Fără categorie

Guvernanții spun că învățământul este o prioritate națională.Cum s-au pregătit administrațiile locale din Dobrogea pentru noul an școlar?

În declarațiile politicienilor, învățământul reprezintă un domeniu prioritar în România. Realitatea arată însă altfel: sistemul este subfinațat, salariile profesorilor se mențin la un nivel mediocru și, mai ales, nu există o viziune clară într-un domeniu în care în ultimii ani programele și sistemul de învățământ s-au schimbat în nenumărate rânduri, bulversând elevi, profesori și părinți în aceeași măsură. 

 

Autoritățile locale par să înțeleagă fenomenul mai bine decât guvernanții de la București, astfel că se implică în reparații și chiar construire de școli și grădinițe, asigură cheltuieli de funcționare, susțin transportul copiilor și al cadrelor didactice, încercând să asigure condiții cât mai bune pentru procesul de învățământ. Jurnaliștii ziarului Dezvăluiri au discutat cu mai mulți primari de comune și orașe mici din județele Constanța și Tulcea, pentru a afla cum se prezintă unitățile de învățământ cu puțin timp înainte de începerea anului școlar, dar și care este contribuția administrațiilor locale la buna funcționare a școlilor.

Județul Constanța:

Adamclisi

Toate școlile și grădinițele din comuna Adamclisi sunt pregătite pentru a-i primi pe elevi. Reprezentanții administrației locale ne-au transmis că, încă din timpul verii, s-au făcut unele retușuri acolo unde era nevoie. Pentru aceste lucrări au fost implicate persoanele care beneficiază de ajutor social conform legii. Aceleași persoane au ajutat și la activitățile de igienizare a spațiilor de învățământ, care se prezintă acum în condiții bune.
În comuna Adamclisi funcționează un liceul tehnologic, o școală generală și două grădinițe. Copiii din satele în care școlile au fost desființate din cauza numărului mic de elevi sunt aduși acum cu cele două microbuze școlare la Adamclisi. În aceste sate continuă să funcționeze grădinițele. În comuna Adamclisi învață 400 de copii, incluzându-i aici și pe preșcolari.
Primarul comunei, Tudorel Burcea, îi invită pe părinți să fie mai atenți cu copiii lor, iar celor mici le urează un an cât mai bun: „Mi-aș dori ca elevii să fie disciplinați și să aprofundeze materiile de studiu. Pe părinți i-aș ruga să aibă grijă de copiii lor și să îi trimită la școală. Doar în acest fel elevii vor putea să acumuleze cunoștințe și să deprindă respectul pentru semeni și pentru mediul înconjurător. Le urez elevilor și profesorilor să aibă un an școlar cât mai bun. Succes!”

Băneasa

Orașul Băneasa se bucură de un număr mare de elevi. Astfel, doar în oraș sunt 96 de copii înscriși la grădiniță, 352 la școlile gimnaziale, 364 urmează cursurile liceului și alți 77 de copii sunt înscriși la profesională. La Făurei sunt înscriși la grădinița din comună 76 de copii și 239 la școala generală. Doar la Negureni numărul elevilor este mai mic, 20 la grădiniță și 48 de elevi de clasele I-IV.
Săptămâna aceasta se fac ultimele pregătiri pentru noul an școlar, se reface acoperișul școlii din Negureni și se deratizează absolut toate școlile, căminele și grădinițele. Desigur, administrația locală este cea care se ocupă de aceste lucrări și de toate celelalte activități de întreținere a școlilor din oraș.
Edilul orașului, Marin Ion, le urează celor trei părți implicate în actul de educație un an cât mai bun: „Le urez elevilor mult succes în noul an, pe care să-l termine cu rezultate excepționale, dar și profesorilor și părinților deoarece contribuie, în mod egal, la formarea viitorului comunității noastre”.

