoască o scădere simţitoare a facturii la gaze. Ultima majorare a preţului gazelor pentru populaţie a fost înregistrată pe 1 iulie 2008, când acestea s-au scumpit cu 12,5% pentru clienţii Distrigaz Sud şi cu 11,6% pentru consumatorii casnici ai E.ON Gaz.
UE ia măsuri de precauţie
Pentru a nu mai fi luată prin surprindere de vreun nou gest rusesc privind închiderea robinetului de gaz, Comisia Europeană intenţionează să aloce 3,5 miliarde de euro pentru construirea unei reţele europene de conducte de gaze, proiectul vizând îmbunătăţirea interconectării sistemelor de transport din UE. Reţeaua europeană are în vedere facilitarea ajutorului reciproc al ţărilor membre în momente de criză, cum au fost cele generate recent de disputa ruso-ucraineană, care a dus la blocarea livrărilor de gaze spre UE. Aceasta este una dintre primele reacţii ale Executivului Comisiei Europene după criza gazului. Scandalul dintre Rusia si Ucraina privind preţul gazelor, care a dus la întreruperea livrărilor către Europa timp de 15 zile, a scos la iveală riscul implicat de sursa unilaterală de aprovizionare şi a demonstrat Europei că pentru a evita pe viitor o situaţie identică, încă de pe acum trebuiesc luate măsuri pentru a construi alternative.
Unde nu-i gaz, vai de păcură
Din cauza crizei gazelor ruseşti, mai multe termocentrale de cogenerare din ţară au fost nevoite să treacă pe combustibil alternativ, adică pe păcură. Din acest motiv, speculanţii din domeniul petrolier au sărit preţul păcurii în doar câteva zile, de la 230 la peste 300 dolari/tonă. Cererea mare de păcură a fost ca efect al unei proaste administrări a rezervelor de combustibili ale centralelor termice. Dacă aprovizionările cu păcură s-ar fi făcut încă din perioada în care preţul petrolului era mult scăzut, tocmai pentru a se preveni situaţiile de avarii ale reţelelor de gaz, atunci centralele în cogenerare nici măcar nu trebuiau să simtă criza gazelor ruseşti. Primăria Bucureştiului a notificat Agenţia Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) încă din toamna anului trecut că Elcen (CET-ul care produce agentului termic în Bucureşti) să achiziţioneze păcură. Elcen a răspuns că nu are bani pentru a cumpăra de păcură şi a mers în continuare pe gaz natural. În timpul crizei, au fost găsiţi până la urmă bani şi au fost achiziţionate 40.000 de tone de păcură, de la Petrom, dar la un preţ mult mai mare decât preţul din toamna lui 2008. În aceeasi situaţie au fost si alte termocentrale din ţară, motiv pentru care, în loc să ieftinească preţul gigacaloriei, ele l-au mărit. Şi de pierdut a pierdut tot populaţia, iar de câştigat a câştigat Petromul.