Deputatul PNL George Șișcu a adresat, pe 28 februarie, a patra întrebare oficială legată de lucrările ce urmează a fi efectuate pe strada 1 Decembrie, din Babadag.
“Acest drum este foarte important, pentru că are rolul de a prelua traficul greu ce tranzitează orașul Babadag. De foarte mult timp, șoseaua este într-o stare deplorabilă, plină de gropi. Din acest motiv, locuitorii din zonă trebuie să suporte zgomotul infernal, praful și trepidațiile produse de mașinile de mare tonaj ce trec pe această stradă.
În plus, transportatorii se plâng la rândul lor că își strică mașinile. Tot ce ținea de primărie, a fost realizat în zonă: canalizare și alimentare cu apă. Drumul însă aparține Companiei Naționale de Infrastructură Rutieră.
Din acest motiv, am adresat întrebări oficiale și am purtat multe discuții cu reprezentanții Ministerului Transporturilor, pentru repararea acestui drum. Am discutat cu domnii Răzvan Cuc și Felix Stroe, iar acum i-am trimis o întrebare și noului ministru al Transporturilor, Lucian Șova”.
Într-un răspuns anterior, se arăta că a fost elaborată documentația tehnică (faza proiect tehnic și detalii de execuție) în baza căreia a fost demarată procedura de achiziție publică a contractului de execuție lucrări. Termenul de depunere a ofertelor a fost data de 23.10.2017, în acest moment aflându-se în procedură de achiziție publică.