Cobadin

În comuna Cobadin învață 1800 de elevi. Comuna are un liceu, trei școli generale, la Cobadin, Viișoara și Conacu și patru grădinițe, la Cobadin, Viișoara, Negrești și Conacu. Anul acesta reprezentanții primăriei au efectuat mici reparații, acolo unde era cazul, s-a făcut igienizarea tuturor unităților de învățământ, iar la Școala Tătară se realizează un grup sanitar în interiorul clădirii, deoarece până acum copiii ce frecventau cursurile școlii erau nevoiți să folosească toaleta din clădirea liceului. Autorităţile locale, conştiente fiind că investiţia în educaţie este garanţia unui viitor mai bun, s-au implicat fără rezerve în sectorul educațional și au dotat toate școlile din comună. Un ultim pas mai este de făcut în acest sens și anume școala din satul Viișoara. Aici, vechea școală va fi dărâmată și în locul ei se va face o nouă școală. Lucrările vor dura între un an și trei ani, în funcție de finanțări. În urmă cu două săptămâni s-a ținut procedura de licitație, iar în cel mai scurt timp va fi anunțată firma ce va executa lucrările.
„Un an școlar plin de realizări atât pentru copii cât și pentru profesori. Părinții să fie aproape de instituția de învățământ, pentru că numai împreună, părinți, copii, cadre didactice și autoritate locală, putem avea un învățâmânt performant în comună”, le-a transmis copiilor din comuna pe care o reprezintă, primarul Cristian Telehoi.

Corbu

Primarul comunei Corbu, Marian Gălbinaşu, ne asigură că şcolile şi grădiniţele se prezintă în condiţii ireproşabile: „Copiii au cele mai bune condiţii pentru a învăţa. Practic, în acest an a fost nevoie doar de câteva retuşuri în unităţile de învăţământ.”
Comuna Corbu are trei şcoli cu comandă unică, conduse de un singur director (Corbu de Jos, Corbu de Sus şi Vadu) şi trei grădiniţe, în aceleaşi localităţi, cu un total de 850 elevi.
Primăria plătește transportul cadrelor didactice şi al elevilor. Chiar dacă fiecare localitate are şcoală proprie, elevii care locuiesc la distanţe mai mari de şcoli sunt transportaţi cu cele trei microbuze şcolare.
„Ne bucurăm că în comuna noastră avem un număr atât de mare de copii, căci ei sunt viitorul acestei comunităţi. Un viitor mai bun este însă legat de o educaţie mai bună. De aceea îi îndemn pe părinţi să se preocupe de educaţia copiilor, să îi trimită la şcoală şi să fie într-o comunicare cât mai bună cu profesorii. Elevilor le urez un an şcolar cât mai bun şi să nu uite că doar învăţând vor reuşi să îşi împlinească visurile!”, le-a transmis elevilor din comuna Corbu, Marian Gălbinaşu.

Crucea

Primăria Crucea s-a ocupat și anul acesta de igienizarea spațiilor școlare, iar primarul comunei, Gheorghe Frigioi, ne-a declarat că toate sălile de curs sunt pregătite în vederea începerii noului an școlar și cadrele didactice s-au prezentat la posturi. Mai mult, acesta ne-a declarat că acțiunea de betonare a curții exterioare de la Liceul Tehnologic Crucea este în curs de finalizare. De asemenea, primarul ne-a vorbit despre implicarea primăriei în actul educațional:„ Avem cinci școli și șase grădinițe. În total avem 550 de copii plus cei 40 de copii din învățământul liceal. Pentru festivitățile de deschidere a noului an școlar ne împărțim școlile eu și viceprimarul comunei și vom fi alături de copii. Primăria Crucea a asigurat mereu toate condițiile pentru o bună desfășurare a actului educațional și a suportat cheltuielile de energie, căldură și transport elevi. Mai mult, anul acesta toți elevii școlilor noastre vor primi câte un ghiozdan cu rechizite școlare din partea Consiliului Județean”.
„Mereu am spus să reușita copiilor stă în mâinile părinților și a dascălilor. În același timp le doresc sănătate, înțelegere, respect și tot ce e mai bun pentru fiecare în parte și pentru toți la un loc”, a adăugat edilul.

