Actualitate

Comuna Topalu, investiții în infrastructura școlară. Program-pilot, implementat la Școala Gimnazială din localitate

Consiliul de administrație al Școlii Gimnaziale numărul 1 Topalu, județul Constanța, anunță că prin ținta strategică 4, și-a propus dezvoltarea și îmbunătățirea bazei materiale a școlii în vederea asigurării unor condiții optime de desfășurare a activității.

„Cu fonduri de la Ministerul Educației, Primăria și Consiliul Local Topalu, dar și cu ajutorul unor sponsori generoși s-au achiziționat table interactive și videoproiectoare în sălile de clasă, dulăpioare și taburete pentru preșcolari, mobilier pentru secretariat și cancelarie”, anunță conducerea școlii.

De asemenea, s-a reorganizat arhiva instituției de învățământ, s-a reparat și înlocuit tâmplăria termopan deteriorată, a fost schimbat sistemul de iluminat în sălile de clasă de la grădiniță și a fost îmbunătățită calitatea accesului la internet.

Trebuie amintit faptul că elevii Școlii Gimnaziale nr. 1 Topalu, Dogaru Alina (VI), Matei Lavinia (VIII), Bratu Teodora (VI), Cînciu Diana (VIII), Luță Daria (VIII) s-au calificat pentru etapa județeană a Olimpiadei de Limba și literatura română, sub coordonarea profesoarei Buzulică Mihaela.

De asemenea, Școala Gimnazială nr .1 Topalu a câștigat proiectul „Interferențe inocente de la A la Z”. Acesta a fost depus în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C11/I5-2 și are finanțare de la Uniunea Europeană.

Apelul C11/I5-2 propune un program pilot de finanțare pe bază de vouchere, destinat unităților publice de învățământ din localități cu o populație mai mică de 50.000 de locuitori. Voucherul în valoare de 20.000 de euro reprezintă o finanțare nerambursabilă, pentru care nu se solicită co-finanțare, destinată acoperirii cheltuielilor pentru realizarea de proiecte de educație prin cultură, pentru minimum un proiect/program și minimum 30 de beneficiari, cheltuielile eligibile fiind prevăzute în legislația incidentă – Ordonanța Guvernului 51/1998, actualizată.

Unitatea publică de învățământ va avea obligația să deconteze și să justifice sumele către finanțator.

Obiective generale ale apelului:

  • reducerea decalajului de acces la cultură între zonele rurale și cele urbane mari prin finanțarea
  • de proiecte culturale în localitățile cu mai puțin de 50,000 de locuitori;
  • Obiective specifice ale apelului:
  • dezvoltarea de aptitudini și cunoștințe artistice / de creativitate;
  • promovarea incluziunii, a diversității și a toleranței prin mijloace artistice;
  • capacitatea de a genera dezvoltare culturală durabilă și consolidarea ecosistemului cultural și
  • natural local.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top