Administrația Publică Locală prin Serviciul ADPP a demarat lucrările pe străzile prevăzute în ”Programul de întreţinere, reparaţii, lucrări accidentale la străzi, trotuare și scări din oraşul Cernavodă pe anul 2020”.
Acesta vine în continuarea programului ”Lucrări de întreținere străzi și parcări prin turnare covor mixtură asfaltică din orașul Cernavodă pentru anul 2019 ” prin care aproximativ 60 de locații, străzi și parcări din oraș au fost asfaltate.
Programul de anul acesta include asfaltarea altor 50 de străzi din oraș, reabilitarea trotuarelor aferente străzilor asfaltate în anul 2019 precum și reabilitarea unor scări de legătură.
Primele lucrări se executa în aceste zile la trotuarele de pe străzile 1907 și I. D. Chirescu, unde se montează pavele și borduri.