Fântânele

Încă din timpul verii administrația locală din Fântânele a efectuat lucrări de igienizare şi modernizare la școala din comună, au fost refăcute gresia şi faianţa de la grupurile sanitare, iar școala a fost zugrăvită la interior şi la exterior. 150 de elevi urmează cursurile școlii din comună, iar la grădiniță sunt înscriși 50 de preşcolari. Ambele unități de învăţământ au fost aprovizionate cu combustibil pentru încălzirea pe timp de iarnă. Mai exact au fost deja cumpărate 20 de tone de cărbuni, iar în perioada imediat următoare urmează să fie cumpărate şi lemne. Mai jos, redăm mesajul primarului din comună, Gheorghe Popescu, pentru acest început de an școlar:
„Atunci când investim în educație facem o investiție pe termen îndelungat. Așadar, Primăria și Consiliul Local Fântânele au fost și vor fi mereu aproape de elevii din comunitate. Ne dorim ca şi în acest an şcolar parteneriatul şcoală, familie și comunitate locală să funcţioneze pentru a-i sprijini pe elevi în lungul dar frumosul drum al formării. Tuturor elevilor noștri le urez un an bun, plin de succese şi împliniri”!

Grădina

La Grădina au fost făcute pregătirile necesare pentru începerea noului an școlar. Mai exact, au fost zugrăvite patru clase și întreaga școală a beneficiat de o curățenie generală. Din cauza numărului mic de elevi, școala din Cheia a fost desființată, astfel că toți copiii din localitate sunt transportaţi cu microbuzele şcolare ale Primăriei la școala din Grădina. Astfel, aproximativ 140 de copii frecventează cursurile școlii cu clasele I-VIII Grădina, grădiniţa şi clasa zero. De asemenea, elevii de liceu care fac naveta la liceul din Mihail Kogălniceanu sunt susținuți de către Consiliul Local, ce le decontează cheltuielile de transport. Primarul comunei, Gabriela Iacobici, va participa la deschiderea anului şcolar, ca în fiecare an și a ținut să precizeze că pe cei mici îi așteaptă o surpriză din partea Consiliului Județean: fiecare elev va primi câte un ghiozdan cu rechizite. Cei mici sunt obișnuiți cu cadouri, reamintim astfel că aceștia au fost la începutul vacanţei și în luna august la Aqua Magic. Intrarea liberă, a fost oferită de Aqua Magic, iar cheltuielile de deplasare, cu microbuzul şcolar, au fost asigurate de Primăria Grădina. De asemenea, în luna iulie, elevii din familii cu venituri modeste din comuna Grădina au participat pentru o săptămână la o şcoală de vară ce a îmbinat educația cu activitățile distractive. Proiectul, intitulat „Traian Summer Camp”, ajuns la a II-a ediție a fost organizat de Liceul Teoretic „Traian” Constanţa, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, Arhiepiscopia Tomisului, Consiliul Judeţean Constanţa, Primăria Municipiului Constanţa şi Şcoala Gimnazială nr. 1 Grădina. În cadul şcolii de vară, 15 copii din Grădina au vizitat mai multe obiective din Constanţa (planetariul, acvariul, delfinariul, muzeul de istorie), s-au plimbat cu autobuzul supraetajat şi cu vaporaşul, au participat la întreceri sportive, activităţi artistice şi muzicale, însoţiţi de voluntari ai liceului Traian şi cadre didactice.

Lumina

Toate școlile și grădinițele din Lumina sunt pregătite pentru începerea noului an școlar. Administrația locală a depus eforturi pentru ca și în acest an elevii să aibă cele mai bune condiții de studiu. S-au făcut reparații curente, au fost igienizate toate sălile de clasă și a fost construită o școală nouă.
În comuna Lumina funcționează cinci școli și patru grădinițe, cu un total de 290 de copii preșcolari și 1140 de elevi în clasele I-VIII. Primăria și Consiliul Local decontează și cheltuielile de transport ale profesorilor navetiști.
Dumitru Chiru, primarul comunei, ne-a vorbit despre dorința sa ca școala din comună să redevină una dintre primele cinci școli cu rezultate bune din județ: „Mi-aș dori ca școala din Lumina să fie iar printre primele cinci din județul Constanța. Administrația locală depune toate eforturile pentru acest lucru. Dacă profesorii se vor implica mai mult, alături de părinți în educarea copiilor, putem să ne împlinim această dorință. Considerăm că educația este foarte importantă, fiindcă de ea depinde viitorul acestor copii”.

