Opinii

Năvodărenii sărbătoresc 130 de ani de la alipirea Dobrogei la patria mamă

Luni, 10 noiembrie, de la ora 10.00, la Casa Căsătoriilor, năvodărenii sărbătoresc 130 de ani de la alipirea Dobrogei la Patria Mamă.

 

Un articol de Andreea PAVEL, Sebastian TARCEA

Evenimentul este organizat de Casa de Cultură Pontus Euxinus şi de Biblioteca din Năvodari. Manifestarea culturală cuprinde un adevărat maraton de evenimente cultural-artistice realizate în parteneriat cu unităţile de învăţământ din localitate dar şi cu reprezentanţii etniilor din Năvodari. Vor participa reprezentanţi ai cultelor din Năvodari, oficialităţi locale şi judeţene.

În altă ordine de idei, se pare că problema lipsei apei calde şi căldurii în casele năvodărenilor, e aproape de sfârşit. Cu siguranţă, cea mai mare grijă a primarului Nicolae Matei este asigurarea confortului cetăţenilor, drept pentru care acesta a găsit o soluţie pentru încălzirea gospodăriilor şi asigurarea apei calde: vânzarea unui teren de 11 hectare, arie transferată de Consiliul Local Năvodari, ca aport capital, la SC Ecoterm. Firma a înregistrat datorii foarte mari la mai mulţi creditori, fapt ce a determinat oprirea furmizării căldurii şi a apei calde. Conform spuselor lui Nicolae Matei, se pare că un metru pătrat va fi vândut cu mai mult de 120 euro.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top