Actualitate

Educația în vremea pandemiei: Primăria Peștera oferă tuturor elevilor și cadrelor didactice tablete

Primarul comunei Peștera, Marius Liviu Petre, fost profesor de istorie, director al școlii din localitate, fost inspector școlar, demonstrează încă o dată că educația este o prioritate pentru mandatul său. În contextul pandemiei și a vacanței forțate a elevilor, ediulul vine cu o rezolvare concretă pentru situația actuală. Toți elevii din comună, inclusiv preșcolarii, dar și cadrele didactice, vor primi tablete si simuri de date. Potrivit edilului, acestea „vor fi folosite doar în procesul de învățământ și vor asigura accesul egal al tuturor elevilor la un drept garantat prin constitutie, educația”.

Odată cu întreruperea cursurilor si apoi cu declararea „stării de urgență ” în România, educația a fost unul dintre cele mai afectate domenii. Recomandările ministerului educației și ale inspectoratelor școlare au fost de „muta” educația în online, în mediul virtual. Un spațiu atât de familiar pentru unii tineri, dar atât de nou pentru învățământ. Un loc de relaxare pentru mulți, dar un tărâm în mare parte necunoscut pentru educația de zi cu zi.

Cele mai importante aspecte ale învățământului online sunt reprezentate de existența resurselor materiale educaționale (laptop, tableta, smartphone etc) si accesul la internet. Întreruperea cursurilor pe o perioadă ce nu poate fi estimată a reprezentat o provocare pentru toți cei implicați în comunitatea educaționala în ceea ce privește aspectele prezentate mai sus.

De aceea, administrația locală din comuna Peștera a decis procurarea de tablete si simuri de date pentru toți prescolarii, elevii și cadrele didactice de la Scoala Gimnaziala nr. 1 Peștera și structurile arondate.
Respectivele resurse educaționale vor fi folosite doar în procesul de învățământ și vor asigura accesul egal al tuturor elevilor la un drept garantat prin constitutie, educația.
Mulțumesc tuturor celor care s-au implicat și au făcut ca această inițiativă sa prindă contur, respectiv Consiliului Local Peștera, echipei Primăriei Peștera, cadrelor didactice ale Scolii Gimnaziale nr. 1 Peștera, parintilor, și nu în ultimul rând conducerii Inspectoratului Școlar Județean Constanta. Împreună am analizat, am dezbătut și am luat, speram, cea mai bună soluție, în favoarea elevului, actor principal pe marea scenă a educației!

“Educaţia e un prieten pe care nicio nenorocire nu îl poate deprima, nicio crimă nu îl poate distruge, niciun inamic nu îl poate ţine la distanţă şi niciun despotism nu îl poate supune.” – Joseph Addison, a postat pe contul său de facebook, Marius Liviu Petre.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top