Ostrov

Primarul comunei Ostrov, Niculae Dragomir, e bucuros că cei aproape 800 de elevi vor învăţa în spaţii care le oferă cele mai bune condiţii: „Toate spaţiile de învăţământ din comuna Ostrov sunt pregătite din toate punctele de vedere pentru a-i primi pe elevi. Anul acesta am făcut igienizare generală şi mici reparaţii pe ici pe colo, unde era nevoie, dar nu au fost intervenţii deosebite. Rămâne ca în viitorul apropiat să completăm necesarul de combustibil pentru iarnă. Practic, pentru început, şcolile au cam 40-50 la sută din necesar, iar în luna următoare, pe măsură ce va fi disponibil în zonă material lemnos, vom completa tot necesarul. Elevii au primit rechizite prin programul Consiliului Judeţean, iar manualele pentru clasele I, II, III au sosit deja de la Inspectoratul Şcolar Judeţean. Mai rămâne doar să sune clopoţelul”.
În comuna Ostrov sunt 11 unităţi de învăţământ: între care șase grădiniţe, patru școli şi Liceul Teoretic din Ostrov, cu un total de 789 elevi. Cadrele didactice sunt, în general din comună.
„Elevilor le doresc un an şcolar cu sănătate şi bucurii, spor la învăţătură, iar părinţilor şi cadrelor didactice multă putere de muncă şi sănătate!”, le-a transmis edilul comunei.

Pantelimon

Pregătirile pentru începerea unui nou an școlar sunt în toi la Pantelimon. Primăria a asigurat igienizarea unităților de învățământ de pe raza localității, a cumpărat lemne pentru iarnă, urmează ca instituția să mai cumpere cocs. La Nistorești școala a fost închisă pentru că nu erau destui copii. Aceștia sunt duşi cu cele două microbuze ale Primăriei la școala din Pantelimon. Elevii din comună urmează cursurile școlilor: Pantelimonul de Sus – Școala cu clasele I-VII, Pantelimonul de Jos – Școala cu clasele I-IV și grădinița din localitate, Runcu – Școala cu clasele I-IV și grădinița, precum și grădinița din Nistorești. Primăria decontează abonamentele pentru profesorii navetişti, care sunt majoritari, dar şi pentru elevii care merg la liceu la Constanţa.
Contactat de ziarul nostru, primarul din comuna constănțeană, Vasile Neicu, a ținut să mulțumească Consiliului Județean pentru sprijinul acordat și i-a invitat pe părinți să se implice mai mult în educația copiilor lor: „Salut iniţiativa Consilului Judeţean, care va trimite ghiozdane şi rechizite pentru toţi elevii din Pantelimon. Aceasta este o modalitate concretă de a susţine actul de educaţie.
Mi-aş dori ca părinţii să se ocupe mult mai mult de copii. Observ că de multe ori profesorii trebuie să facă la clasă ceea ce ar trebui să facă părinţii acasă. Unii încearcă să dea vina pentru aceste carenţe pe situaţia economică, dar eu nu cred că aceasta este principala cauză, căci sunt copii ai căror părinţi au probleme financiare deosebite, dar ei sunt premianţi. Oricum, la nivel gimnazial elevii sunt sprijiniţi prin oferirea de rechizite şi de burse. Mi-aş dori să îi putem sprijini mai mult pe elevii care termină opt clase şi nu merg mai departe, la liceu sau la şcoala profesională, cu speranţa că unii dintre ei se vor întoarce în comună”.

Peștera

Comuna Peștera este pregătită, ca în fiecare an, să primească elevii în școli și grădinițe. În comuna Peștera funcționează trei școli și patru grădinițe, unde studiază aproape 500 de copii. În afara acestor copii, alți 200 de tineri merg la liceele din Medgidia. Acestora din urmă, Primăria Peștera le plătește transportul. Cei 20 de studenți proveniți din Peștera primesc, la rândul lor, transport gratuit sau o sumă fixă, 400 lei pe lună, pentru acoperirea diverselor cheltuieli.
Primarul Valentin Vrabie ne-a declarat că au fost efectuate o serie de reparații la școlile din comună și zilele acestea se face curățenia generală:
„Este al optulea an în care unitățile de învățământ din Peștera se prezintă în condiții excepționale și au avize sanitare de funcționare, ceea ce nu se întâmpla înainte. De când am fost ales primar, am considerat că investiția prioritară trebuie să fie în educație, pentru că educația este șansa pentru a salva această țară. Am mai spus acest lucru și vreau să îl repet: educația ar trebui să fie prioritatea zero a Guvernului, dar la modul realist, cu investiții concrete și nu doar în discursurile politicianiste”. De asemenea, edilul a adăugat:„La Peștera cheltuim aproximativ 50 la sută din buget pentru a asigura condiții civilizate de studiu și pentru susținerea actului educațional în sine. Mi-aș dori ca întreaga societate să își schimbe mentalitatea și să își ridice standardele de pretenții. În ceea ce îi privește pe părinți, cred că aceștia ar trebui să îi respecte mai mult pe profesori și să le transmită copiilor lor imaginea dascălului așa cum era ea altădată. Cadrele didactice sunt dascălii copiilor, iar aceștia din urmă trebuie să aibă încredere în profesori și educatori și să manifeste respect față de ei”.

