Politic

George Șișcu: Vrem investiţii şi proiecte noi, adică dezvoltare, sau continuăm să redistribuim sărăcia?

Deputatul George Șișcu crede că alegerile de duminică vor separa apele la Tulcea.  Parlamentarul consideră că alegerile locale din acest an, atât la Tulcea, cât şi în multe judeţe din ţară, vor indica direcţia în care va naviga administraţia publică locală în următorii patru ani.

Românii au de ales. Stagnare sau dezvoltare? Proiecte ambiţioase sau băltire locală?

Tulcea este condusă de opt ani de PSD la nivel judeţean, în vreme ce în Consiliul Local majoritatea e asigurată de acelaşi partid. Iar oamenii văd rezultatele dezastruoase la fiecare pas.
Turismul este la pământ într-un județ care ar trebui să fie pe primele poziţii într-un top naţional la acest capitol. Tulcea are frumuseţi naturale cu duiumul, cetăţi la tot pasul, dar şi vestigii arheologice. În plus avem o deltă senzaţională, cu peisaje superbe cum nu prea găseşti prin Europa. Există câteva iniţiative îndrăzneţe şi salutare în turismul tulcean, pe zona privată, dar lipsa unei strategii eficiente de promovare la nivelul autorităţilor face ca lucrurile să ajungă la un nivel de la care nu mai pot înainta.

Suntem judeţul cu un important port la Dunăre şi altul la Marea Neagră, dar ocupăm penultimul loc pe ţară în clasamentul investiţiilor străine.

Liberalii au arătat peste tot în ţară, acolo unde deţin frâiele în administraţie, ce înseamnă o bună guvernare locală. Faptul că se poate face administraţie performantă au demonstrat-o Ilie Bolojan la Oradea, Emil Boc la Cluj, dar şi alţi colegi liberali în Alba, Braşov sau Timişoara.

Avem un model liberal de succes şi la noi în judeţul Tulcea, la Luncaviţa, unde colegul nostru Ilie Ştefan are rezultate meritorii, comuna fiind dată ca exemplu la nivel naţional. Primarul PNL Ilie Ştefan a adus, prin proiecte de dezvoltare, 21 de milioane de euro fonduri nerambursabile în Luncavița, iar cu 8 milioane de euro a asfaltat 41 km de drumuri în comună.

Imaginați-vă șansa pe care o au atât municipiul Tulcea, cât şi judeţul în următorii ani. Dezvoltare prin investiţii, aceasta este reţeta propusă de PNL. Iar faptul că liberalii se vor afla la guvernare în următorul mandat e un argument în plus că echipa PNL este opţiunea câştigătoare.

Este momentul separării apelor. Vrem progres şi civilizaţie, adică dezvoltare, sau vom continua cu redistribuirea sărăciei? După opt ani de oportunităţi ratate, a venit timpul schimbării. Nu putem irosi această şansă!”

George Șișcu
Deputat, Candidatul PNL la Președinția Consiliului Județean Tulcea

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top