Fără categorie

DEZVĂLUIRI, partener la Festivalul ”Capidava Rock Fest”- renașterea spiritului libertății!

Spiritul libertății, al motoarelor turate la maxim, dar mai ales al muzicii rock de bună calitate sunt principalele atracții ale primei ediții ”Capidava Rock Fest”. Festivalul, organizat de Primăria Comunei Topalu, în parteneriat cu Comunitatea Rock 89 Constanța și publicația Dezvăluiri, se va desfășura în perioada 21-23 iulie 2017, la baza cetății Capidava, pe malul drept al Dunării. 

Proiectul care are ca scop principal descoperirea tinerelor talente pe scena rock românească, în același timp cu promovarea zonei Cetății Capidava, o zonă plină de istorie, dar și cu un potențial turistic imens, din păcate foarte puțin cunoscută ca punct de reper în calendarul evenimentelor moto-rock naționale și internaționale.

Prima zi a evenimentului, 22 iulie, va debuta la ora 12.00 cu deschiderea oficială, urmată de diferite activități de divertisment, concursuri tematice. Între orele 15.00 și 17.00, sub titulatura de “Open Stage”, vor concerta formații tinere, dornice să cânte și să se promoveze în cadrul unui astfel de festival.
De la ora 19.00 vor urca pe scenă trupe rock consacrate din România și Bulgaria. Printre ele amintim: Velian (BG), Vespera (RO), Odd Crew (BG) și Bucovina (RO).
Cea de-a doua zi a ”Capidava Rock Fest” , 23 iulie, va cuprinde o serie de activități de divertisment, iar de la orele 15.00 scena se va deschide trupelor rock noi. Ca și în seara precedentă, de la ora 19.00 formațiile consacrate vor delecta audiența cu muzică de bună calitate. Capete de afiș vor fi: Yuvigi (BG), Dinfier (RO), Altar (RO).
Evenimentul se va desfășura pe circa 6000 mp și va avea zone destinate activităților comerciale cu produse alimentare tradiționale, zone destinate artiștilor locali, expoziții cu vânzare, o zonă de parcare și zonă de campare pentru cei 10.000 de oameni așteptați să participe la festival.
Accesul publicului pentru cele doua zile de concerte va costa în jur de 35 de lei.
Conform reprezentanților comunei Topalu, motivul pentru care primăria și consiliul local organizează pentru prima dată un astfel de eveniment este acela de a promova din punct de vedere turistic zona, de a invita un public cât mai diversificat să descopere frumusețile locului.
Iar dacă vorbim de potențialul turistic al comunei Topalu, ar trebui să amintim pe lângă cetatea Capidava (sec. III) în apropierea căreia se va desfășura ”Capidava Rock Fest” și de Muzeul de Artă „Dinu și Sevasta Vintilă” cu 228 de opere de pictură, sculptură și grafică ale unor artiști celebri, printre care pictorii Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Mircea Demetrescu, Octav Băncilă, Theodor Pallady, Gheorghe Petrașcu, Nicolae Tonitza, Camil Ressu, Corneliu Baba. De asemenea, se poate vizita și frumoasa mănăstire Capidava, situată în imediata apropiere a cetății, pe un deal de unde, parcă veghează la curgerea lină și netulburată a bătrânului fluviu.

 

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top