Județul Tulcea:

Baia

Anul acesta școlile din comuna Baia au avut nevoie doar de igienizare şi mici reparaţii. Astfel, în acest moment toate școlile și grădinițele din comună îi așteaptă pe învățăcei cu cele mai bune condiții. Numărul total al elevilor din comună este de 600, distribuiți în trei școli și două grădinițe în Baia, o altă școală cu clasele I-VIII și o grădiniță în Ceamurlia de Sus, plus alte două școli cu clasele I-IV și câte o grădiniță în localitățile Camena și Panduru. Școala din Caugagia a fost închisă din cauza lipsei de elevi. Astfel, copiii din această școală sunt transferați către școlile din Baia, iar Primăria le asigură transportul. De asemenea, printre profesorii elevilor se află și câțiva navetiști. Și în acest caz, Primăria se ocupă de decontarea cheltuielilor de deplasare.
„Le doresc elevilor un an şcolar mai bun, sănătate şi spor la învăţătură. De asemenea, părinţilor lor le doresc prosperitate, pentru a-şi putea susţine mai uşor copiii la şcoală, căci fără o educaţie corespunzătoare, un individ nu se poate dezvolta complet. O comunitate cu oameni educaţi este o comunitate mai bună, mai prosperă”, le-a transmis elevilor și părinților primarul comunei, Nicolae Ianuș.

Carcaliu

Comuna Carcaliu are o singură şcoală cu clasele I-VIII şi o grădiniţă. Aici învață 53 de copii, dintre care 34 sunt în clasele I-VIII şi 19 sunt preşcolari. Atât la şcoală cât şi la grădiniţă se lucrează în clase simultane, căci sunt puţini copii. Ambele structuri școlare au fost renovate şi asigură cele mai bune condiţii pentru studiu, clădirile au sistem de încălzire, apă curentă, geamuri termopan etc. De aceea, în acest an au fost efectuate doar lucrări de igienizare. Toţi profesorii sunt calificaţi şi majoritatea fac naveta din localităţile învecinate, în special din Măcin, cheltuielile fiind decontate de la bugetul local.
Primăria a dat banii pentru combustibilul necesar încălzirii şi sprijină şcoala atunci când e nevoie de suplimentări bugetare pentru buna funcţionare. Primarul Anica Toma, a ținut să facă un apel către părinți și profesori, pentru o colaborare roditoare: „Mi-aş dori ca relaţia dintre profesori şi părinţi să fie mai strânsă. Părinţii trebuie să înţeleagă că este necesar să se intereseze de copii, să ţină legătura cu profesorii şi învăţătorii. Astfel pot fi prevenite diverse probleme ce pot apărea, cunoscându-se faptul că este mult mai uşor să previi decât să tratezi. În acelaşi timp, greutatea care apasă pe umerii profesorilor să fie împărţită şi cu părinţii, spre beneficiul copiilor. Doar printr-o colaborare strânsă între şcoală şi părinţi se poate asigura o educaţie bună copiilor noştri, care sunt practic viitorul acestei comunităţi”.

