Politic

Bogdan Huțucă: Susțin proiectul de ridicare a unui monument al unirii Dobrogei cu România!

Deputatul Bogdan Huțucă susține propunerea lansată de către președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, de ridicare a unui monument al unirii Dobrogei cu România. Huțucă afirmă că monumentele reprezintă elemente de identitate, simboluri care unesc comunitățile.
„Dobrogea pare a fi văduvită de simboluri care vorbesc despre revenirea acestui teritoriu la patria mamă. Faptul că avem bulevardul Alexandru Lăpușneanu, însă nu avem niciun monument dedicat lui Carol I, I.C. Brătianu, Kogălniceanu sau reginei Maria, indică necesitatea reașezării unor simboluri care vorbesc despre unitatea, determinarea și curajul unei generații ambițioase.
Voi adresa și o interpelare ministrului culturii, pentru ca acesta să se implice și să vină în sprijinul autorităților județene în vederea realizării acestui obiectiv. Dobrogea ascunde o listă întreagă de povești care merită spuse mai departe publicului larg. Deja în spațiul public au fost lansate subiecte captivante, atât de către unii bloggeri, cât și de către anumite ziare locale, deschizând, astfel, un capitol fascinant referitor la trecutul zonei noastre”, a transmis Bogdan Huțucă.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top