Opinii

La Lumina se lucrează la realizarea unui parc de 3400 de metri pătrați

Dacă în orașul Constanța numărul parcurilor și a spațiilor verzi a scăzut considerabil în ultimii ani, la Lumina, primarul comunei, Dumitru Chiru, a dat startul lucrărilor pentru un parc în centrul localităţii. Cu o suprafață de 3400 de metri pătrați, spațiul public se va adresa tuturor categoriilor de vârstă.

 

Parcul va beneficia de alei de promenadă, spații verzi cu gazon, flori și arbuști. Nu vor lipsi mobilierul urban, băncile, un loc de joacă pentru copii și chiar o pistă pentru împătimiții de role. De asemenea, parcul va beneficia și de un sistem de iluminat, iar cât mai curând vor fi instalați și stâlpii de iluminat.
„În ultimii ani localitatea Lumina s-a dezvoltat foarte mult, iar numărul locuitorilor a crescut exponențial. Pe lângă proiectele de infrastructură importante pe care le avem în derulare, proiectul realizării unui parc pentru locuitori s-a aflat printre prioritățile noastre. Acest lucru se datorează faptului că mulți tineri dar și vârstnici ne-au solicitat crearea unui loc în care să se poată plimba sau relaxa alături de copii și nepoți. Noul parc se construiește în centrul comunei, în imediata apropiere a Primăriei și va da o nouă față comunei noastre”, ne-a declarat primarul. De menționat este faptul că acest proiect are o valoare de 1,9 milioane de lei, iar fondurile provin de la bugetul local. Termenul de finalizare al lucrărilor este de șase luni.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top