Trei doamne şi toate trei pentru Primăria Adamclisi
Alegerile pentru scaunul de primar al comunei Adamclisi vor avea loc pe data de 30 mai a.c. Candidatul oficial din partea PSD este soţia fostului primar al localităţii, Marieta Burcea (foto dreapta).Aceasta a fost aleasă în urma unui sondaj de opinie organizat în Adamclisi, care o desemnau pe Marieta Burcea favorita în cursa electorală. 57% din participanţii la sondajul de opinie şi-au exprimat dorinţa ca văduva lui Emilian Burcea să continuie proiectele începute de acesta. În urma ei, Beinur Raşit, actualul viceprimar, a obţinut 21% din „voturi”, iar pe ultimul loc s-a clasat candidatul PD-L Anton Burcea (fost viceprimar al comunei), cu doar 15 procente.
Un articol de Andreea PAVEL
Viceprimarul din Adamclisi: „Nu candidez nici măcar independent”
Jurnaliştii DEZVĂLUIRI l-au contactat telefonic pe viceprimarul comunei care a declarat în exclusivitate că renunţă la Primărie pentru a o susţine pe soţia fostului edil: „Nu mă interesează scaunul de primar în Adamclisi, în această situaţie. Eu şi doamna Burcea facem parte din acelaşi partid, deci o voi susţine. Nu vreau să candidez nici măcar independent. Dumneaei a fost desemnată drept favorita electoratului, iar eu aleg să o susţin din toate punctele de vedere, atât în campanie, cât şi după. Cea mai mare dorinţă a mea este ca proiectele domnului primar (fostul edil, Emilian Burcea, n.red.) să fie duse la bun sfârşit”, a declarat Beinur Raşit (foto). De menţionat este faptul că pe Marieta Burcea şi Beinur Raşit îi leagă şi o relaţie de prietenie, ce s-a născut prin intermediul defunctului Emilian Burcea care era foarte apropiat de actualul viceprimar. Soţia fostului primar a mers împreună cu Beinur Raşit, în Bulgaria, pe 15 martie a.c., atunci când a avut loc tragedia şi Emilian Burcea, în vârstă de doar 40 de ani a decedat în urma unui atac de cord.
PNL speră la turul II
Candidatul Partidului Naţional Liberal a fost desemnat în persoana Dorinei Şerbănescu, despre care deputatul Gheorghe Dragomir are o părere foarte bună şi speră să intre în turul doi. Deşi liberalul spune despre candidatul partidului său că este apreciat în comună, ne putem îndoi că ar avea şanse în faţa Marietei Burcea, care s-a detaşat în ce priveşte opţiunea electoratului şi care ocupă, cel puţin momentan, prima poziţie. Dar cum miza este mare, atunci cu siguranţă şi campania va fi pe măsură.
Candidata „independenţilor”
O altă doamnă care a intrat în cursa electorală este Mălina Lupu şi reprezintă controversatul şi nou-înfiinţatul partid numit Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR). Mai precis, este partidul „independenţilor” care au fugit cât au văzut cu ochii în tabăra independenţilor (în special de la PSD), apoi hop, şi-au făcut un partid. Preşedintele partidului este Marian Sârbu, fost ministru al Muncii, Gabriel Oprea, liderul grupului parlamentarilor independenti si ministru al Apărarii, este preşedintele executiv al UNPR, iar Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe este preşedintele de onoare al partidului. Vom reveni!
