Exclusiv

Exhibiționist la liceul auto Dimitrie Leonida: Directorul tace, iar elevii plătesc prețul! VIDEO

Curtea Liceului Dimitrie Leonida (fostul Auto) din Constanţa a fost scena unui spectacol dezagreabil, cu un exhibiționist în rolul principal și mai mulți elevi de clasa a 9-a în rol de public. Pe data de 13 noiembrie, un tânăr a pătruns în curtea liceului și a început să se dea în stambă, executând mai multe mișcări de dans. În imaginile care au ajuns la noi se poate vedea cum, la sfârșitul reprezentației, intrusul face gesturi obscene și își expune organele sexuale.

Totul s-a întâmplat într-o pauză și, imediat după intrarea la clasă, unii elevi i-au povestit profesorului Marius Dumitrescu tot ce s-a petrecut.

„Când am văzut imaginile, am fost foarte contrariat și am mers repede în curte, dar individiul plecase. Am mers apoi la profesorul care era de serviciu pe școală în acea zi și i-am relatat ce mi-au spus copiii, dar acesta nu a fost deloc interesat, ba chiar îmi tot spunea că nu vrea să audă nimic despre asta. Probabil că nu voia să își asume nicio responsabilitate în legătură cu cele întâmplate. Din ce știu eu, paznicul nu era la școală atunci când s-a întâmplat incidentul. Nu știu dacă a fost anunțată poliția deși, după părerea mea, ceea ce s-a întîmplat este un lucru foarte grav”, a declarat profesorul Dumitrescu pentru Dezvăluiri.

Ceea ce a urmat este revoltător și, din păcate, aproape caracteristic pentru acest liceu în ultimii ani. A fost convocat Consiliul Clasei, unde s-a votat scăderea notei la purtare cu 5 puncte! pentru toți elevii (14, din informațiile noastre) care au fost de față! Iată ce scrie într-unul dintre referatele de sancționare:

Elevul a privit interesat cum o persoană străină care intrase în perimetrul liceului (…) a avut un comportament indecent în mod repetat, fără a anunța imediat direcțiunea sau un alt cadru didactic”.

Cu alte cuvinte, vina elevilor a fost că „au privit interesat” (suntem curioși cine și cum a stabilit asta și mai ales în ce document sau regulament e menționat că un elev poate fi sancționat pentru această „faptă”).

În loc să se răspundă în fața părinților la întrebarea: Cum a fost posibil ca acel individ să intre în curte, s-a decis sancționarea elevilor. Aș mai adăuga aici că sursele noastre spun că una dintre profesoarele prezente la ședință a opinat, într-un limbaj demn de un muncitor necalificat din construcții, că elevele sunt de vină, pentru că au ridicat coada”!

Profesorul Dumitrescu a precizat că nu a fost de acord cu sancțiunile impuse elevilor, considerând că vina este doar a liceului.

„Văzând că nu sunt de acord cu sancționarea elevilor, colegii mei au refuzat să îmi dea procesul verbal să îl semnez, temându-se probabil că voi adăuga acolo comentariul meu defavorabil conducerii liceului”, a mai spus Marius Dumitrescu.

La Liceul Dimitrie Leonida funcționează legea tăcerii

Am încercat în zadar să obținem un punct de vedere de la recent numita directoare Hariclia Popescu. „Nu s-a întâmplat nimic la liceu, sunt într-o ședință și nu pot să vorbesc”, a fost modul acesteia de a-și demonstra competența managerială. I-am trimis și un mesaj pe Whatsapp, la care singurul răspuns a fost acela că doamna și-a șters în grabă fotografia de profil, de teamă că ar putea să ajungă vedetă și asta nu datorită calităților de dascăl sau de manager.

Ar mai trebui spus că Hariclia Popescu l-a înlocuit pe fostul director Ionuț Pătrașcu, căruia i-am dedicat mai multe articole legate de managementul defectuos și dispariția unor camioane din curtea liceului. Probabil la presiunea publică, Pătrașcu a demisionat și locul i-a fost luat de aliata sa, Hariclia Popescu, în urma unui concurs organizat în condiții care ar merita studiate îndeaproape. În orice caz, e bizar să plece un director din cauza managementului defectuos și să fie înlocuit de altul care gestionează într-un astfel de hal un incident atât de grav ca cel prezentat de noi mai sus. Nu-i așa, domnule „general” Sorin Mihai?

1 Comment

1 Comments

  1. Pingback: VIDEO| Scandalul cu tentă sexuală de la liceul Dimitrie Leonida: Cum a eșuat școala în protejarea elevilor! - Dezvaluiri.Ro

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top