Vatră de civilizaţie încă din timpurile antice, Niculiţelul a acumulat o istorie bogată, ale cărei mărturii sunt tot atâtea obiective turistice de primă clasă. De la villele romane, la podgoriile renumite încă din vremea stăpânirii turce şi până la viaţa monastică ce a înflorit pe aceste meleaguri – toate s-au adăugat frumuseţii cadrului natural creat de locul în care Lunca Dunării întâlneşte codrii nord-dobrogeni.
Un articol de Răzvan PETRE
Perioadele de înflorire a aşezărilor ce au fost clădite pe actualul teritoriu al Comunei Niculiţel au alternat cu momente dramatice: Invaziile popoarelor migratoare, războaiele ruso-turce din secolul al XIX-lea, ocupaţia bulgară din primul război mondial. După fiecare din aceste perioade, localnicii au avut puterea de a face Niculiţelul să renască din propria-i cenuşă.
Villa Rustica
În perioada 1970-1980, teritoriul intravilan şi extravilan al comunei a fost cercetat prin săpături arheologice, efectuate sub coordonarea dr. V. Baumann de la Muzeul de istorie şi arheologie Tulcea. Partea principală a muncii arheologilor a vizat fermele romane situate în spaţiul dintre dealurile Bădilei, Valea Iancului şi Valea Acic Tepe (care gravitau în jurul aşezării vicane de la Niculițel), respectiv Villae-le situate la 2 kilometri de vatra satului, în apropierea drumului roman care unea aşezarea de la Niculițel cu cetatea Noviodunum (Isaccea).
Campaniile cercetătorilor tulceni au evidenţiat atât zona de locuire, cât şi dezvoltarea activităţilor agricole. În timp ce Noviodunum (aflat pe teritoriul Isaccei) s-a afirmat ca centru militar, fiind bază militară pentru mai multe legiuni romane şi portul de reşedinţă al Flotei Moesiei, Niculiţel era centrul unei înfloritoare zone agricole-forestiere ce furniza cele trebuincioase militarilor. În ciuda caracterului rural al aşezărilor, în zonă se stabiliseră şi cetăţeni romani cu o stare materială destul de bună – dovadă în acest sens fiind atât villae-le romane, cât şi termele descoperite recent la poalele dealului Cetăţuia din Niculiţel. Una din aceste villae romane – care s-a dovedit a fi centrul unei ferme antice – a fost excavată pe parcursul a cinci ani, între 1972 şi 1977, de către arheologii tulceni. În cursul acestor cercetări a fost stabilită întinderea, elementele constitutive şi incadrarea cronologică a complexului gospodăresc. “Villa” de la Niculiţel, amplasată în partea nordică a unui platou pe care se afla aşezarea din epoca romanităţii timpurii reprezintă o construcţie rectangulară cu dimensiunea de 65 x 71 de metri. Era orientată exact pe axul unui drum antic flancat de movilele ridicate de populaţia romană din aşezarea din apropiere. Avea în colţul de sud-est un pavilion de locuit pentru personalul fermei, în partea de răsărit, două rezervoare de apă, iar zona centrală era marcată de o curte interioară de forma literei „L”. În partea de nord se aflau dependinţele şi staulele pentru animale.
Villa de la Niculiţel prezenta o concepţie arhitecturală specifică fermelor italice, fiind cel mai probabil proprietatea unui veteran roman ce terminase serviciul militar la Noviodunum. Statul Roman garanta, odată cu lăsarea la vatră, împroprietărirea veteranilor, iar foştii soldaţi optau adesea să primească pământ în zona în care serviseră ca militari. Ni se deschide astfel o fereastră în timp către unul din cele mai importante mecanisme ale formării poporului român – împământenirea soldaţilor romani şi amestecul populaţiei locale cu cea romană.
Pe lângă villa romană deja excavată de specialişti, dealurile Niculiţelului mai ascund şi alte comori arheologice. În Dealul Cetăţuii a fost identificat unul din 
castrele ce asigura apărarea flancului nordic al Imperiului Bizantin, iar la poalele acestuia se găseşte un sistem de fortificaţii. În ultimii ani, cu ocazia săpăturilor pentru identificarea amplasamentului acestui sistem de fortificaţii, arheologii au avut surprinderea să descopere o bijuterie arhitectonică – termele romane cu hypocaustum (varianta romană a saunei moderne – cu încălzire prin podea).
