Actualitate

În contextul epidemiei cu virusul COVID-19, AMDTDD a remis adrese speciale către Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Ministerul Finanțelor Publice și Instituția Prefectului Județului Tulcea

Mai jos vă prezentăm textul acestor adrese:

„ASOCIAȚIA DE MANAGEMENT AL DESTINAȚIEI TURISTICE DELTA DUNĂRII, cu sediul în Mun.Tulcea, reprezentată de Cătălin Țibuleac, în calitate de Președinte, al cărei scop constitutiv este elaborarea şi implementarea strategiei de dezvoltare a turismului în Delta Dunării şi Dobrogea de Nord, promovarea intereselor membrilor săi, care sunt persoane fizice și juridice, cu activitate în domeniul turismului din Delta Dunării, dar și unități administrative din județul Tulcea, realizarea politicii de marketing, în conformitate cu dispoziţiile legale în domeniu în vigoare, gestionarea coordonată a componentelor destinaţiei turistice în scopul dezvoltării şi valorificării potenţialului turistic al zonei Delta Dunării și Dobrogea de Nord, având în vedere contextul izbucnirii epidemiei, în care Organizația Mondială a Sănătății a declarat pandemie de coronavirus, iar Comisia Europeană a stabilit ca prioritate, alături de măsurile urgente de limitare a răspândirii virusului și abordarea consecințelor economice, de notorietate fiind că turismul este afectat major de această pandemie, ținând seama de faptul că impactul pandemiei de coronavirus asupra sectorului turistic din Delta Dunării este major, vă adresăm solicitarea de a ne sprijini în eforturile noastre de micșorare a consecințelor economice dezastruoase.

Pentru diminuarea efectelor economice negative, vă rugăm să apreciați necesitatea luării unor măsuri legale urgente, fiscale și legislative având ca obiect acordarea de facilități fiscale și măsuri de ajutor, în sprijinul operatorilor economici din sectorul turistic.

  1. În ceea ce privește impactul asupra sectorului turistic din Delta Dunării, majoritatea operatorilor chestionați au declarat că pandemia, în stadiul actual, afectează derularea activității și au afirmat că impactul este unul major.

În condițiile în care măsurile impuse de autorități (renunțarea la călătorii, transport, evenimente, diminuarea circulației persoanelor, etc) tind să se înăsprească la nivel local și internațional, devine stringentă necesitatea luării de urgență a unor măsuri de precauție, care să aibă ca scop micșorarea efectelor negative.

Pandemia de coronavirus, care se previzionează că se va extinde la nivel național, afectează grav activitatea operatorilor economici din turism, deoarece aceștia se confruntă cu diminuarea sau chiar blocajul de activitate datorită anulărilor semnificative a rezervărilor, reducerii drastice a cererilor pentru destinația turistică Delta Dunării. Această situație determină inerent scăderea masivă a încasărilor pentru următorul trimestru și implicit o scădere importantă a veniturilor pentru întreaga perioadă a anului 2020. Însă, în același timp suntem nevoiți să susținem cheltuieli considerabile generate, în special de contractele de muncă și impozitele aferente acestora, astfel că pierderile fiscale sunt inevitabile. În acest context, operatorii economici din turism se vor confrunta cu o situație de blocaj economic, care va afecta în mod grav posibilitatea de menținere în plată a resursei umane existente, dar și întârzieri la plata impozitelor și taxelor aferente.

  1. Având în vedere aceste circumstanțe, propunem următoarele categorii de măsuri pentru operatorii din industria turismului:
  • scutirea de taxe și impozite, exceptarea de la plată a contribuțiilor sociale obligatorii, a impozitului pe salarii, a impozitului de clădiri, a TVA-ului în perioada 1 martie – 31 decembrie 2020;
  • amânarea plății taxelor operatorilor din turism aferente primului semestru din 2020, pentru o perioadă de 6 luni, fără penalizări și dobânzi;
  • oferirea de facilități fiscale prin prelungirea termenelor de plată privind impozitele și contribuțiile sociale;
  • utilizarea de instrumente financiare facile pentru a asigura lichiditățile necesare susținerii activității din turism și pentru a furniza capital de lucru, prin utilizarea ajutoarelor de stat, luând în considerare reglementările de minimis sau schemele de salvare și restructurare;
  • modificarea legislației muncii privind munca temporară sau munca de acasă;
  • plata imediată a datoriilor statului către operatorii din turism, precum TVA, plata contribuțiilor aferente concediilor medicale de recuperat de către angajator;
  • asigurarea unui fond de urgență pentru finanțarea creditării operatorilor din turism prin susținerea dobânzilor din bugetul statului;
  • alocarea unor fonduri disponibile pentru furnizarea de capital de lucru operatorilor din turism;
  • oferirea imediată a voucherelor de vacanță;
  • acordarea de subvenții pentru plata salariilor;
  • garanții de creditare temporară și țintite pentru necesitățile de lichiditate pe termen scurt;
  • extinderea scadențelor împrumuturilor;
  • sau orice alte instrumente de politică fiscală menite să atenueze impactul economic al coronavirusului.
  1. În sensul celor de mai sus, vă reamintim că celelalte state care se confruntă cu acceași situație de pandemie au luat asemenea măsuri economice.

Uniunea Europeană a discutat posibilitatea unui pachet comun de stimulare fiscală pentru a impulsiona economia și a evita o recesiune.

Italia a anunțat o serie de măsuri pentru diminuarea impactului economic, precum: suspendarea obligativității plății facturilor pentru utilități, taxe și ipoteci, suspendarea ratelor la creditele imobiliare, extinderea termenelor limită pentru plata taxelor de către companiile din zonele afectate. De asemenea, a anunţat un fond suplimentar de salarii pentru a-i sprijini pe angajaţii concediaţi din cauza carantinei şi a restricţiilor de călătorie.

Portugalia a adoptat o lege specială pentru suspendarea temporară a contractelor de muncă pentru firmele care au înregistrat scăderi ale vânzărilor cu 40%, în ultimele trei luni, în comparație cu anul trecut. De asemenea, s-a luat decizia ca angajații afectați să primească 2/3 din salariu, adică cel mult 1.905 euro, dintre care 70% sunt plătiți de stat, iar restul de angajatori. Totodată s-a deschis o linie de credit guvernamentală de 200 milioane de euro pentru firmele a căror cifră de afaceri a scăzut cu peste 20% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Alte măsuri se referă la amânarea plății unor taxe și decontarea de către stat a sumelor plătite de către firme la evenimentele care s-au anulat din cauza pandemiei. Coreea de Sud a introdus subvenţii pentru salarii, în cazul micilor comercianţi, şi a majorat indemnizaţia pentru cei care îşi caută un loc de muncă sau sunt îngrijiţi la domiciliu, iar China a renunţat temporar la contribuţiile pentru asigurări sociale plătite de companii. Economistul-şef al Fondului Monetar Internaţional, Gita Gopinath a afirmat că factorii de decizie guvernamentali vor trebui să implementeze măsuri „substanţiale” în domeniul fiscal, al politicilor monetare şi al pieţelor financiare, pentru a combate impactul economic provocat de răspândirea rapidă a pandemiei de coronavirus (Covid-19), astfel cum a transmis Reuters, citată de Agerpres.
În consecință, având în vedere aceste considerente, vă rugăm ca, în exercitarea atribuțiilor legale ce vă revin, să dispuneți de urgență luarea măsurilor fiscale și legislative, pe care le apreciați oportune pentru diminuarea impactului pandemiei de coronavirus asupra sectorului turistic din Delta Dunării.”

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top