Opinii

Mariana Gâju a iniţiat încreştinarea a trei bebeluşi părăsiţi

“Aşa e normal să facem! E inadmisibil să-i lăsăm de izbelişte pe cei care ne reprezintă viitorul. Încreştinarea bebeluşilor este o faptă bună, iar fapte bune suntem obligaţi moral să facem cu toţii”.

 

Un articol de Andreea PAVEL, Sebastian TARCEA

Aceasta este declaraţia Marianei Gâju, de la încreştinarea a trei micuţi aflaţi în grija Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţiei Copilului, eveniment care a avut loc vineri, 7 noiembrie a.c. Vizibil emoţionată, primarul din Cumpăna a fost din nou naşul moral al copiilor uitaţi de părinţi. Mariana Gâju a făcut deja o tradiţie a faptelor bune prin iniţiativa de a încreştina copiii aflaţi în asistenţă maternală la Cumpăna, înainte de orice sărbătoare importantă. De această dată, micuţii aveau între patru luni şi un an, şi au fost botezaţi la Biserica “Adormirea Maicii Domnului” din localitate. În cinstea bebeluşilor, administraţia locală Cumpăna, reprezentată prin primarul Mariana Gâju, a asigurat celor prezenţi o mică gustare aleasă: struguri de soi, prăjituri, fursecuri, suc etc. Aranjamentele florare superbe au fost, de asemenea, asigurate tot de edilul comunei.

Daniela Iuliana, Alexandru George şi Florin sunt norocoşii care au primit taina botezului chiar în braţele unor politicieni cu nume sonore în Constanţa, sau a unui afacerist cunoscut. Slujba a fost oficiată de Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.  Mariana Gâju şi-a exprimat bucuria că a putut pune în practică botezul celor trei micuţi înainte de sărbătoarea Sfinţilor Mihail şi Gavril. Primarul din Cumpăna a declarat pe seama acestui fapt: “Aşa este bine să faci. Creştineşte vorbind, este bine să botezi copiii înainte de o mare sărbătoare. Acest lucru le va aduce noroc micuţilor, dar şi comunei! Mai ales că mâine (sâmbătă, 8 noiembrie a.c., n.red.) vom inaugura şi noul sediu al primăriei”. Cum spuneam, dacă cei trei copii ar călca pe urmele naşilor, atunci cu siguranţă s-ar putea considera norocoşi. Alexandru Mazăre, deputat din partea PSD, l-a botezat pe Florin, Eduard Martin, de asemenea deputat, a ţinut-o în braţe pe Daniela Iuliana, iar Anca Sârbu, unul dintre cei trei acţionari ai cartierului Del Sole, şi Lelioara Gherman l-au încreştinat pe micuţul Alexandru George. Anul acesta au mai fost botezaţi la cele două biserici din localitate, tot din iniţiativa primarului Mariana Gâju, peste 20 de copii, cu ocazia sărbătorilor Sfinţilor Vasile, Ioan, Grigore, Maria, Parascheva şi Constantin şi Elena.

 

 

 

 

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top