Împreună, aceste descoperiri arheologice constituie un nucleu de obiective pentru care există intenția introducerii în circuitul turistic, atât din partea autorităţilor locale, cât şi a specialiştilor arheologi.
Satul Monaster
Un alt atu al comunei Niculiţel este dat de obiectivele ce ţin de turismul religios-cultural. Creştinismul, adus pe aceste meleaguri de către coloniştii romani ce mărturiseau credinţa în Iisus Hristos, a lăsat urme adânci asupra acestor meleaguri. Aflat în zona Triunghiului Mănăstirilor, Niculiţelul este legat istoric şi geografic de evoluţia mănăstirilor Cocoş şi Saon.
Legătura este atât de puternică, încât numele Niculiţelului medieval derivă din cel al vieţii monastice. Începând cu secolul al XVII-a, localitatea este menţionată în hărţile medievale cu numele de ”Mânăstirişte”. În anul 1597, tânărul olandez George Dousa (Van der Does) – fiul unui nobil general batav – parcurge drumul dintre Constantinopol şi Olanda prin Dobrogea şi Moldova. Ajuns în zonă, el notează trecerea „prin satul Monaster de lângă Isaccea”. Acest toponim dăinuie peste secole, căci este întâlnit din nou, 250 de ani mai târziu. Înaltul ofiţer finlandez Gustav Adolf Ramsay, participant la războiul ruso-turc din 1828-1829, menţionează cu ocazia călătoriilor sale de după război (circa 1850) trecerea prin localitatea Mânăstirişte, în care este impresionat de frumoasa biserică ortodoxă şi de crucile din cimitirul “acestui sat moldovenesc”.
Podgorii de renume mondial
În aceeaşi perioadă în care se împământeneşte denumirea de Mănăstirişte, localitatea începe să fie cunoscută şi prin faima vinurilor produse în zonă, faimă ce ajunsese până în Polonia, Franța, Rusia şi
alte regiuni. Călători străini, ca polonezul Stryjkowski (în 1574) şi faimosul istoric, geograf şi călător tur Evlya Celebi (în 1650) degustă vin produs în podgoriile nord-dunărene de la Isaccea şi Sarica. În anul 1762 consulul francez Peyssonel acreditat pe lângă Curtea Marelui Han din Crimeea, menţionează într-o scrisoare că în anul respectiv, sute de căruţe venite din Rusia şi Polonia au străbătut distanţe uriaşe pentru a ajunge la Niculițel de unde au încărcat multe poloboace cu vinuri alese.
După anul 1800, informații importante avem prin hrisovul domnitorului Alexandru Moruzi care vorbeşte despre vinul adus în Moldova de la Niculiţel (data – 6 septembrie1803). Relevante sunt şi aprecierile altor contemporani, ca generalul francez Langeron (1810), sau cărturarii Ion Ionescu de la Brad şi Nifon Bălăşescu (teolog şi pedagog, organizator al şcolilor cu predare în limba română din zona Tulcei în perioada 1869-1873). Toţi aceştia laudă deosebita calitate a vinurilor de Niculiţel, pe care le compară cu cele din podgoriile Odobeştiului.
De altfel, din statisticile oficiale ale României aflăm că în 1903, în ţinutul nord-dobrogean (Măcin, Isaccea, Bădila, Niculițel, Sarica, Babadag, Zebil) exista o suprafaţă de circa 5.800 ha de vie şi se realiza o producţie de 305.000 hectolitri vin, capitol la care judeţul Tulcea se situa pe al doilea loc în ţară, după ţinutul Putnei.
O bogăţie ce merită pusă în valoare
Toate elementele enumerate mai sus se regăsesc şi acum în tezaurul de comori turistice ale Niculiţelului. Tradiţia vinurilor de soi merge mai departe. Niculiţelul este reperul central al Triunghiului Mănăstirilor nord-dobrogene, atât geografic, cât şi prin prezenţa Bazilicii Martirice din localitate. Iar arheologii tulceni şi Primăria Niculiţel continuă să depună eforturi pentru punerea în valoare a vestigiilor istorice.
