Actualitate

Ministerul Transporturilor îi ignoră pe parlamentarii tulceni, în chestiunea Podului peste Dunăre!

foto adevarul.ro

În timp ce autoritățile județene din Tulcea fac toate eforturile ca termenul de începere a lucrărilor Podului Tulcea-Brăila să fie respectat, oficialii Ministerului Transporturilor par să nu fie atât de interesați de acest subiect. Cum altfel am putea înțelege faptul că interpelarea prin care trei parlamentari de Tulcea (Anișoara Radu, Mirela Furtună și Lucian Simion) au cerut informații legate de stadiul și unele aspecte procedurale ale proiectului nu a primit niciun răspuns (pe siteul Camerei Deputaților sau al Ministerului), nici după depășirea termenului stabilit de 24 octombrie și nici măcar după 30 de zile lucrătoare, conform Legii 544/2001, privind liberul acces la informații de interes public?! 


Iată textul interpelării:

„Stimate domnule Ministru,
Dezvoltarea economică a judeţului Tulcea ţine în mare măsură de modul în care este această zonă legată de restul ţării.
Din acest punct de vedere, realizarea construcţiei podului Tulcea – Brăila reprezintă un deziderat al tulcenilor de peste 28 de ani.
Anul acesta s-au făcut anumiţi paşi concreţi pentru realizarea proiectului şi au fost demarate câteva activităţi.
Am fost însă surprinşi de poziţia exprimată de doamna comisar european Corina Creţu, într-o conferinţă de presă ţinută la Cluj, în care a menţionat că proiectul podului nu a fost transmis Comisiei Europene pentru obţinerea finanţării.
Programul Operaţional Infrastructură Mare reprezintă principalul mijloc de finanţare al proiectelor din domeniul infrastructurii, inclusiv construcţia podului.
Am citit, cu interes, şi răspunsul dumneavoastră la afirmaţiile doamnei Creţu. Înţelegem că sunt 14 proiecte depuse la Comisie, printre care şi cel al construcţiei podului, şi toate acestea au fost aprobate de experţii DG Regio.
Având în vedere aceste afirmaţii contradictorii, vă solicităm să clarificaţi următoarele aspecte:
– Care este situaţia finanţării proiectului podului Tulcea – Brăila?
– Care au fost paşii făcuţi de minister pentru asigurarea finanţării proiectului din fonduri europene şi care este dată când a fost transmisă cererea de finanţare sau când o veţi transmite?
– Care este stadiul exproprierii terenurilor pentru judeţul Tulcea? Au început descărcările arheologice pentru judeţul Tulcea?
– Vă rugăm să ne informaţi dacă Asociaţia firmelor participante la executarea lucrărilor pentru acest proiect şi-au predat proiectul tehnic sau care este termenul de predare?
– Când veţi emite ordinul de începere al lucrărilor?
– Cine îşi asumă revendicările firmei contractante în situaţia în care CNAIR nu respectă termenul de punere la dispoziţie a frontului de execuţie al lucrărilor pentru podul Tulcea-Brăila?”

Reamintim că ziarul Dezvăluiri a inițiat o campanie mediatică ce are drept scop menținerea acestui subiect pe agenda publică. Vom continua să publicăm articole pe această temă și să solicităm informații autorităților.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top