Casimcea

La Casimcea, aproape toate şcolile şi grădiniţele se prezintă în condiţii foarte bune, anul acesta s-au făcut doar acţiuni de igienizare. Mai exact, 450 de elevi vor învăța începând cu luna aceasta în cele patru școli și grădinițe din Casimcea, Războieni, Corugea și Rahmanu. O situaţie specială întâlnim însă la grădiniţa din Casimcea, care este închisă pentru lucrări de reabilitare și va fi transformată într-un spațiu modern, cu toate dotările necesare. În prezent, copiii învață în clădirea școlii vechi. Valoarea totală a lucrărilor de reabilitare este de opt miliarde lei vechi, bani ce vin din bugetul local. Astfel, vechea clădire ce are o arhitectură deosebită, la finalul lucrărilor va beneficia și de instalaţii electrice şi termice moderne, o recompartimentare a claselor și o toaletă în interiorul clădirii, cu toate dotările necesare. Lucrările vor lua sfârșit anul viitor de Paște. Tot cu bani din bugetul local la școala din Casimcea, primăvara viitoare va fi schimbat acoperișul, clădirea va fi izolată termic, iar curtea interioară va fi amenajată cu terenuri de sport, garduri și trotuare. Mai mult, tot anul viitor și tot din fonduri de la bugetul local, la școala din Războieni se vor realiza grupuri sanitare în interiorul clădirii.
Primarul comunei, Gheorghe Țilincă, consideră că învățământul are nevoie de mai multă implicare din partea părinților dar și din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean: „Mi-aş dori ca părinţii să înţeleagă că educaţia se face şi acasă. Copiii stau la şcoală doar câteva ore pe zi, în timp ce în familie petrec mult mai mult timp. De aceea, părinţii trebuie să se ocupe de educaţia copiilor, la fel cum cadrele didactice fac acest lucru la şcoală. Legat de actul de învăţământ, cred că Inspectoratul Şcolar Judeţean ar trebui să se implice mai mult în felul în care şcolile îşi fac treaba, căci la ţară nu ajung întotdeauna cadrele didactice cel mai bine pregătite. Le doresc elevilor şi profesorilor un an şcolar cât mai bun!”

Sarichioi

Ca în fiecare an, primăria Sarichioi s-a ocupat de pregătirea școlilor pentru anul școlar 2015-2016. Mai exact, s-a turnat asfalt, s-au reabilitat trotuare, iar lemnele pentru iarnă sunt în magazii. Pe scurt, au fost efectuate doar mici retușuri, pentru că toate şcolile şi grădiniţele din comună beneficiază de cele mai bune condiții de studiu, sunt dotate cu grupuri sanitare în interior, apă potabilă, etc. Administrația locală din Sarichioi are în grijă trei școli, la Sarichioi, Enisala și Zebil plus cinci grădinițe, câte una în fiecare localitate de pe raza comunei. În satele mai mici din componenţa comunei, grădiniţele funcţionează în cadrul şcolilor, iar copiii din satele Visterna și Sabangia sunt transportaţi cu trei microbuze către școlile din celelalte localități.
Mai mult, Primăria decontează în fiecare an cheltuielile de transport ale elevilor și ale profesorilor navetiști şi acordă burse sociale şi de merit învățăceilor merituoși.
Primarul comunei, Vitali Finoghen, ne-a vorbit despre importanța educației și le-a făcut elevilor o urare de început de an școlar: „Mi-aş dori ca părinţii să aibă grijă de copii și să îi trimită la şcoală, iar elevii să respecte eforturile părinţilor şi autorităţilor locale pentru a le asigura condiţii cât mai bune pentru a studia. În lumea contemporană, educaţia le oferă tinerilor şanse mai mari de a-şi realiza un viitor cât mai bun. Prin urmare, le doresc copiilor un an şcolar cât mai bun!”

Turcoaia

În comuna Turcoaia funcționează două şcoli și două grădiniţe cu un total de 450 de copii. Primăria se ocupă de transportul elevilor, acolo unde este cazul. Pentru acest an au fost realizate diverse lucrări de întreținere la școlile din comună, iar în acest moment toate sălile de clasă sunt pregătite pentru ziua cea mare. „Primăria a investit în învățământul din comună pentru că ne-am dorit mereu să creăm un mediu corespunzător pentru desfășurarea orelor. Mai mult, cred că ține de datoria profesorilor să le ofere copiilor exemple pozitive și să îi determine pe elevi să înveţe cât mai mult şi să înţeleagă care este rolul educației. Pe această cale vreau să le urez atât elevilor cât și dascălilor lor să înceapă anul încrezători în forțele proprii și să auzim numai de bine” , le-a transmis reprezentantul administrației locale, primarul Neculai Sandu.

 

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top