După mult timp, Cobadin a reintrat în rând cu localităţile care sărbătoresc luna aceasta, zilele recoltei.
Un articol de Andreea PAVEL, Sebastian TARCEA
Invitaţii au petrecut alături de localnici, înfruptându-se cu pastramă şi must, au vizionat o paradă a costumelor populare, dar şi un spectacol de calitate.
Cristian Telehoi, primarul din Cobadin, a declarat pentru reprezentanţii mass-media că un astfel de eveniment nu a mai avut loc în localitate, de peste 40 de ani. Edilul Telehoi, fiind la prima manifestare de acest gen de când a preluat conducerea localităţii, s-a bucurat de tot sprijinul lui Gheorghe Albu, secretar de stat din Ministerul Agriculturii.
Administraţia locală din Cobadin nu i-a omis nici pe fiii satului, cei care au părăsit localitatea de ani buni. Cristian Telehoi a trimis în acest sens aproximativ 60 de invitaţii către cei care au plecat în urmă cu mult timp de la locul numit “acasă”.
Programul evenimentului desfăşurat pe 5 octombrie a conţinut parada costumelor populare tradiţionale româneşti, dar şi turceşti sau tătăreşti. De asemenea, a fost lansat volumul “Cartea de Aur a Eroilor cobadineni”. Invitaţii speciali au fost, fără dar şi poate, turcii de la Inegol (Turcia), participanţi la festivalul turco-tătar, care a avut loc la Constanţa. Nici cele mai longevive cupluri nu au fost date uitării, 15 familii din Cobadin bucurându-se de celebrarea nunţii de aur.
Amplasarea celor 20 de corturi destinate agricultorilor şi produselor acestora, a fost semnul belşugului de anul acesta, de la Cobadin.
Toţi cei care şi-au adus aportul la organizarea evenimentului, dintre care amintim Primăria şi Consiliul Local, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală şi Ministerul Agriculturii, au promis că evenimentul nu va fi ultimul pentru Cobadin, de-acum încolo.