Actualitate

Grădinițele numărul 4 și 5 din Cernavodă, dotate cu locuri de joacă moderne

Liviu-Cristian Negoiță, primarul orașului Cernavodă, a anunțat că administrația publică locală a modernizat și dotat locurile de joacă din incinta Grădinițelor cu numărul 4 și numărul 5 din localitate. „Dotarea cu echipamente de joacă a grădinițelor selectate s-a făcut în funcție de suprafața de care dispune fiecare amplasament”, explică edilul.

Valoarea investiției este de 541.799,01 lei cu TVA inclus, iar sursa de finanțare a acestor spații de joacă din incintele celor două grădinițe din localitate este o sponsorizare din partea Societății Naționale Nuclearelectrica.

Ansamblurile de joacă pentru copiii cu vârste între 0 și 7 ani sunt compuse din platforme modulare realizate din stâlpi, țevi şi cadre metalice sau lemn, podele antiderapante aferente fiecărui echipament, confecționate din PAFS (polyester armat cu fibră de sticlă) cu grosimea de 25 mm.

Fiecare spațiu de joacă din incinta grădinițelor va fi prevăzut cu turnuri cu tobogan, pod și echipament de cățărare, mini tobogane, balansoare cu două scaune, sau cu arc în formă de căluț ori mașină, echipamente cu două leagăne și carusel.

„Printre prioritățile conducerii administrației publice locale se numără reabilitarea și modernizarea spațiilor de joacă pentru copii, a parcurilor și a zonelor verzi din localitate, precum și investițiile în educația copiilor cernavodeni”, adaugă Liviu-Cristian Negoiță.

Locurile de joacă oferă experiențe esențiale şi dezvoltare pentru copii în domenii atât de diverse precum abilitățile sociale, creativitatea, rezolvarea problemelor, raționamentul şi multe altele. Beneficiile pe care le poate oferi o simplă ieşire pe terenul de joacă sunt adesea mai profunde decât cele pe care le pot oferi chiar şi cele mai sofisticate tehnologii moderne bazate pe predare.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top