Actualitate

Neversea îi așteaptă pe fani cu personaje maritime fantastice, animatori, dansatori și decoruri fabuloase

În mai puțin de 24 de ore, cel mai mare festival de pe o plajă din Europa, Neversea, își deschide porțile pentru zeci de mii de visători din întreaga lume. Timp de 4 zile și 4 nopți, The Island of Dreams va transforma experiența muzicală de la malul Mării Negre într-o poveste frumoasă alături de cea mai faină gașcă de festival și peste 150 de artiști naționali și internaționali de renume.

Fanii Neversea vor fi întâmpinați de personaje pline de culoare, de animatori, dansatori și decorurile fantastice de pe The Island of Dream, casa festivalului plin de culoare. Nisipul le va vibra tuturor sub picioare într-un nou capitol al poveștii Neversea, cu experiențe memorabile, mâini ridicate în aer și spirite libere, cu petreceri care încep înainte de apus și se termină după răsărit.

Pe timpul zilei, organizatorii Neveresea au pregătit o serie de activări, cu zone de relaxare, de mâncare și băuturi, sesiuni de make-up, studio de tatuaje, un cinematograf, experiențe VR, ecrane kinetice, scene și workshop-uri tematice sau walking act-uri.

Compania Jump In Dance va ajunge la malul Mării Negre cu cei 50 de dansatori și animatori pentru a activa atmosfera celor patru zile de festival. Sesiunile de dans pe plajă vor include și o trupă de dansatori profesioniști de samba, Samba du Brasil, creată de celebrul dansator Willmark, care va fi însoțită și de doi percuționiști.

Acrobați din România, Spania și Marea Britanie sunt pregătiți să îi surprindă pe fani cu agilitatea lor: 10 Jellyfishes pregătesc un moment special sub conceptul Illuminated Parade, culori extravagante vor fi aduse de spaniolii de la Little Garden și artiștii britanici de la Mermaidens vor face o demonstrație de măiestrie pe picioroange. Trupa Amaris Agni va face magie cu focul și sistemele LED noaptea, pe plajă.

Festivalul Neversea se trăiește și în aer, alături de membrii Aeroclubului României! Vineri, 8 iulie și sâmbătă, 9 iulie, organizatorii festivalului au pregătit un show aviat unic realizat în parteneriat cu Aeroclub România și formația de înaltă acrobație „Șoimii României”. O experiență sezorială de festival trece la nivelul următor și se transformă într-o senzație de tip ,,overground”, unică.

Sorin Stratulat, Emil Rengle, Alina Ceușan și Cristina Bâtlan vor fi prezenți în zona de fashion Neversea, denumită designers’ nest

Începând din acest an, în perimetrul festivalului fanii vor descoperi Designers’ Nest, un hub de clothing și beauty dedicat fanilor festivalului. Peste 20 de designeri români, artiști de make-up și hairstyle sunt prezenți în această zonă de unde participanții își pot cumpăra outfitul de festival și pot primi recomandări despre ce stil de machiaj sau hair styling se potrivește la cel mai mare party de la malul Mării Negre.

Sâmbătă și duminică, domnișoarele din festival îl pot întâlni în această zonă pe cel mai râvnit și apreciat hair hairstylist din România și nu numai, Sorin Stratulat.

Sâmbătă vine o doză de energie bună și mult optimism de la Emil Rengle. În jurul orei 16:00, doritorii pot participa la atelierul său ,,The Joy of Movement”.

Musette Summer Vibes Fashion show la festivalul Neversea, în Designers’ Nest

Unul dintre jurații emisiunii ,,Imperiul Leilor” și owner-ul celui mai cunoscut brand de papuci din România, Cristina Bâtlan, vine în zona Designers’ Nest cu un tribut adus creativității și libertății de expresie, artei și sportului în toate formele acestora, accentuând calitățile fundamentale ale brandului Musette, care sărbătorește în acest an 30 de ani. Echipa Musette a creat o capsulă specială pentru festival, ,,Good for Nature, good for us”. Acesta este conceptul de bază al colecției capsulă și al liniei de accesorii de lux din materiale naturale, biodegradabile – canvas, rafie, piele vegetală, poliester reciclat.

Toate produsele vor fi prezentate într-un catwalk shoe, iar modelele Musette vor defila în ținute RETRO FUTURE, Sugar Couture, Alina Avram, Ana Radu, PNK Casual, OzStyle, Lensa și Neversea.

