Actualitate

Dumitru Enache, primarul comunei Stejaru: „Transparența este cheia succesului în administrația publică locală și nu numai”

Chiar în prima zi a lunii februarie, Consiliul Local Stejaru, județul Tulcea, a aprobat bugetul comunei. „Este cel mai bun buget din istoria comunei și pentru prima dată după șase ani reușim să aducem structura bugetului în baza sănătoasă, astfel încât cheltuielile de dezvoltare au depășit cu mult cheltuielile de funcționare”, spune primarul Dumitru Enache.

Bugetul pe anul 2023 al comunei Stejaru va fi de 30652 mii lei ( 306 miliarde lei vechi), din care 6912 mii lei reprezintă cheltuieli de funcționare a comunei, practic numai 22% din totalul cheltuielilor sunt pentru funcționare.

„Rezultatul acestui buget este munca făcută de aparatul de specialitate al primarului în cei doi ani (2021-2022) prin care au fost identificate și propuse spre proiectare cel puțin 20 de proiecte dintre care 7-8 sunt deja aprobate, iar pentru începutul de an 2023 numai din trei proiecte avem alocată suma de 200 miliarde lei vechi”, precizează edilul.

Practic, comuna Stejaru are un portofoliu de proiecte ce va asigura dezvoltarea inteligentă unității administrative precum și consolidarea și îmbunătățirea infrastructurii pentru cel puțin 10 ani de acum înainte. 

Iată principalele proiecte ale comunei Stejaru:

  • Modernizare drumuri, cerere de finanțare depusă și aprobată, valoare proiect – 13.543.345,46 de lei
  • Asigurarea infrastructurii TIC (sisteme inteligente de management local) la nivelul comunei Stejaru- contract semnat –  Componenta 10, PNRR – valoare 1.844.880,28 de lei
  • Înființare rețea inteligentă de distribuție a gazelor naturale în comunele Beidaud și Stejaru, județul Tulcea – valoare proiect 46.160.813,32 lei – cerere de finanțare depusă
  • Înființare Centru de colectare prin aport voluntar -valoare proiect – 926.676,80 Euro-cerere aprobată
  • Dotarea parcului auto cu autospecială vidanjă  – valoare proiect: 102.102 EURO- contract semnat
  • Realizare lucrări de betonare a șanțurilor de pământ în satul Stejaru – valoare proiect: 2.717.677,24 Lei-contract realizat în proporție de 90%
  • Reabilitare și modernizare Cămin Cultural în satul Vasile Alecsandri – valoare proiect: 568.841,95 LEI-proiect în derulare
  • Stații pentru încărcare mașini electrice în comuna Stejaru – cerere depusă la AFM
  • Construire Centru Cultural în localitatea Vasile Alecsandri, comuna Stejaru – cerere finanțare depusă la CNI
  • Crearea de spații de joacă pentru copii, sat Vasile Alecsandri -cerere finanțare depusă la CNI
  • Amenajare teren sintetic, sat Mina Altân Tepe -cerere finanțare depusa la CNI
  • Reabilitare și modernizare școală sat Vasile Alecsandri – LISTA SINTEZA- cerere finanțare depusă la CNI
  • Suplimentare sursă de apă, stație de tratare și creșterea capacității de înmagazinare a apei în comuna Stejaru  – documentația necesară derulării proiectului este în pregătire
  • Cinema în aer liber în sat Stejaru – cerere de finanțare depusă la CNI       
  • Dotare clinică în sat Stejaru – cerere de finanțare depusă la CNI     
  • Bazin de înot în sat Stejaru – cerere de finanțare depusă la CNI         
  • Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe- Școala Gimnaziala Stejaru – cerere depusă – valoare proiect 856.160 de lei.

În total, administrația locală a comunei Stejaru are în implementare sau urmează să acceseze proiecte ce depășesc 70 de milioane de lei, adică 14 milioane de euro.

„Menționam că portofoliul de proiecte vizează bugete multianuale, ca atare multe proiecte vor fi finanțate pe parcursul mai multor ani. Ce este cel mai important este faptul că am identificat și prioritizat nevoile cetățenilor pe toate domeniile socio-economice ale unei colectivități locale și am reușit să facem toată documentația necesară”, subliniază primarul Dumitru Enache.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top