Pop-up shop-ul de festival RETRO FUTURE are și în acest an la Neversea o zonă de Meet & Greet. Fanii pot cumpăra produse din noile lansări RETRO FUTURE și INFSD, Belher Beach Hair Bar, și, timp de două zile, pot avea sesiuni de Meet & Greet cu Carmen Grebenișan și Alina Ceușan. De asemenea, standul are și o componentă de Beach Hair Bar în parteneriat cu Belher, undeunde vor fi disponibile extensii, cozi, peruci și accesorii potrivite pentru festival.

Stella Matina, colecție capsulă inspirată de emoțiile și farmecul Neversea

Designerul Csilla Tulodgy, cunoscută acum sub numele de Stella Matina, a creat special pentru această vară o colecție capsulă inspirată de elementele care creează farmecul festivalului Neversea. Lumina soarelui, nuanțele de nude ale nisipului, albastrul mării, portocaliul răsăritului și culorile vii ale decorului de festival au inspirat-o pentru această colecție vestimentară unică.

Fiecare piesă reprezintă în totalitate brandul Stella Matina: rochii asimetrice cu o tentă boemă, lejere, cu bretele înnodate, rochii din piele ecologică perforată, rochii transparente brodate care se pot lua peste costumul de baie. Toate acestea pot fi găsite în Designers’ Nest Neversea

Pentru prima dată în zona de fashion sunt disponibile și accesorii pentru copii. Căști pentru izolarea sunetului, costume de baie, tricouri, accesorii de plajă și jucării sunt doar câteva dintre lucrurile pe care le pot cumpăra părinții pentru copii.

Festivalul Neversea, componentă eco-friendly

Festivalul Neversea are și în acest an o componentă eco-friendly extrem de importantă.  Participanții sunt încurajați să fie responsabili cu mediul și să arunce deșeurile selectiv, prin cele șapte puncte de colectare de plastic și aluminiu din festival, realizate în parteneriat cu Kaufland România. Scena principală este alimentată cu energie regenerabilă într-o proporție semnificativă. De asemenea, toate ambalajele din perimetrul festivalului sunt biodegradabile.

Cei mai listați artiști din 2022, Timmy Trumpet, Alan Walker, Steve Aoki sau Alesso sunt headlineri ai celei de-a patra ediții a a festivalului Neversea. Alături de numele care se regăsesc în Top 100 DJ Mag precum Dimitri Vegas & Like Mike, Don Diablo, KSHMR, NERVO, Nicky Romero, Tujamo sau W&W, Neversea vine cu o serie de personaje noi pentru mainstage și scenele secundare: Oasis, Daydreaming, The Ark și Temple.

Neversea va fi gazdă pentru cei mai cunoscuți artisți din bass, trap, rap, hip-hop, underground house, heavy bass, dubstep sau techno: Paul Kalkbrenner, Amelie Lens, Claptone, Jamie Jones, HVOB, Malaa, Damian Lazarus, Matthew Dekay, Nick Warren sunt artiștii care vin cu sunetele lor unice pregătite pentru publicul din România.

Neversea este acel festival care vine cu emoția verii, cu energia muzicii, culorile vibrante și cu apusurile și răsăriturile incredibile. Biletele de o zi și abonamentele pentru cele 4 zile și 4 nopți de distracție la mare sunt disponibile pe neversea.com.

Organizatorii festivalului reamintesc că obiectele interzise sunt următoarele: droguri, alcool, sticle (inclusiv sticle de parfum sau deodorant), biberoane, umbrele, produse cosmetice (excepție cremă de plajă), rucsacuri sau borsete mai mari de 29 cm X 21 cm X 12 cm, conserve, artificii, lasere, spray-uri, cuțite, arme, obiecte contondente, bannere susținute de bețe, scaune, lanțuri, articole pirotehnice, mâncare sau băuturi, animale, aparate foto sau video profesionale, inclusiv orice tip de aparat DSLR sau cu obiective detașabile, orice tip de obiecte care pot răni.

Este permis accesul cu medicamente însoțite de prescripție medicală, insulină, picături pentru uz medical, spray inhalator pentru astm, doar dacă posesorii prezintă o scrisoare medicală sau orice alt document înlocuitor al acesteia și în cantitatea maximă recomandată zilnic.

Festivalul Neversea are loc între 7 și 10 iulie în Constanța.

(Sursa foto – Neversea photos)

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top